Skip to main content

Digi 24, sămânţă de scandal la CNA. Narcisa Iorga îi critică pe membrii care au votat grilele Romtelecom şi UPC fără Digi 24. Ce îi răspunde Laura Georgescu

 

narcisa iorga_EVZ

Publicitate

Dispută la CNA între Laura Georgescu, preşedintele CNA, şi Narcisa Iorga, membru CNA deoarece Consiliul a aprobat grilele UPC şi Romtelecom fără Digi 24.

După ce propunerile Narcisei Iorga nu au întrunit numărul de voturi (somarea Romtelecom şi UPC digital din cauza Digi 24), aceasta a făcut declaraţii publice în pauza din cadrul şedinţei, în semn de protest faţă de deciziile majorităţii din CNA.

Narcisa Iorga a spus că va sesiza Parlamentul cu privire la faptul că membrii CNA au acceptat ca operatorii de cablu să nu includă Digi 24 în grilă.

„Din păcate astăzi avem dovada faptului că CNA acţionează abuziv şi mai special abuziv faţă de o societate comercială, faţă de un post de televiziune”, a spus Narcisa Iorga.

Membrul CNA a ţinut să reamintească o serie de amenzi primite chiar de către operatorul de cablu RCS&RDS pentru că de-a lungul anilor a refuzat să introducă în grilă anumite posturi obligatorii la retransmisie.

„În 2012, la 24 ianuarie, RCS a fot somat pentru că nu a inclus în grila sa de programe Antena 2, în 31 ianuarie - amendă de 100.000 de lei pentru RCS pentru că nu retransmitea N24 Plus, pe 16 februarie - amendă de 90.000 de lei pentru că nu retransmitea programul Info TV Arad, pe 29 martie - 50.000 de lei pentru că nu retransmitea câteva programe ale studiourilor locale ale TVR, dar şi Mynele TV şi Alfa Omega TV, posturi incluse în lista must carry”, a exemplificat Narcisa Iorga.

„În timp ce UPC a găsit o supapă de a ocoli legea în sensul că are doar 51 de canale în oferta analogică, iar Digi 24 - care se află pe locul 13 în lista must carry - ar atinge doar 12,75% în procentul de 25% obligatoriu de retransmis, Romtelecom are peste 60 de canale, aşadar Digi 24 este obligatoriu de retransmis pentru Romtelecom", a mai adăugat Iorga.

Laura Georgescu a respins acuzaţiile aduse de Narcisa Iorga şi a vorbit, printre altele, despre recomandarea Consiliului Concurenţei de a reduce numărul de posturi libere la retransmisie.

