Skip to main content

Un membru în Comitetul Director al radioului public, găsit în incompatibilitate

 
Un membru în Comitetul Director al radioului public, găsit în incompatibilitate
radio romania

Sursa foto: Cotidianul.ro
Sursa foto: Cotidianul.ro

Publicitate

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Petru Ursache, membru în Comitetul Director al Societăţii Române de Radiodifuziune, este în incompatibilitate din 1 martie 2012, întrucât deţine simultan şi funcţia de administrator al societăţii Sirom Service Impex SRL, scrie Mediafax.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Petru Ursache deţine din 15 ianuarie 1993 calitatea de asociat şi funcţia de administrator al SC Sirom Service Impex SRL, iar începând din 1 martie 2012 este şi membru în Comitetul Director al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Petru Ursache a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, a precizat ANI.

Potrivit prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.

Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Asta nici macar nu mai e stire. E foarte posibil ca toti din SRR sa fie incompatibili la cat de incompetenti sunt. Insa pe astia nu-i verifica nimeni cand ii angajeaza sau cand sunt numiti?

    Teoretic ar trebui sa indeplineasca niste criterii legale. De exemplu sa aibe ceva studii si sa fie fara cazier. Daca a verificat cineva "compatibilitatea" domnului Petru Ursache n-ar trebui acum tras la raspundere?

    Evident ca ar fi gasit vinovat un acar Paun insa macar data viitoare acarii nu vor mai face ilegalitatile pe care le cer sefii. Bine ca platim pentru niste imbuibati taxa radio-tv.

    Domnule PONTA, se aude??

Trimite un comentariu