Skip to main content

Compania de cablu NextGen, obligată de instanță să introducă Digi24 în grilă

 

digi 24 (2)

Publicitate

După UPC, Romtelecom și Digital Cable Systems, este rândul NextGen. Judecătoria Sectorului 1 obligă societatea NextGen, compania de cablu a Romtelecom, să respecte principiul must carry și să introducă în grilă postul de știri Digi 24, deținut de compania concurentă, RCS&RDS.

Decizia a fost dată ieri de instanță, care a admis cererea de ordonanță președințială formulată de RCS.

Săptămâna trecută, instanțele au dat decizii favorabile și în procesele RCS cu UPC, Romtelecom și Digital Cable Systems, după cum paginademedia.ro a relatat AICI. În toate cele patru cazuri deciziile nu sunt definitive, putând fi atacate cu recurs în cinci zile de la pronunțare.

Decizia integrală a instanței: 

Admite cererea de ordonanta presedintiala. Obliga parata sa includa in propria grila de programe si sa retransmita catre abonatii sai, postul de televiziune DIGI 24, in retelele de telecomunicatii detinute, cu respectarea dispozitiilor art.82 din Legea nr.504/2002, în regim must carry, pana la soluţionarea definitiva a dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr.24633/299/2014.

Ia act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Executorie fara somatie si fara trecerea unui termen. Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronuntare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.

Postul Digi24 a intrat în luna februarie în lista posturilor declarate libere la retransmisie. Aceasta mutare nu a fost acceptată de cabliști, întrucât televiziunea aparține unei companii de cablu concurente.

Reprezentanții Romtelecom au declarat că introducerea Digi24 în grila de programe ar reprezenta o încălcare a principiilor concurenței, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat în primă fază grilele posturilor UPC și Romtelecom fără Digi24, dar ulterior forul a decis să someze public companiile pentru încălcarea principiului must carry (art 82 din Legea Audiovizualului).

Ce spune art 82 din Legea Audiovizualului:

„Orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice, cu excepţia celor care utilizează exclusiv spectrul radio, are obligaţia să includă în oferta sa serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi alte servicii de programe, libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privaţi, aflaţi sub jurisdicţia României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin reţeaua respectivă, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privaţi este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audienţă”

Citește și:

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Am o nelamurire, saptamana trecuta scriati ca si UPC si Romtelecom sunt obligati sa ii preia, insa eu acasa nu ii vad inca...Aveti idee cat mai dureaza, daca ii baga in grila?
  • nu cred ca ti la bagat pe gat , nu te obliga nimeni sa urmaresti Digi 24 , poti urmari si televiziunea comunistilor daca vrei (antena 3)
  • avand in vedere ca decizia este executorie, am fi curiosi sa stim daca s-au conformat companiile de cablu? si daca nu, ce risca? Faceti si voi un articol complet.
  • dupa ca RDS le-a dat cea mai mare lovitura celor de la UPC, prin liga 1, luandu-le practic 2/3 din abonati, ar fi culmea ca acum UPC sa mai si introduca un post ce apartine de RDS. Chiar e absurda decizia asta initiala a instantei.
  • normal ca au drept de apel. Sincer, nici nu cred ca-l vor baga companiile de cablu concurente, mai ales UPC.
  • Asta s-o crezi tu! Multa lume nu a avut dreptul sa decida daca vrea sau nu canalul asta in grila. Bine ca CNA-ul a avut grija sa ni-l bage pe gat cum ne baga si alte chestii (Taraf TV, Mynele TV etc.)
  • Mariana ai ramas cu sechele rau dupa ce ai fost concediata prin sms :))))
    Ia, incearca-ti norocul la irealitatea, labe`unu sau latrina3.
  • Astazi este luni. Au venit postacii la munca. Hai baieti si fete ca doar asa va mai lipiti de 6 luni de contract.............
  • Pai sa-i oblige ca mizeriile alea de taraf tv si mai unu tot cu manele dar imi scapa acum nu stiu cum ii spune sunt must carry, Digi 24 singurul post de stiri si singurul post tv din Romania la care chiar te poti uita si nu ai dureri de cap ar trebui sa fie pe primul loc in lista must carry!

Trimite un comentariu