Skip to main content

Andreea Esca, la Bookfest, cu primul volum biografic: Ce-am făcut când am tăcut

 

andreea esca_foto Humanitas
Andreea Esca va lansa o carte biografică, la târgul de carte Bookfest, ce se va desfășura la sfârșitul acestei luni la Romexpo. Prezentatoarea Știrilor Pro TV semnează volumul cu numele Ce-am făcut când am tăcut, un „autoportret din cuvinte”, după cum îl numește scriitorul Radu Paraschivescu.

Publicitate

Volumul urmează să fie lansat sâmbătă, 31 mai, de la ora 16.30, la standul Humanitas.

Cristian Tudor Popescu și Radu Paraschivescu au și comentat cartea pe care Esca urmează să o lanseze. „ În cartea aceasta, Andreea Esca simte nevoia să ne spună cuvintele ei. Să ne transmită ştiri despre ea şi despre oameni, altfel decât la televizor. Andreea păşeşte dincoace de ecran, printre noi”, a scris Cristian Tudor Popescu despre cartea Andreei Esca.

„E atipic şi fiindcă Andreea Esca nu-şi falsifică amintirile şi viaţa. E sinceră, cordială, sensibilă. Preferă să fie autentică în loc să-şi dea cu fard pe viaţă”, a comentat la rândul său Radu Paraschivescu.

Comentariile integrale ale celor doi, via Humanitas, în continuare:

Cristian Tudor Popescu: „Andreea Esca este ştirea României. Sunt generaţii care au crescut cu ea în minte, pe ecranul ProTV. Însă o jurnalistă de ştiri profesionistă nu le vorbeşte oamenilor cu chiar cuvintele ei. Oricât ar fi de ataşantă, trebuie să rămână şi impersonală, să nu lase să se vadă prea mult dincolo de chip şi voce. În cartea aceasta, Andreea Esca simte nevoia să ne spună cuvintele ei. Să ne transmită ştiri despre ea şi despre oameni, altfel decât la televizor. Andreea păşeşte dincoace de ecran, printre noi.“

 

Radu Paraschivescu: „Când un om cu un contur public pronunţat îşi schimbă registrul de comunicare, lumea devine atentă şi curioasă. Andreea Esca îşi asumă riscurile şi, plecând de la microfonul ştirilor, se instalează în faţa computerului. Rezultatul e un autoportret din cuvinte. Ştim, e-adevărat, că autoportretul clasic presupune de obicei o strategie a avuabilului. Artistul îşi alege o postură convingătoare, iar noi, privitorii, îl vedem în primul rând cu ochii lui. Ce-am făcut când am tăcut e un portret atipic, şi asta nu doar fiindcă frazele ţin loc de culori. E atipic şi fiindcă Andreea Esca nu-şi falsifică amintirile şi viaţa. E sinceră, cordială, sensibilă. Preferă să fie autentică în loc să-şi dea cu fard pe viaţă. Îşi păstrează anumite candori şi nu se sustrage nostalgiilor. Scrie neîmpovărată de propriul brand, ci înveselită de gândul că le poate spune şi altora poveşti despre copilărie, adolescenţă şi prima iubire.“

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu