Skip to main content

Comisiile de cultură au avizat favorabil, în unanimitate, propunerile pentru noul CA al SRR

 
srr radioul public general berthelot - Mediafax
srr radioul public general berthelot - Mediafax

Sursa foro: Mediafax
Sursa foro: Mediafax

Publicitate

Preşedintele Comisiei de cultură din Senat, Georgică Severin, a declarat, astăzi, după audierea din comisiile reunite ale celor două Camere a celor nominalizaţi pentru Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, că votul în comisie a fost unul favorabil, în unanimitate. Propunerile urmează să fie votate în plenul comun al Parlamentului, începând cu ora 16.00, scrie Mediafax.

Georgică Severin a mulţumit fostului Consiliu de Administraţie al SRR, care şi-a încheiat mandatul de patru ani, precizând că ”Radioul Public s-a demonstrat o instituţie serioasă, care şi din punctul de vedere al audienţei ocupă primul loc, iar din punct de vedere financiar, s-a dovedit o instituţie profitabilă şi bine manageriată”.

El a arătat că mulţi dintre cei propuşi pentru noul Consiliu de Administraţie au făcut parte şi din Consiliul care tocmai şi-a încheiat mandatul, şi a menţionat că propunerile s-au referit la persoane cu experienţă în radio, în managementul media, fiind puţine situaţiile cu experienţă mai puţină în domeniu, iar acest lucru s-a întâmplat mai mult în cazul supleanţilor.

”Toate propunerile făcute de Preşedinţie, Guvern, grupuri parlamentare au fost votate în unanimitate de către cele două comisii de cultură şi media din Senat şi Camera Deputaţilor”, a anunţat Georgică Severin.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • kolo kolo
    SRR cu un CA din care fac parte Ovidiu Miculescu (guv.), Maria Toghina (pres.), Ducu Bertzi (PNL), Ruxandra Sararu (PSD), Andras Demeter (UDMR)... inimaginabil ce rau s-a ajuns. Nepasare din partea lui Basescu si a PNL si interese meschinute la Ponta, UDMR si PSD.

    La asa electorat, asa politicieni, asa interese si asa viitor. Nu mai exista nici macar o sansa decat un cutremur major care sa darame actuala caracatita a intereselor din Romania. Asa sa ne ajute!

Trimite un comentariu

sus