Skip to main content

18 Aprilie. Cei mai mari investitori în publicitate la Kanal D

 
kanal-d-sigla
kanal-d-sigla

kanal-d-siglaPUBLICITATE. Principalul consumator de publicitate la Kanal D, în primul trimestru al acestui an, a fost Unilever care, pentru reclamele comandate pe această televiziune, a acumulat un volum de 1.729 puncte de audienţă pe targetul comercial (urban, 18 – 49 de ani), scrie Forbes.ro. Volumul de publicitate consumat de Unilever pe Kanal D a fost cu 55% mai mic decât cel din primele trei luni ale anului trecut.

Pe cea de-a doua poziţie pe lista Kanal D se află Reckitt Benckiser, cu 1.622 GRP’30 pe targetul comercial, în scădere cu 9,1% faţă de 2013. Următoarele două poziţii sunt ocupate de Studio Moderna (scădere de 60,6%) şi Procter&Gamble (-16,6%), cu bugete de 1.286, respectiv 1.281 GRP’30 pe targetul comercial.

Cei mai mari investitori în publicitate la Kanal D


INSOLVENŢĂ. Firma de asigurări Grawe România a introdus miercuri o cerere la Tribunalul Bucureşti prin care solicită intrarea în insolvenţă a companiei care deţine publicaţia Dilema Veche, scrie DailyBusiness.ro.
Înfiinţată în 2005 de Mircea Dinescu şi Dinu Patriciu, compania Satiricon SRL edita pe lângă Dilema Veche şi publicaţii precum Dilemateca, România literară, Aspirina şi Plai cu boi.
În 2012, firma a fost preluată la pachet cu Adevărul Holding şi alte societăţi deţinute de Dinu Patriciu de către Premium News, companie a lui Cristian Burci.
O firmă de asigurări cere insolvenţa Dilema Veche

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus