Skip to main content

Emisiunile-pamflet de la B1 TV și România TV, amenzi totale de 30.000 de lei. Banciu, penalizat că i-a jignit pe Becali, Mazăre și Cartianu

 

Radu Banciu
Emisiunile lui Radu Banciu și Dragoș Pătraru au fost amendate pentru mai multe ediții ale emisiunilor pe care aceștia le realizează. Banciu a fost sancționat cu 10.000 de lei pentru limbaj injurios la adresa lui Gigi Becali și a lui Grigore Cartianu. Pătraru a primit o sancțiune de 20.000 de lei tot pentru limbaj injurios.

Publicitate

Consiliul Național al Audiovizualului a decis monitorizarea de linie a emisiunilor pamflet pe parcursul unei luni, 22 februarie - 28 martie și au fost vizate În gura presei, Lumea lui Banciu și Starea nației.

După aproximativ jumătate de oră de vizionare a fragmentelor considerate cu probleme, au venit și propunerile din partea membrilor CNA. Narcisa Iorga a propus 10.000 de lei la  B1 TV și 20.000 de lei la România TV, iar cele două să fie votate la pachet. Iorga a precizat că la sancțiunea de 20.000 de lei pentru România TV să fie inclus și cazul Sorina Matei.

De cealaltă parte, Monica Gubernat a propus 10.000 de lei la B1 TV și 20.000 de lei România TV, în care să nu fie inclus cazul Sorina Matei. În final au trecut la vot cele două propuneri ale Monicăi Gubernat.

În cazul emisiunilor lui Mircea Badea membrii CNA nu au reținut nimic întrucât Antena 3 a fost deja sancționată pentru două dintre edițiile care au intrat în monitorizare.

Din afirmațiile lui Radu Banciu: 

  • Publicul, tot așa, imbecil cum îl știm, s-a solidarizat cu Gigi. (...) Becali este în stare de orice, dovadă că a ajuns în stare să se umilească în asemenea hal încât ar ieși pentru o laringită, ar ieși pentru o mâncărime între degete, (...)Deci exact tăntălăul pe care îl învârți unde vrei. El asta a fost și în ideea lui Crin Atonescu și în ideea celor care l-au susținut.(...)Era mai bine și mai comod să fii alături de el pentru toată prostimea care se uita la el decât să le spună proștilor dar mulți: mă, acest om este un idiot. (...)Ăsta este un eșec al speciei umane, acest om. Ce să caute el în politică? (...) Te dezonorează asocierea cu Becali.(...) Trebuie să profităm de prostul ăsta că poate ne mai dă niște bani.
  • Baciu a spus despre Grigore Cartianu că vine la B1 din mila lui Turcescu și că este „un limbric” și „un prost”.
  • Radu Mazăre, primarul Constanței se declara astăzi, totalmente nemulțumit de existența DNA-ului care are niște practici de astea, vroia să ne spună săracul, un tâmpițel cu o cultură la genunchiul broaștei, care vroia să ne spună nouă că vezi Doamne, DNA-ul e un fel de poliție politică a anilor 60.(...) Ăsta e DNA-ul în viziunea lui Mazăre. Care ce e? E o scândură de om care a făcut afaceri în stânga și în dreapta, că doar nu trăiește din salariu. Are un salariu de sub o mie de euro. Păi din banii ăștia a făcut afacerile astea? (...) Eu l-aș sălta pe Radu Mazăre fără să-l întreb nimic. (...) Un astfel de om este un exemplu pentru cineva în România? Conduce ca pe vremea grofilor(...)Și mai este și de o aroganță și de un tupeu incredibile.

Din afirmațiile lui Dragoș Pătraru: 

  • Despre Andreea Tonciu: Proastă, proastă dar până la urmă o să înveţe câteva gemete în engleză, parcă văd că o să prindă roluri principale în filme cu negri supradotaţi. Vedeţi măi ce se întâmplă dacă nu am respectat-o nici pe asta, a plecat în Scoţia unde prostia ei e recunocută la adevărata valoare şi e combinată cu sexul pe bani."
  • Câtă fermitate doamna Udrea, câtă fermitate mai vreţi, e om, nu e vibrator, lăsaţi-o încolo, băi ce nesătulă. (...) După cum s-a menţionat în declaraţie domnul Crin a ieşit întărit de la o şedinţă cu ai săi colegi din PNL, păi şi atunci cât de ferm şi întărit îl mai vreţi, doamna Udrea ce vreţi de la domnul Crin, nu pe bune acuma chiar credeţi că nu ştie ce e aia fermitate în politică, doar e al fel de experimentat ca domnul Traian.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Cata prostie puteti sa emiteti oamenilor! Eu nu tin cu nimeni pentru ca va zic sincer am 22 de ani si nu stiu cu cine sa mai votez, dar haisa fim seriosi incepeti sa injurati o televiziune sau alta pentru opiniile lor agresive sau nu. Ganditi-va cu cine o sa votati pentru voi nu cu cine va spun cei dela televizor!
  • dar pe acest gigi fecalii, şi alţi ca el cine-I amendează? când era mare şi tare jignea pe toată lumea fără să păţească nimic.
  • cna este o mizerie la fel ca haznaua3 a varanului, radu banciu spune un adevar,da jiji, mazare, bunea stancu si alti corifeii sunt ratatii natiunii.
  • Pe aia de la B1 ii ard saptamanal, dar pe aia de la Retardat TV si de la Felix TV ii sar cat de frecvent se poate. Daca CNA nu ar fi un sclav politic, aia de la Felix TV ar fi fost falimentari, datorita sanctiunilor pe care ar fi trebuit sa le ia.

Trimite un comentariu