Skip to main content

Preşedinte, conducere şi statut noi, la Asociaţia Română de Relaţii Publice. Lucian Mândruță în conducere

 

ARRPAsociaţia Română de Relaţii Publice (ARRP) are o nouă viziune ca urmare a schimbării componenţei şi structurii Consiliului său Director, a statutului si a regulamentului de organizare şi funcţionare, scrie Mediafax.

Publicitate

În urma alegerilor de joi s-a format un nou Consiliu Director, compus din cinci vicepreşedinţi: Florentina Iusco, Lucian Mîndruţă, Cătălin Hosu, Cristina Bălan şi Camelia Spătaru. Actualul secretar general este Andreea Pleşa, iar Comisia de Cenzori este compusă din Dana Seiciu şi Marius Marcovici.

Juriul de Onoare al ARRP s-a extins de la trei, la cinci membri şi este compus din conf. univ. dr. Dumitru Borţun - preşedinte, Corneliu Cojocaru, conf. univ. dr. Răduţ Bîlbîie, Mirela Nemţanu şi Ileana Dănălache. Prin intermediul Juriului de Onoare, ARRP îşi propune să semnaleze şi, cînd este cazul, să sancţioneze încălcarea normelor etice ale profesiei, atât în interiorul asociaţiei, cât şi în exteriorul ei.

"În aceste condiţii, ne aşteptăm să ajungem la peste 500 de membri în întreaga ţară chiar înainte de sfârşitul anului, iar numărul lor să crească semnificativ în anii următori". a precizat Gabriel Pâslaru, noul președinte al asociației.

Conform noului statut şi noului regulament de organizare şi funcţionare, pot fi membri ARRP în egală măsură persoanele care activează în comunicare în domeniul privat sau instituţional, persoanele fizice autorizate şi firmele de comunicare sau departamentele de comunicare din cadrul unor companii sau instituţii.

De asemenea, ARRP recunoaşte categoria de membri simpatizanţi, compusă atât din studenţi la comunicare, cât şi din persoane care nu lucrează direct în acest domeniu, dar îşi doresc să fie mai aproape de ceea ce se petrece în comunicarea românească.

 

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • off topic: trei blockbustere asta-seara pe pro, antena si prima. sper sa ne spuneti maine audientele. multumesc !
  • What? Say again! Lucian Mandruta? Ehe, dragii mosului…tot aruncam vina pe stat si consider am ca daca statul ar functiona ca la carte ne-ar merge bine in Romania. Fals. Si in privat exista aceeasi indolenta, nepotism sau pile si relatii, management defectuos etc. Mi-e rusine cand aud ca Mandruta este in consiliul director al ARRP.

    Serios acum, ce face Mandruta incepand cu ziua de luni, ora 9.00? Care e meseria lui? Job-ul lui? Dumnezeule mare..
  • astia iau si bani ca sa faca NIMIC? si sa se inmulteasca? o alta sinecura care va pupa unde trebuie, cand trebuie pentru a nu fi dizolvata?

Trimite un comentariu