„Must carry-ul nu înseamnă că iau absolut tot ce se găseşte liber la retransmisie şi eventual are şi audienţă de zero virgulă zero zero zero în perioadă. Must carry înseamnă să asiguri distribuţia gratuită a unor canale care sunt absolut necesare informării, educării şi diversificării telespectatorului. Atâta vreme cât abuzurile au început în anul 2008, când s-a dat o licenţă unui distribuitor pentru un 10 TV, am schimbat, tot cu conivenţa celor şase, conduşi de aceeaşi colegă de astăzi, licenţa şi structura de programe şi denumirea programului în 2010. N-am avut nicio problemă atunci. Brusc, venim şi spunem „Lasă că nu am ştiut ce se întâmplă cu indicele de audienţă„. Venim acum şi imperios cerem să intre numărul 13 (Digi 24) din must carry. Despre asta vorbim, despre o solicitare fiindcă aşa vrem noi în acest moment. Poziţia 13 să fie preluată de toată lumea. Pe ce temei legal? Vreau să-l aud. În secunda în care va avea colegialitatea să întemeieze scris pe ce îşi bazează aceste lucruri, rediscutăm şi a treia oară. Chiar dacă regulamentul nu presupune aşa ceva", a spus Laura Georgescu.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • daniel daniel
    coană georgeasco, când scăpăm de puşcăriaşi de la tembeliziuni? că ne-au omorât ăştia cu de-al de gigi fecalii! şi alţi din ăştia de teapa lui.
  • Florin Florin
    pai cum asa. unde sunt acum toate comentariile care spuneau ca Digi s a vandut PSD-ului? Hotarati-va.
  • Florin Florin
    Este cel mai impartial post de stiri de la noi, dar decizia de a nu include Digi este clar ca nu are nicio legatura cu impartialitatea Digi ( pe care apropo unii il acuzau ca nu mai este impartial). Totul tine de concurenta dintre firmele de cablu, care au gasit si solutii la limita legii, ceea ce mie mi se pare ok. Tu ca firma de cablu nu vrei sa incluzi in grila un post de stiri care face reclama tot timpul la alte n posturi Digi, pe care nu le poti oferi.
  • Ileana Ileana
    @bianca Ai atitudine de POSTAC RCS. Daca nu scrii la comanda RCS, esti libera sa iti pui si antena pe bloc, daca iti doresti sa ai autonomie proprie. Sigur nu o sa mai poata UPC-ul de tine si de furia ta interna. E logic ca un operator de cablu sa nu accepte sa i se bage pe gat , fortat, televiziunea trustului concurent. Crezi tu ca daca UPC-ul si-ar face televiziune proprie o sa fie in grila RCS vreodata? Astia de la RCS au demonstrat de nenumarate ori ca l-i se rupe de abonati si de legile CNA, vezi cazurile Antena 1 si Discovery. Ori esti naiva ori postezi la comanda RCS-RDS, altfel nu se explica atitudinea ta.
  • ziaristii lu' peste ziaristii lu' peste
    Ne agitam degeaba. Madam Georgescu, crescuta si indoctrinata la cabinetul primului puscarias al tarii, bombonel, are ca principal obiectiv de lupta, in acest an, limitarea influentei pe care canalele obiective le-ar putea avea in randul celor nehotarati (42% dintre votanti), stiut fiind faptul ca posturile partizane (Raitaru, Intact, B1) au o mare problema in a convinge acest public.
    Cu alte cuvinte, madama in cauza trebuie sa asigure culoar liber pupincuristilor Guvernului si sa puna piedici nu doar celor care sunt impotriva, ci si celor care sunt obiectivi (pornind de la idea ca cine nu-I cu noi, este impotriva noastra).
    De aceea, pentru a-si atinge obiectivul, legea este interpretabila: daca trebuie sa blocheze un post independent, brusc isi aminteste de Consiliul Concurentei (celelalte recomandari le-a uitat sau le ignora). In schimb, la excesele Intact & Raitaru, tace chitic sau se declara solidara cu ziaristii (numai pentru acest lucru si ar fi trebuit demisa intr-o tara civilizata).
  • Alexys Alexys
    Mynele TV şi Alfa Omega nici acum nu fac parte din grila RCS
  • Laurica Laurica
    Cucoana Laura, spui ca "Must carry înseamnă să asiguri distribuţia gratuită a unor canale care sunt absolut necesare informării, educării şi diversificării telespectatorului."
    Pai si atunci de ce e absolut necesar sa transmiti Taraf TV, dar nu si Digi24? Care e rolul educativ si informativ al Taraf TV?
    Mai mult, legea spune ca posturile incluse in lista must-carry se preiau in ordinea descrescatoare a indicelui de audienta. In niciun caz nu spune ca trebuie preluate unele canale din lista, ci in ordinea indicelui de audienta.
  • bianca bianca
    Un lucru e clar, m-ati facut tare curioasa. Azi ma dezabonez de la UPC si ma duc sa ma abonez la RCS numai din curiozitatea de a vede ce difuzeaza Digi24. Ca atata tam-tam se face legat de preluarea televiziunii asteia ca sigur e ceva de capul ei.Imi pare ca unora le e frica pur si simplu de postul asta de televiziune.
  • cristi cristi
    Cat mai suporta DUMNEZEU pe gazele astea de la CNA?! Daca Must carry-ul inseamna diversificare a informarii de ce nu ignora DIGI 24 care este singurul canal de stiri care ofera ALTCEVA?!!

Trimite un comentariu

sus