Skip to main content

Cruduţa a adus o amendă de 10.000 de lei Antenei 1 pentru limbaj vulgar

 

Sursa foto: Ziare mondene
Sursa foto: Ziare mondene

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis amendarea cu 10.000 de lei a postului Antena 1 pentru o ediţie a emisiunii Super Bingo Metropolis. 

Postul a fost sancţionat după ce Daniela Crudu a folosit expresii precum „nu mai pot de draci", „beţiv nenorocit", „împuţitu' dracu'", "jigodie care eşti, ordinară", „fir-i-al dracului să fii", „împuţitul ăsta nespălat". Şi Romică Ţociu a avut la rândul său exprimări vulgare: „te uiţi în ţâţele lu' nevastă-mea de când ai venit," Eu nu i-aş permite lu' nevastă-mea... Eu o plesnesc din prima, să ştii!"

Emisiunea a ajuns pe masa CNA după ce a primit două reclamaţii din partea telespectatorilor care spuneau: „Limbajul protagoniştilor, în special al Danielei Crudu, este foarte vulgar. Glumele şi scenetele sunt de prost gust şi o bătaie de joc”

Mirela Bomboe, reprezentanta postului în faţa CNA, a declarat: „Considerăm că reclamaţiile sunt neîntemeiate şi exagerate. Repet este vorba despre o emisiune de divertisment.”

După dezbaterile pe acest subiect, membrii CNA au venit cu două propuneri: Narcisa Iorga - 30.000 de lei, iar Monica Gubernat - 10.000 de lei. În final a trecut propunerea de 10.000 de lei, votată de Lorand Turoş, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu. Narcisa Iorga Florin Gabrea şi Radu Călin Cristea au votat împotrivă.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • geo geo
    nu stiam ca emisiunile de genul acesta, cu injuraturi si vulgaritati sunt...de divertisment!!!
  • Cori Cori
    Emisiune......mediocra pemtru oameni pe masura!

Trimite un comentariu

sus