Skip to main content

Revistele Time şi Sports Illustrated vor publica reclame pe propriile coperte

 
Time magazine
Time magazine

Time magazineTime şi Sports Illustrated au început să vândă spaţii publicitare pe copertele lor, alegând astfel să nu mai respecte o veche tradiţie din industria presei tipărite, potrivit căreia copertele revistelor nu ar trebui să conţină reclame, scrie Mediafax.

Publicitate

Time Inc., cel mai mare grup editorial american, a confirmat joi faptul că va adăuga reclame de mici dimensiuni pe copertele revistelor Time şi Sports Illustrated, două dintre publicaţiile sale principale.

Primele astfel de reclame, comandate de grupul media Verizon, vor consta în benzi de mici dimensiuni ce vor fi tipărite pe copertă. În unele cazuri, acestea vor face referire la reclame de dimensiuni mai mari din paginile revistelor, informează nytimes.com.

Time Inc. se pregăteşte să se desprindă din grupul Time Warner la începutul lunii iunie, pentru a deveni o companie separată, cu acţionariat public. Anul trecut, Time Warner a decis să despartă divizia sa de print, care se confruntă cu probleme financiare, de alte diviziuni care aduc profituri considerabile, precum HBO şi Warner Bros.

Norman Pearlstine, directorul departamentului de conţinuturi de la Time Inc., spune că, dacă aceste reclame de pe copertă vor atrage interesul advertiserilor, atunci compania ar putea să extindă această practică şi la alte publicaţii, precum revistele People, InStyle şi Fortune.

Reclamele de pe copertele revistelor Time şi Sports Illustrated par să încalce normele stabilite de American Society of Magazine Editors (ASME), influentul grup comercial care decernează National Magazine Awards. Prima regulă din ghidul de bune practici alcătuit de această societate, care se adresează publisherilor şi editorilor de reviste, este următoarea: "Nu tipăriţi reclame pe coperte!".

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus