Skip to main content

IAB MIXX Awards 2014: Digital Star este agenţia cu cele mai multe campanii premiate

 
IAB
IAB

IAB Aseară, la Grand Cinema Digiplex, s-au decernat premiile IAB MIXX Awards, care recunosc şi premiază cele mai bune campanii din mediul digital românesc, încurajând inovaţia în construcţia şi comunicarea brandurilor în mediul online.

Publicitate

Campaniile caştigătoare ale celei de-a 3-a ediţii a IAB Mixx Awards România au fost anunţate la finalul primei zile a ICEE Fest, eveniment organizat de Thinkdigital.

În concurs s-au înscris 32 de campanii, realizate de 17 agenţii, independente sau parte a grupurilor internaţionale de comunicare, iar cele mai populare categorii au fost, în acest an, Brand Awareness and Positioning şi Best Social Media App.

„Anul acesta numărul înscrierilor a crescut cu aproape 20%, iar competiţia a fost cu atât mai acerbă. Juriul a fost foarte exigent, iar campaniile câştigătoare au fost cu adevărat valoroase, însă tocmai din acest motiv, la această ediţie, pentru prima oară de la organizarea IAB MIXX Awards în Romania, am avut 2 categorii care nu au avut câştigători – Mobile App şi Rich Media Display. Sperăm ca în 2015 să îşi ia revanşa!”, a declarat Ioana Anescu, Director Executiv al IAB România.

Campaniile câştigătoare sunt:

  • • Brand Awareness and Positioning
  • o Reciclare pentru Destresare – campania derulată de Hmedia pentru Ecorom Ambalaje
  • • Direct Response & Lead Generation
  • o Scent of a new car – campanie derulată de Carnation pentru Opel Romania
  • • Best Brand/ Product Launch
  • o The Creativity Manifesto for Galaxy Note 3 – campanie derulată de Starcom & Digital Star pentru Samsung
  • • Experimental and Innovative Campaign
  • o Tunul cu net – campanie derulată de V8 Interactive pentru Indygen
  • • Cross-Media Integration
  • o The Chevy Garage – campanie derulată de Carat România pentru Chevrolet Romania
  • • Branded Content, Blogging Campaigns and PR Campaigns
  • o The Indygen vlog show – campanie derulată de Digital Star pentru Indygen
  • • Best Social Media Apps
  • o BILLA Social Catalogue – campanie derulată de Digital Star pentru BILLA România
  • • Best Digital Mixx Campaign
  • o BILLA Social Catalogue – campanie derulată de Digital Star pentru BILLA România

Juriul IAB Mixx Awards de anul acesta a fost compus din: Răzvan Căpănescu (Chief Creative Officer, Publicis), Alex Vişa (Interaction Director, Group M), Teodora Migdalovici (Ambasador Cannes Lions in Romania & fondator al “The Alternative School for Creative Thinking”), Marius Pahomi (General Manager, Conversion Marketing), Horaţiu Dimulescu (Manager Online Content si Mobile Advertising), Mihai Tanase (Online Strategy at BMW Group Romania), Olaf Lausen (Chief of Staff and Business Development Director Romania Romtelecom & Cosmote), Alina Damaschin (Creative Leader & Head of Consumer PR, Rogalski Damaschin PR), Diana Ionel (Digital Director, Starcom), Gabriel Pătru (Integrated Communication, Media Direction, Expert IAB Expert & Membru al Consiliului Director al IAB Romania) şi Călin Rotăruş (Founder at BCCR).

Despre IAB MIXX Awards

IAB MIXX AWARDS Romania se desfăşoară sub licenţa şi standardele stabilite IAB US. Competiţii similare au loc în mai multe ţări ale lumii, printre care Belgia, Turcia, Polonia, Italia sau Spania.

Despre IAB Romania

IAB Romania este asociaţia industriei de marketing şi publicitate online din Romania, membru al reţelei IAB Europe (www.iabeurope.eu). Fondată în 2006, reuneşte în prezent agenţii de publicitate, regii de media, publisheri autohtoni şi companii prestatoare de servicii dedicate industriei de publicitate online.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus