Skip to main content

Ruxandra Ion: "Deschid acum şi o firmă de Talent Management. Voi folosi experienţa mea pentru a produce filme şi seriale"

 

Ruxandra Ion
Foto: Mediafax Foto

Publicitate

Deschid acum şi o firmă de Talent Management, prin care am securizat şi voi impresaria talente importante din mediul artistic românesc”, a declarat în exclusivitate pentru Paginademedia.ro Ruxandra Ion, cea care a coordonat producţiile de ficţiune ale Pro-ului, supranumită “mama telenovelelor”. Ruxandra Ion a plecat recent din grupul Pro după 20 de ani de actitivate în cadrul trustului.

Ruxandra Ion, în exclusivitate pentru Paginademedia.ro:

"A venit momentul să îmi deschid propria mea afacere. Să produc pentru orice canal interesat de munca mea."

"Deschid acum şi o firmă de Talent Management, prin care am securizat şi voi impresaria talente importante din mediul artistic românesc."

"Voi folosi experienţa mea pentru a produce filme, seriale împreună cu oamenii cu care lucrez de 10 ani."

Reamintim că Ruxandra Ion a părăsit Pro TV săptămâna trecută, după cum Paginademedia.ro a scris, în exclusivitate, aici.

Declaraţiile, pe larg:

Paginademedia.ro: De ce aţi plecat din grupul Pro?

Ruxandra Ion: A venit momentul să îmi deschid propria mea afacere. Să renunţ la exclusivităţi. Să produc pentru orice canal interesat de munca mea, să pregătesc tineri, să îi ghidez în carieră.

Ce veţi face în continuare?

Ruxandra Ion: După cum ştiţi deja, am deschis o şcoală de film şi televiziune, TV & Film Academy by Ruxandra Ion. Aici, alături de o echipă de adevăraţi profesionişti din domeniu (Teo Trandafir, Carmen Tanase, Marian Ralea, Adela Popescu, Ioana Blaj, Alma Bacula, Ducu Ion,Radu Grigore, Alex Fotea, Mircea Gheorghiu, Mihai Bratila, Iulia Rugină…) pregătim, deja, prima serie de actori (de la copii 7 ani, până la adulţi - avem cursanţi şi de peste 30 de ani), de producători, regizori şi scenarişti. Într-un cuvânt, avem tot ce ne trebuie ca să producem!

Am o echipă creativă de excepţie şi suntem gata să producem pentru piaţa de televiziune din România. Şi nu numai!

Deschid acum şi o firmă de Talent Management, prin care am securizat şi voi impresaria talente importante din mediul artistic românesc. Aşadar, după cum vedeţi, lucrurile nu se opresc aici!

Voi folosi experienţa mea pentru a produce filme, seriale împreună cu oamenii cu care lucrez de 10 ani. Am făcut un canal de televiziune care a scris istorie.

Sub conducerea mea, Acasă, un canal de cablu, de nişă, a fost canalul numărul 2 din România.

Am produs seriale care au fost lider de piaţă. Sute de episoade. Anul acesta se împlinesc 10 ani de la lansarea primei telenovele româneşti, "Numai iubirea”.

Am produs prima telenovelă de epocă, primul serial muzical, prima telenovela muzicală… Anul trecut am produs ultimul serial pentru Mediapro, O nouă viaţă, acum în difuzare la Acasă. A fost un titlu predestinat.

Acum, după 10 ani de productie si 20 de ani de Pro Tv, la aproape 58 de ani, a venit momentul să încep o nouă viaţă.

Am lângă mine, tineri excepţionali, creatori (regizori, scenarişti), actori de renume, actori tineri, toţi iubiţi şi respectaţi pe piaţa de televiziune şi film din România. Pe totţ ne leagă o profundă prietenie şi pasiunea faţă de meseria noastră, fata de micul şi marele ecran.

