Skip to main content

Ponta: În iunie votăm CA al SRR şi preşedintele TVR

 
Victor ponta
Victor ponta

Sursa: România liberă
Sursa: România liberă

Publicitate

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că în luna iunie Parlamentul va vota noul Consiliu de Administraţie al Radioului public şi preşedintele - director general al TVR, scrie Mediafax.

"Cred că sunt o treime din membrii conducerii Curţii de Conturi. Radioul, de asemenea, are nevoie de un nou CA. În cursul lunii iunie, probabil în 2-3 săptămâni, maxim, avem de dat votul pentru boardul BNR, pentru şase membri ai Curţii de Conturi, pentru CA al Radio şi preşedintele TVR", a spus Ponta.

El a arătat că funcţiile din aceste structuri vor fi împărţite conform procedurilor parlamentare.

"La BNR, la Curte, la Radio nu poţi să pui oameni care nu au legătură cu domeniul", a spus Ponta.

El a reconfirmat faptul că Stelian Tănase va fi susţinut şi votat pentru funcţia de preşedinte - director general al TVR.

Membrii Consiliului de Administraţie (CA) al Radioului Public, între care se află şi preşedintele - director general, Ovidiu Miculescu, îşi vor încheia mandatele la conducerea instituţiei în luna iunie, fapt pentru care Comisia de Cultură a Senatului a declanşat procedura înlocuirii lor.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Horea Horea
    Ponta: “La BNR, la Curte, la Radio nu poţi să pui oameni care nu au legătură cu domeniul”

    Asa e domnule Ponta. Doar la TVR se poate pune DIRECTOR cineva care n-are legatura cu domeniul.
    Bravo! Gandire puierila.

Trimite un comentariu

sus