Skip to main content

PREMIERE DE WEEKEND. Mondenii, la prima ediție live. Horia Brenciu debutează la Te cunosc de undeva

 

Mondenii

Publicitate

Show-ul Mondenii va debuta sâmbătă, de la 21.30, la Prima TV, pentru prima dată în variantă live. Emisiunea de satiră, produsă de Andrei Boncea, ex Media Pro Pictures, devine "primul sketch comedy show live din România".

Emisiunea, care durează două ore, va cuprinde sketch-uri, rubrici şi momente muzicale, majoritatea realizate în direct.

DIN DISTRIBUȚIE. În fiecare ediţie, Mirela Zeţa, Angel Popescu, Andreea Grămoşteanu, Alexandru Bogdan şi Bogdan Cotleţ vor avea şi câte un invitat surpriză.

Horia Brenciu
Tot sâmbătă, la Antena 1, Horia Brenciu debutează ca jurat la emisiunea Te cunosc de undeva, în locul Deliei.

Delia își ia rămas bun de la juriu și concurenți și îi predă ștafeta jurizării lui Brenciu, într-un mod original. Ea va mai face o transformare pe scena de la "Te cunosc de undeva!", unde o va întruchipa pe Loredana și va cânta, alături de Doru Todoruț, piesa "Lumea ta".

Brenciu s-a alăturat Antenei 1 cu câteva săptămâni în urmă, după ce ultimii trei ani a fost jurat la Vocea României, de la Pro TV.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu