CA-N FILME. O tânără nevoiaşă care a dus la poliţie un portofel plin cu bani, găsit pe stradă, a fost recompensată de postul Europa FM pentru fapta ei.
Tânăra va primi câte o mie de lei pe lună, timp de zece luni, pentru gestul său.
Unde s-au petrecut faptele? În România, la Buzău:
Personajul:
- Loredana Neagu are 20 de ani şi provine dintr-o familie de etnie romă, numeroasă, extrem de nevoiaşă, care trăieşte din venitul minim garantat.
Locuieşte într-o colibă la marginea comunei Berca din judeţul Buzău, împreună cu cei doi copii pe care îi creşte singură, în condiţii extrem de dificile.
Faptele:
- La începutul săptămânii, ea a găsit în faţa dispensarului din localitate un portofel în care se aflau aproape 1.000 de lei, carduri şi acte. Imediat s-a dus la poliţie să-l predea.
- Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Florina Crucianu, proprietara portofelului nu anunţase pierderea, aşa că a fost surprinsă când poliţiştii au chemat-o să i-l restituie.
Răsplata:
- Europa FM îi va plăti, timp de 10 luni, câte 1.000 de lei. “Echipa Deşteptarea s-a gândit să-i ofere înzecit banii pe care ea i-a înapoiat. Mi se pare extraordinar gândul Loredanei, că nu a muncit ea pentru banii pe care i-a găsit” spune George Zafiu, director de programe Europa FM.
Comentarii