Skip to main content

Ştefan Bănică Jr despre plecarea din Pro TV: Nu m-am certat cu nimeni

 
stefan banica
stefan banica

stefan banicaŞtefan Bănică Jr a făcut primele declaraţii la Observatorul Antenei 1 legate de transferul la postul trustului Intact şi despre plecarea din Pro TV.

Publicitate

"Am plecat din Pro TV după 12 ani. Consider că s-a încheiat o etapă din viaţa mea de televiziune. Vreau să menţionez că nu m-am certat cu nimeni, din contră am rămas în relaţii foarte bune cu cei de acolo", a declarat Ştefan Bănică Jr la principalul jurnal de ştiri al postului Antena 1, prezentat de Andreea Berecleanu.

Ştefan Bănică a spus că odată cu încheierea emisiunii "Dansez pentru tine", pe care a prezentat-o timp de opt ani de zile, s-a încheiat şi un ciclu din cariera lui de televiziune.

"Vreau sa le mulţumesc oamenilor cu care am lucrat pentru aceşti 12 ani frumoşi din viaţa mea, în care am avut realizări notabile, spun eu, am prezentat o emisiune fanion de divertisment, care s-a încheiat după opt ani de existentă şi pentru mine s-a încheiat un ciclu, aşa că am decis să aleg o nouă provocare, şi am venit la Antena 1 unde sper din tot sufletul să fac performanţă cel puţin la acelaşi nivel la care am făcut până acum", a răspuns Ştefan Bănică la întrebarea Andreei Berecleanu de ce a plecat din Pro TV.

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, alte declaraţii făcute de Ştefan Bănică în cadrul Observatorului de la Antena 1.

Andreea Berecleanu: De ce ai ales Antena 1?

Ştefan Bănică Jr:

"Am ales Antena 1 pentru că este o televiziune pe care o văd că evoluează şi realizează performanţă, a ajuns un reper în materie de divertisment, iar drumul ei ascendent corespunde cu drumul meu în carieră. Antena 1 mi-a făcut oferta să fac parte din juriul X Factor. Vorbim de o super producţie care are succes şi în afară şi în România. Este o mare provocare şi sper să fie de bun augur. (...) Rolul meu de jurat este o mare provocare. Vreau să văd tineri talentaţi cărora li se oferă o şansă, iar aceasta emisiune le poate împlini visul.

Ştefan Bănică a precizat că celebrul său concert de Crăciun, care până acum era transmis de Pro TV va fi difuzat de postul Antena 1.

"Mai există şi un alt proiect de televiziune pentru la primăvară despre care prefer să vorbesc la momentul respectiv", a mai spus Ştefan Bănică.

Ştefan Bănică, despre succesul său:

"Eu sunt foarte atent cu alegerile mele, fie că este vorba de teatru, fie că este vorba film, de televiziune sau muzică, dar ştiu un singur lucru. Un principiu după care m-am ghidat în toată cariera mea a fost să nu fac compromisuri cu mine şi cu meseria mea. Nu ştiu dacă există o reţetă a succesului pentru că fiecare are drumul lui. Dacă eşti constant şi perseverent şi crezi în ceea ce faci rezultatele nu au cum să nu apară."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Alexx Alexx
    Lingaul de serviciu al prosteveului (ultimul pe baricade) ii injura pe cei ce se duc la Antene dupa ce ii ridica in slavi cand erau la pro-melteanu-tv. Un om normal la cap si fara probleme psihice apreciaza un show sau o vedeta tv indiferent la ce televiziune lucreaza. Nu te uiti la cineva doar pt. ca are o sigla in coltul ecranului, caci inseamna ca trebuie sa te duci la o cura de dePro(s)tevizare...
  • george george
    Banii iau spus iti dam mai putin decat aveai vrei bine nu vrei iarasi bine si cam asa a fost
  • stelyos stelyos
    Noul juriu X Factor va fi format din Delia Matache, Horia Brenciu si Stefan Banica Jr.
  • ștefan ștefan
    Ce pemibil poți să fi măi Expertule cît era la PROTV Îlăudați după ce aplecat îl înjurațimie scîrbă.
  • Andrei Andrei
    Ce plin de bullshit e Gei Ar asta si la ce limbaj de lemn are, zici ca-i var de gradul I cu Pinocchio. Cica a ales Antena 1 pentru ca bla bla, cand de fapt a fost dat evacuat din "casa", dupa care a inceput sa bata pe la usi, pentru un acoperis sub cap.
  • andy andy
    atat Bitman cat si Cheloo au fost inlaturati de la x factor
  • danut danut
    Nu imi zice ca iti place cheloo acuma,si nu iti mai place Banica.Ca atunci cind era la prost teve erai un mare fan a lui Banica.Ce penibil esti,te schimbi dupa cum bate vintu.
  • :D :D
    Nu vine in locul lu Cheloo si in locul lu Bitman, care a se stia ca nu mai este jurat la x factor ba buboiule :)
  • Expertul, Expertul,
    Mare prostie fac antenistii! Inlocuirea lui Cheloo, cu Banica, va fi un mare dezastru pentru x factor. Cheloo atrage un public tanar, in schimb Banica, are un public mai batran. La toamna, Vocea Romaniei, va sterge pe jos cu kix factor.

Trimite un comentariu

sus