Skip to main content

TVR 2 dedică această duminică actorului Mircea Diaconu

 

mere-rosiiTVR 2 dedică ediția de astăzi din ciclul „Duminica filmului românesc” actorului Mircea Diaconu, programând difuzarea a două filme în care acesta a interpretat rolurile principale. Este vorba de: „Mere roşii”, de la ora 14.10, şi „Asfalt tango”, de la ora 20.10.

Publicitate

Despre drama Mere roşii  (14.10)– producţie din anul 1976, în regia lui Alexandru Tatos.

În rolurile principale joacă: Mircea Diaconu, Florin Zamfirescu, Carmen Galin.

Un tânăr medic chirurg - pasionat consumator de mere roşii - excelent profesionist şi inflexibil în privinţa respectării principiilor morale, se află într-o luptă permanentă cu indiferenţa şi ignoranţa celor din jur, cu obtuzitatea şi carierismul directorului spitalului. Bine intenţionat şi gata de sacrificii personale, el consideră că are pe lume un singur duşman real: moartea, pe care, din păcate, nu reuşeşte întotdeauna s-o înfrângă.

De la ora 20.10 este programat filmul Asfalt tango – lungmetraj semnat de regizorul Nae Caranfil.

Cu: Mircea Diaconu, Charlotte Rampling, Florin Călinescu

  • În România imprevizibilă a anilor '90, 11 fete frumoase pornesc într-o călătorie cu autocarul către mirajul vieţii de artist la Paris. Sunt însoţite de un impresar local dubios, un şofer fără scrupule şi o franţuzoaică cinică, obişnuită cu lumea dură a show-biz-ului.
  • Neprevăzutul apare în persoana soţului uneia dintre fete, care nu poate accepta ideea că a fost părăsit şi porneşte într-o cursă de urmărire, condimentată cu furturi de maşini, atacuri armate şi răpiri.
  • "Asfalt Tango" a avut premiera mondială la Festivalul Filmului Francofon de la Namur (Belgia) şi a primit trei premii ale Uniunii Cineaştilor din România (UCIN): pentru regie, rol secundar masculin (Constantin Cotimanis şi Florin Călinescu) şi montaj (Mircea Ciocâltei).
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • poate ne spune d-ul diaconu cum si-a angajat sotia regizor la teatrul nottara(cand erau altii mult mai competenti ca ea si cand pe piata nu se stia ca nottara scoate la concurs postul de regizor); cati bani ia sotia dansului pe un spectacol la nottara in conditiile in care ea pune 8 spectacole din 10; ce a facut d-ul diaconu cu banii de pe inchirierea salii nottara, banii pe care nu s-a primit chitanta. si dupa ce ne raspunde la asta o sa ne hotaram noi daca este sau nu "campion al moralitatii" cum i se spune la antena 3.
  • Absolut nici o legatura cu participarea domnului Diaconu la europarlamentare.Bravo,Felix,ai facut din TVR al doilea closet al tau.

Trimite un comentariu