În aceste condiţii am convingerea că toate lucrurile pe care le-am început, sau le voi începe în perioada imediat următoare au fost şi vor fi un real succes.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • princz katalin princz katalin
    Doamna Ruxandra dv nu numai ca oferiti tarii intregi momente placute cu seriale si filme , dar dv ati indeplinit si veti indeplini visul multor tineri adolescenti , , Sa fiti mandra ca ati muncit din greu , roadele s au vazut si la inceput dar continua sa tot dea roade cu respect va urmaresc si sa aveti multa sanatate
  • ana ana
    brandul PRO l-au creat oamenii din fata si din spatele ecranului- si Ruxandra a muncit pentru el de la inceput- Maria Apostol a venit dupa ea in PRO, asa ca lasati-ma cu ce a facut PR pentru ea
  • aaaaa aaaaa
    luncasu a zburat pentru ca a facut un pilot jalnic de a socat toata antena. si el si vacanta mare. cand a intrat in antena, d-ul ciocolata a crezut ca l-a prins pe d-zeu de picior. de aia i-a facut si materiale de PR. mai spune-mi mie care regizor care a lucrat cu antena a avut materiale de promovare? au crezut in el, au vrut sa-i dea si un serial, dar s-au razganit si bine au facut. luncasu doar coordona scenariile la acasa si filma din cand in cand. cine spune altceva inseamna ca vorbeste din auzit. sau, daca il cunosti asa bine pe luncasu, poate imi spui de ce la minte-ma frumos, filmul a fost coordonat artistic mai mult de directorul de imagine? piata stie, piata cunoaste:))) macar astia din bransa nu pot fi mintiti:)))
  • aaaaa aaaaa
    Andreea si mai cum?:)))
  • Ana Ana
    Si eu cred ca in alta parte nu va mai face nimic cu toate scolile si firmele ei a profitat de brend si faima Pro ati vazut a plecat Sarbu se destrama tot acuma si in urmatori ani vom vedea adevarata valoare a "starurilor " care au lucrat in Pro timpul le rezolva pe toate
  • tano tano
    Pentru necunoscatori, aceasta femeie este o mare doamna si o mare profesionista. Pentru restul...
  • Andreea Andreea
    Ma intreb cati dintre cei care acum scriu impotriva Ruxandrei Ion pe aceasta pagina au lucrat pentru ea. Sunt gata sa pun pariu ca sunt destui care nu vor sa-si mai aduca aminte de vremurile in care veneau cu coada intre picioare sa-i ceara de munca sau se comportau extrem de umil in fata ei chiar si cand nu era cazul. Am cunoscut si de astia o gramada!!!! E usor acum sa te ascunzi in spatele unui nickname si sa arunci cu "adevaruri". Ruxandra Ion e un om cu bune si cu rele, un profesionist cu bune si rele. Nimeni nu i-a cerut sa fie o sfanta astfel incat s-o placa toata lumea. Eu sunt mandra ca am lucrat cu ea timp de 6 ani de zile. Si o sa fiu mandra de cate ori o sa am sansa sa lucrez cu ea.
  • La Dolce Vita Production La Dolce Vita Production
    Cutezatorii, raspunsul pe care mi l-ati dat e inexact din multe motive - unul demontat de cel care semneaza ”protopopescu”. Spuneam in comentariul meu de ce cred ca doamna Ion va esua - se adauga la aceasta convingere si datele despre personalitatea domniei sale, care, din cate citesc, e una foarte dificila... Raspunsul dumneavoastra e inexact si pentru ca nu sunt Augusta Lazarov. Chiar daca pseudonimul ales de mine suna a Augusta Lazarov, sunt un tip. E adevarat, un tip care a lucrat mult cu sotul domniei sale, cu domnul Valeriu Lazarov.... Inchei felicitandu-va! Nu cred ca va trecea prin minte ca raspunsul dumneavoastra, ironic si inexact, sa aibe atatea replici...
  • ddd ddd
    pe bune ca si-au facut nume datorita brandului pro?!? si rezultatele ce zic? audientele care se faceau datorita oamenilor care lucrau acolo, in pro, tot pt ca umfla apostol cu pr-ul in ei? si, sa-ti mai zic ceva: pr pro nu insemna numai apostol. pro tv nu insemna doar oamenii care ieseau in fata sau de care stii tu, ccc. si btw, iura luncasu se numeste ala. daca nu mai e in antena e pt ca sistemul din antena este defect. acolo rezista numai cei care nu au ambitia sa faca sa functioneze acel sistem inchistat si comunist care inseamna a1
