Skip to main content

Expoziţia World Press Photo ajunge la Bucureşti în luna mai

 
World Press Photo 2014
World Press Photo 2014

World Press Photo 2014Cea mai importantă expoziţie de fotojurnalism la nivel global, World Press Photo, ajunge din nou la Bucureşti anul acesta, începând cu data de 8 mai.

Publicitate

Expoziţia, organizată de Fundaţia Eidos, va fi deschisă pentru public în intervalul 8 – 29 mai 2014, în Piaţa Universităţii din Bucureşti.

În cadrul expoziţiei, vizitatorii români vor avea ocazia de a admira Fotografia Anului la World Press Photo – celebra imagine a fotografului american John Stanmeyer, care ilustrează o serie de imigranţi africani pe ţărmul oraşului Djibouti în timpul nopţii, ridicându-şi telefoanele în aer în încercarea de a capta un semnal necostisitor din ţara vecină, Somalia - pentru a reînnoda legăturile cu rudele din străinătate.

Expoziţia de la Bucureşti include 140 de fotografii şi face parte din expoziţia anuală internaţională World Press Photo, care călătoreşte în întreaga lume, fiind montată în peste 100 de locaţii din peste 45 de ţări şi vizitată de peste 3,5 milioane de oameni la fiecare ediţie.

În 2012, expoziţia a fost readusă pentru prima dată la Bucureşti, după 18 ani de absenţă, prin eforturile Fundaţiei Eidos, care a organizat expoziţia şi anul trecut.

Despre expoziţia World Press Photo Foundation

  • Expoziţia WPP este o iniţiativă a World Press Photo Foundation, fondată în anul 1955 în Olanda, şi activează ca organizaţie independentă, non-profit, cu sediul în Amsterdam.
  • Activitatea Fundaţiei este dedicată stabilirii standardelor ridicate în fotojurnalism şi fotografie documentară la nivel mondial.
  • Competiţia a debutat în 1955, când 42 de fotografi din 11 ţări au înscris peste 300 de fotografii pentru jurizare.
  • În 2012, concursul a atras 5.247 de participanţi din 124 de ţări, care au înscris 101.254 de fotografii.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus