Skip to main content

19 Martie. Sesizarea lui Băsescu privind legea TVR, azi la Curtea Constituțională. Publicitatea de la posturile de filme în primele luni din 2014

 

tvr

Publicitate

LEGEA TVR. Sesizarea preşedintelui Traian Băsescu privind modificările aduse legii de funcţionare a Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi Societăţii Române de Televiziune (SRTv) urmează să fie discutată, astăzi, de judecătorii Curţii Constituţionale (CC), scrie Mediafax.
Preşedintele Traian Băsescu a sesizat CC, în 26 februarie, cu privire la legea pentru modificarea Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV. Aceasta prevede că cele două societăţi pot înfiinţa persoane juridice de drept privat, pot dobândi calitatea de asociat în cadrul unor asemenea entităţi sau pot achiziţiona acţiunile/părţile sociale ale unei societăţi comerciale existente, cu avizul consultativ al comisiilor parlamentare pentru cultură.
Sesizarea preşedintelui privind legea SRR şi SRTv, discutată miercuri de Curtea Constituţională


ANALIZĂ. Cele 10 televiziuni de filme au livrat în primele două luni ale acestui an un volum de audiență pentru reclamele difuzate mai mare cu 15,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unei analize Forbes România. Acasă Gold a avut cea mai mare creștere procentuală a bugetului de publicitate (106,4%).
Volumul total de publicitate consumat pe clienții publicitari pe nișa televiziunilor de filme s-a ridicat la 18.834 GRP’30 pe targetul comercial, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie a.c., cu 15,5% mai mare decât în 2013.
ANX a furnizat 4.967 GRP’30 pe targetul comercial, fiind televiziunea de pe această nișă cu cel mai mare volum de publicitate. Bugetul a crescut cu 33% față de ianuarie-februarie 2014.
Televiziunile de filme au început în forță anul publicitar 2014


LIBERTATEA PRESEI. Preşedintele Traian Băsescu a greşit atunci când a retrimis în Parlament articolul 276 din Codul Penal, deoarece oamenii politici au obligaţia de a nu comenta niciodată deciziile justiţiei, dar presa trebuie să fie liberă, a declarat premierul Victor Ponta, aflat la Tirana, relatează Mediafax.
"Cred că libertatea presei trebuie să funcţioneze şi când e criticată justiţia că nu m-a condamnat pe mine. Oamenii politici şi eu avem obligaţia de a nu comenta niciodată deciziile justiţiei şi am înţeles-o, dar presa trebuie să fie liberă, aşa încât cred că preşedintele a greşit când a retrimis proiectul legii la Parlament", a spus Ponta, într-o conferinţă de presă cu omologul său albanez, Edi Rama.
Ponta: Băsescu a greşit în cazul articolului 276 din CP. Presa trebuie să fie liberă


RUSIA. Parlamentul din Rusia pregăteşte o lege prin care doreşte să naţionalizeze toate filmele şi serialele TV produse în epoca sovietică, care vor deveni disponibile, gratuit, pe internet, printr-o iniţiativă ce va afecta considerabil situaţia actuală a drepturilor de autor din această ţară, notează Mediafax, care citează Hollywood Reporter.
Potrivit noului proiect de lege, analizat în prezent de Parlamentul rus, toate lungmetrajele, documentarele, filmele de animaţie şi serialele TV realizate în acea epocă vor intra în domeniul public şi folosirea lor nu va mai necesita achitarea unor taxe şi redevenţe, informează The Hollywood Reporter.
Parlamentul rus vrea să naţionalizeze filmele şi serialele TV produse în epoca sovietică

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu