Skip to main content

Facebook le spune americanilor cât de aproape se află prietenii lor

 
Facebook le spune americanilor cât de aproape se află prietenii lor
facebook internet

facebook internetFacebook a lansat un nou serviciu, care le permite utilizatorilor din Statele Unite să vadă care dintre prietenii lor de pe această platformă de socializare se află în apropierea lor, scrie Mediafax.

Publicitate

Potrivit CNN, noul serviciu, denumit "The Nearby Friends" (Prieteni din apropiere, n.r.), este disponibil începând de ieri pentru utilizatorii de Facebook din SUA, care accesează platforma de socializare de pe un smarphone.

Prin intermediul noului serviciu, utilizatorii platformei Facebook pot trimite prietenilor lor informaţii cu privire la locul în care se află şi se pot urmări unii pe alţii în timp real.

Noul serviciu nu se activează însă în mod automat. Prietenii unui utilizator de Facebook nu vor putea să vadă unde se află acesta dacă el nu doreşte să activeze acest serviciu.

Totodată, utilizatorii platformei Facebook pot să aleagă o listă de prieteni (persoane apropiate, membri ai familiei etc.) cu care să împărtăşească informaţii legate de locaţia lor.

Serviciul "The Nearby Friends" va fi disponibil pentru cei care accesează Facebook de pe dispozitive mobile care folosesc sistemele de operare iOS şi Android. Totodată, noul serviciu va fi disponibil iniţial doar pentru un număr restrâns de locaţii.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu