Skip to main content

INTERVIU. Andreea Marin, în discuţii cu două televiziuni

 
Andreea Marin
Andreea Marin

Andreea MarinLa circa două luni şi jumătate de la plecare din TVR, unde a realizat emisiunea "Preţuieşte viaţa", Andreea Marin spune că se află în negocieri cu două posturi de televiziune.

Publicitate

"Există mai multe propuneri, dar două sunt mai importante, pe care le iau în calcul serios", a declarat vedeta într-un interviu acordat Paginademedia.ro.

Până o vom revedea pe micile ecrane, în calitate de realizatoare, Andreea Marin se dedică în următoarele două luni proiectului "Caravana Preţuieşte Viaţa".

Caravana Preţuieşte Viaţa porneşte astăzi şi va ajunge în 14 oraşe din ţară, prima oprire fiind Constanţa.

"Preţuieşte Viaţa este un concept care spune că putem trăi mai simplu dar frumos şi demn până la capăt", a declarat Andreea Marin în cadrul unui eveniment care a anunţat debutul Caravanei Preţuieşte Viaţa.

În cadrul evenimentului, Andreea Marin a precizat că intrarea la toate evenimentele din caravană este gratuită, cu condiţia ca cei care vor să participe să se înscrie pe pagina de Facebook a evenimentului prin intermediul unei aplicaţii speciale, ce poate fi gâsită AICI (https://apps.facebook.com/pretuieste-viata/).

Andreea Marin va ajunge cu Caravana Preţuieşte Viaţa în următoarele oraşe: Constanţa (7 mai), Galaţi (8 mai), Timişoara (12 mai), Ploieşti (17 mai), Sibiu (21 mai), Braşov (22 mai), Cluj (28 mai), Târgu Mureş (29 mai), Bistriţa (30 mai), Piteşti (3 iunie), Oradea (10 iunie), Bucureşti (12 iunie), Drobeta Turnu Severin ( 19 iunie).

Reamintim că Andreea Marin a început pe 20 octombrie să prezinte emisiunea "Preţuieşte viaţa" la TVR 1, după o lungă perioadă de absenţă de pe micile ecrane. Emisiunea ei a stat în grila postului public până la jumătatea lunii ianuarie. Ieşirea emisiunii "Preţuieşte viaţa"din grila TVR 1 a venit la scurt timp după numirea lui Stelian Tănase în poziţia de director interimar al Televiziunii Române.

La jumătatea lunii februarie, Andreea Marin declara că a decis să rezilieze contractul cu TVR întrucât echipa Preţuieşte viaţa nu şi-a primit banii de la postul public de televiziune

Interviul acordat de Andreea Marin pentru Paginademedia.ro:

Reporter Paginademedia.ro: Mai pregăteşti vreun proiect de televiziune? Te gândeşti să te întorci pe TV?

Andreea Marin: Televiziunea pentru mine a fost o mare pasiune, iar acum este un mijloc de comunicare, dacă vrei o unealtă în meseria mea, de care mă folosesc din când în când pentru a transmite mesajele în care cred din om în om, din casă în casă cât mai departe. Visul meu e să fac precum în filmul "Paid forward". Nu ştiu dacă aţi văzut acest film. E un copil care gândeşte un sistem de a face bine în lume în felul următor: dacă fiecare om face bine altor doi oameni cu singura condiţie nu de a da ceva înapoi ci cu condiţia ca aceştia să facă bine altor doi oameni lumea noastră în scurt timp ajunge să fie o lume mai bună. Asta încerc şi eu să fac.

Spuneai că televiziunea este o unealtă în meseria ta. Care este meseria ta acum?

Am făcut o facultate ca informatica, din care nu mi-a rămas mare lucru. Aş putea spune că mă puteam îndrepta către această meserie, dar lucrurile au luat o altă turnură, fără voia mea, şi am ajuns să lucrez în televiziune, ca jurnalist, după aceea am început să mă specializez în acest domeniu pentru că nu este normal să te mulţumeşti cu ceea ce înveţi din munca de zi cu zi. Dar cred că meseria mea este viaţa. Cred că cel mai bine mă pricep să greşesc şi să repar ce am greşit, ulterior, trăgând concluzii care să facă nu doar viaţa mea ci şi pe a atora mai bună. Ştiu că am această capacitate de a-i molipsi şi pe alţii de aceste idei frumoase care mă bântuie pe mine. N-am folosit niciodată într-o direcţie negativă ceea ce mi-a dat Dumnezeu, folosesc abilităţile pe care le am pentru a duce binele mai departe.

Crezi că Preţuieşte viaţa va mai fi vreodată emisiune de televiziune?

Niciodată să nu spui niciodată. Anul trecut nici nu mă gândeam la aşa ceva, n-a fost un plan al meu, s-a întâmplat ca la un moment dat ca un concept ca "Preţuieşte viaţa" pe care eu îl pun în practică de zece ani de zile sub diverse forme să capete o haină de televiziune. Acum, de exemplu, are o altă haină, o caravană care merge în toată ţara.

E prima dată când această caravană se numeşte Preţuieşte Viaţa?

Fundaţia se numeşte "Preţuieşte viaţa" şi tot ce facem se înscrie în acest concept. Anul acesta i-am pus numele caravanei "Preţuieşte viaţa" pentru că am observat că a fost tare iubit acest concept, după emisiunea de televiziune.

Crezi că a câştigat acest concept din faptul ca a fost emisiune de televiziune?

Da, enorm. Când faci un lucru bun oamenii îl observă.

Ai vreun parteneriat cu vreo televiziune, în momentul de faţă?

Nu, nu am avut niciodată un parteneriat cu o anumită televiziune, nu mi-am dorit asta, pentru că îmi doresc să aibă acces oricine şi să nu existe parti-pris-uri. Orice televiziune care îşi doreşte să afle informaţii de la noi şi despre noi poate să le obţină. Nu există bariere din acest punct de vedere.

După plecarea de la TVR au venit către tine propuneri din partea altor televiziuni?

Da, suntem în discuţii. Există mai multe propuneri, dar două sunt mai importante, pe care le iau în calcul serios.

Îţi propui să revii tot cu formatul "Preţuieşte viaţa"?

O să vă spun la momentul potrivit.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ANDREEA MARIN, în NEGOCIERI cu două TELEVIZIUNI, pentru A REVENI
    […] interviu pentru site-ul paginademedia.ro, Andreea Marin a recunoscut că este posibil să revină pe sticlă cu o nouă emisiune. Vedeta […]
  • omar omar
    "meseria mea e viata". mi-au dat lacrimile...de ras. uite ce inseamna sa nu ai simtul ridicolului. ajungi departe..
    draga Zana, altfel spus , tu nu te pricepi la nimic, si in acelasi timp la toate...e un singur loc unde astfel de oameni abunda: in politica. fix genu asta de indivizi populeaza palatal Parlamentului si pun pariu ca in cativa ani, o vom vedea acolo pe draga de Andreea.
  • maria maria
    Si cand a plecat prima data de la TVR tot asa a zis: ca e in negocieri cu alte televiziuni, ca e asaltata de propuneri... faze din astea si in realitate ani de zile a aparut la altii cu niste teledoane, gale, interviuri si alte proiecte punctuale. Dar emisiuni serioase, saptamanale pe mai multe sezoane ioc! Acum a plecat din nou de la TVR ca nu i-au convenit banii - pariu ca o sa accepte si gratis, numai sa apara la tv?
  • geo geo
    Parca vad ca alegerea va fi Kanal D...iar cel care ii va face loc in grila va fi Liviu Virciu...

Trimite un comentariu

sus