  • tatu tatu
    Ruxandra Ion nu a deschis niciun drum. Valeriu Lazarov a facut asta. El a adus show-rile mari, el a adus telenovelele. Sarbu i-a ordonat Ruxandrei Ion sa faca si ea niste seriale. Si ea a declarata" daca Lazarov a putut sa faca o telenovela, pot si eu" . Asa a inceput. Si pentru cine crede ca e o mare profesionista atat am de zis: cu cine au concurat serialele ei? Prima telenovela de la acasa n-a avut concurenta (serial). Nici prima telenovela cu tiganii. Telenovela asa zis istorica a luat bataie de au vrut sa o scoata de pe post. Iubire si onoare a avut concurenta Narcisa(adica pe ...Augusta Lazarov). Au luat asa bataie incat Sarbu a vrut sa-i scoata. N-a facut-o si s-au dus pe pierdere. Telenovela asta cu Lala ia bataie de la toata lumea. Unde e super profesionalismul cucoanei? Cand esti singur pe piata e usor sa fii pe primul loc. De ce n-a facut o telenovela cu care sa se bata cu prostia asta de Suleiman? Mai lasa-ne cu profesionalismul din pro. Astia toti sunt primii. Cand pleaca de acolo...se pierd in anonimat. De mari profesionisti ce sunt.
  • aaaaa aaaaa
    ca bine zici. se vedea clar ca ii crede aproape pe toti niste sclavi. si daca te placea, daca stiai sa stai binisor cu botul pregatit pentru pupat in dos, din nulitate te facea sef- adjunct pe plantatie.
  • ccccc ccccc
    mare prostut/prostuta esti daca iti imaginezi ca augusta lazarov ar scrie un comenatariu cu numele casei de productie conduse de valeriu lazarov:))) femeia e mult mai desteapta decat tu ai putea sa-ti imaginezi. si daca ruxandra ajunge in antena o sa plece cu coada intre picioare fix ca marele iurascu care deja a fost concediat din antena. majoritatea din pro/acasa si-au facut numele datorita brendului pro. acum ca s-a terminat totul...o sa vedem cam cate pararel face fiecare. eu pariez ca majoritatea sunt spre zero barat. cam toti ar trebui sa-i ridice statuie marie apostol. sa traiasca PR-ul!!!
  • protopopescu protopopescu
    nu e chiar asa prietene. nu Ruxandra vindea productiile in strainatate. le vindea Sarbu cu forta celorlalte tari care aveau posturi CME. La targurile de la Cannes nu se uita nici naiba la marile productii Acasa tv, marca Ruxandra Ion. nu zic ca Augusta stie mai multa meserie decat Ruxandra, dar macar este politicoasa si civilizata. Madam Ion avea senzatia ca toti sunt niste sclavi. iar pe tru asta nu trebuie sa intrebi la Antena 1, fa-o la Mediapro. A pardon, nu mai ai pe cine sa intrebi acolo ca bate vantu. s-au carat cu totii. Inclusiv febletea dnei Ion, Iura. care culmea a ajuns la Antena. Cel mai naspa e de casele de productie acum. Daca madama si-a facut agentie de talente si ii convinge sa semneze cu ea pe diversi actori, sa vezi tu presiune ce o sa puna pe casele de productie. Sigur ca nu va dura o vesnicie. Pentru ca fara joburi nu prea ai cum sa tii actorii legati. va spune Dragos Bucur, ca si el a incercat cu BRA. sau pentru cunoscatorii care mai au ceva memorie Eurotalent. Cat despre academia ei, vai de mama ei. Ar trebui sa le dea ea bani celor care se duc acolo, nu sa incaseze.
  • Ion Ion
    nu stiu cam care ar fi competenta in talent management atita timp cit lucra cu cu lipsiti de talent. poate mai scapa un talentat, ca era gratis.
  • bbbbb bbbbb
    @aaaaa: se comporta ca un sef de stat nord-coreean, aproape ca trebuia sa te inclini in fata tabloului cu ea! Era zeu, dumnezeu, proprietar de sclavi... din jiltul pe care se "intronase" se uita cu scarba la furnicile care trudeau pentru portofelul ei mult prea plin. N-o plang, ca n-o sa moara de foame la cat a adunat prin conturi si ea si fii-su, dar sufera cumplit ca i s-a luat PUTEREA!

Trimite un comentariu

sus