Skip to main content

Epic Show nu a intrat nici în acest weekend pe TV. Unul dintre realizatori: „Nimeni nu este mai revoltat decât noi”

 

Epic ShowEpic Show, emisiunea de pamflet realizată de echipa “Cenzurat” (ex Look TV), care a debutat săptămâna trecută doar online, pe adevărul.ro, și nu pe Prima TV, așa cum se anunțase inițial, nu a intrat nici în acest weekend pe TV.

Publicitate

Prin urmare, și al doilea episod din "Epic Show" a fost difuzat exclusiv pe adevărul.ro, sâmbătă (22 martie), începând cu ora 22.30.

Tiberiu Codorean, unul dintre cei patru clujeni care realizează Epic Show, spune că echipa emisiunii este extrem de nemulțumită de amânarea difuzării emisiunii lor pe Prima TV, dar speră ca show-ul să intre pe TV "în două-trei săptămâni".

„Nimeni nu este mai revoltat decât noi. «Cenzura» asta care ne-a deraiat în ultim moment din grila TV pe online este supărătoare şi ţine de unele chestii legale care ne depăşesc, dar înţelegem că a fost necesară. Acest preludiu internautic e o perioadă bună de acomodare pentru noi, în momentul în care vom intra în ring vom fi deja bine antrenaţi. Sperăm ca asta să se întîmple în două-trei săptămîni, maxim“, a declarat Tiberiu Codorean pentru Adevărul.ro.

Săptămâna trecută, debutul emisiunii TV "Epic Show" pe online se dorea a fi o "premieră media în România", deși argumentele principale ale acestei decizii erau altele decât unele de marketing, anume: "duritatea limbajului" și faptul că "CNA-ul a pus deja gând rău genului pamflet".

La momentul repectiv, Cristian Burci, patronul Prima TV și proprietarul trustului Adevărul Holding, promitea că doar primul episod este difuzat exclusiv online, pe platforma multimedia Adevarul.ro.

“Programul este un pic cam dur, din punct de vedere al limbajului. Dar este un show extraordinar de bun. (...) De săptămâna viitoare, va fi și pe TV”, a declarat Burci pentru Paginademedia.ro, pe 15 martie, ziua debutului online al Epic Show.

Citește și: 

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Mare pierdere... Nu mai putem. Slabishti baietii astia. Trimite-i Burci inapoi ca n-ai facut biznis bun cu ei. Cine te-a ametit sa-i iei la Prima ? Ceva mai bun gasim si noi la Prima pe dreapta ?
  • O posibilă explicație a apărut în presă încă de săptămâna trecută: http://www.ziardecluj.ro/de-ce-nu-fost-difuzata-emisiunea-epic-show-pe-prima-tv
  • Prima tv este o televiziune de tip slabă dar nu la fel de mizerabilă ca antena si pentru o mai mare audienţă să aibă Florin Călinescu emisiune
  • Cand vedem si noi o analiza "pagina de media" despre rezultatele de audienta Prima TV cu noua grila, noua conducere, noul patronat, noile achizitii samd?

Trimite un comentariu