Skip to main content

Românii stau zilnic pe net patru ore. Cei mai mulți internauți au între 25 și 44 de ani

 

internet
Foto: Mediafax

Publicitate

Numărul utilizatorilor de internet crește continuu de mai bine de 10 ani. De la 1,7 milioane, cât erau în 2002, au ajuns aproape 6,5 în 2013, a spus Arina Ureche, directorul general BRAT, la Ziua Cercetării Media, citând un studiu privind evoluția mediului online din România.

Potrivit acestui studiu, românii petrec, în medie, aproape patru ore zilnic pe internet (230 de minute), mai mult decât în fața televizorului (202 minute, în medie pe zi) sau ascultând radioul (112 minute).

Cei mai mulți utilizatori de internet au vârste cuprinse între 25 și 44 de ani (45% dintre utilizatori).

Profilul utilizatorului român de internet se mai împarte, din punctul de vedere al vârstei, în alte trei categorii reprezentate procentual astfel: 14 - 24 de ani (19%), 45-54 de ani (19%) și 55 - 64 (17%).

O altă concluzie a studiului BRAT realizat pe ultimii 10 ani și prezentat astăzi de Arina Ureche este că 35% dintre utilizatori accesează internetul de pe telefonul mobil.

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, concluziile studiului realizat de Biroul Român de Audit Transmedia.

  • În 2002, erau 1.774.000 de utilizatori de internet, în 2013 s-a ajuns la cifra de 6.468.000 de utilizatori. "Şi asta doar în oraşe şi dacă ne referim la persoanele între 14 şi 64 ani", a spus Arina Ureche.
  • În privința celor care utilizează internetul zilnic, tendinta de crestere s-a accentuat in 2007 – 2008, si continua sa creasca in ultimii ani.

"Internetul devine un «fenomen» cotidian în viaţa majorităţii oamenilor", a spus Arina Ureche, precizând că 54% din oameni utilizează zilnic internetul.

 

  • Astăzi sunt 4.743.000 de oameni în mediul urban care utilizează internetul. În 2002, doar 505.000 de oameni din mediul urban utilizau zilnic internetul.
  • PROFILUL PE GEN. În prezent, 49% din utilizatorii de internet sunt bărbaţi, iar 51% - femei.

"Dacă ar fi să comparăm ultimii 10 ani, internetul atrăgea mai mulţi bărbaţi, dar între timp balanţa s-a echilibrat şi în prezent utilizatorii de internet respectă structura generală a populaţiei, fiind dominată uşor de femei", a explicat Arina Ureche.

 

  • VÂRSTA. Aceeaşi tendinţă de evoluţie către structura medie a populaţiei se poate observa şi în cazul structurii utilizatorilor pe vârste.

În primul rând vârstele marginale, 14 - 24 de ani, şi apoi 55 - 64 de ani, tind să evolueze către structura populaţiei, celelalte vârste fiind influenţate şi de evoluţia/ îmbătrânirea unei populaţii care a "crescut împreună cu internetul", a explicat Arina Ureche.

 

  • În ceea ce priveşte educaţia, utilizatorii de internet sunt în medie mai educaţi decât populaţia, dar acest lucru este valabil pentru mediile care presupun consumul prin citire.

Potrivit studiului, 44% din utilizatorii de internet au absolvit liceul, 32% au studii superioare, iar 25% au mai puţin decât liceul.

 

  • Evoluția în privința timpului petrecut pe internet. în 2002 era vorba despre 138 de minute/ persoană (raportat la numărul de utilizatorilor de internet de la momentul respectiv), în timp ce acum este vorba despre 230 de minute/ persoană.
  • Referindu-se la consumul media zilnic, Arina Ureche a precizat că internetul a cucerit prima dată revistele, apoi ziarele, după care radioul şi a reuşit apoi să se apropie la 24 de procente de televizor.
  • În 2013, consumul zilnic de TV era de 78% (faţă de 89% în 2004), consumul zilnic de internet - 54% (faţă de 8% în 2002), consumul zilnic de radio - 35% (faţă de 59% în 2004), consumul zilnic de ziare - 14% (faţă de 47% în 2004), consumul zilnic de reviste - 7% (faţă de 18% în 2004).

Opiniile oamenilor privind internetul:

  • 58% din persoane consideră că internetul este indispensabil la serviciu/ şcoală,
  • 58% din oameni folosesc internetul când au nevoie de informaţii,
  • 49% consideră utile comentariile postate de alţii pe internet,
  • pe 41% din utilizatori publicitatea pe internet nu îi deranjează.
  • 39% din utilizatorii de internet spun că atunci când vor să cumpere ceva se informează mai întâi pe internet despre preţul şi calitatea produselor.
  • 35% din utilizatorii de internet spun că le fac viaţa mai uşoară cumpărăturile pe internet.

Tipurile de site-uri vizitate de utilizatorii români:

  • 30% din utilizatori intră pe site-uri cu oferte de locuri de muncă,
  • 29% pe site-uri de artă şi cultură,
  • 22% pe magazine online,
  • 19% pe portaluri generale,
  • 12% pe site-uri cu informaţii despre piaţa imobiliară,
  • 11% pe site-uri specializate în afaceri/ finanţe/ bursă.

Oamenii folosesc internetul pentru a accesa: e-mailul (25%), reţelele de socializare (22%), site-urile de ştiri (20%), site-urile unor ziare şi reviste (18%), alte tipuri de site-uri (21%).

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu