Skip to main content

24 Iulie. Prezentatorul TV Andrei Bădin, urmărit penal în dosarul Duicu

 
Andrei Badin
Andrei Badin

Andrei BadinURMĂRIT PENAL. Prezentatorul TV Andrei Bădin este urmărit penal pentru luare de mită în dosarul în care fostul şef al CJ de Mehedinţi, Adrian Duicu, este acuzat că făcea trafic de influenţă de la biroul premierului Victor Ponta, scrie Mediafax, care citează Gândul.

Ajuns în arest preventiv pentru corupţie, Duicu a susţinut în faţa procurorilor DNA că i-ar fi dat bani prezentatorului TV Andrei Bădin pentru a nu face o emisiune despre ministrul mediului Rovana Plumb. Potrivit procedurilor, informaţia este cercetată de procurorii care au început urmărirea penală în acest caz. Reamintim că fostul şef al CJ Mehedinţi este acuzat că făcea trafic de influenţă de la biroul premierului Victor Ponta din Palatul Victoria.

Gândul: Prezentatorul TV Andrei Bădin, urmărit penal în dosarul Duicu


PROMOVAREA FEMEILOR. British Broadcasting Corporation (BBC), radiodifuzorul public britanic, trebuie să crească numărul femeilor care prezintă programe la televiziunile şi radiourile din cadrul acestei corporaţii, pentru a elimina discriminarea, notează Mediafax, care citează huffingtonpost.com.
În raportul său anual, BBC Trust, structura de conducere a BBC, a trasat managementului corporaţiei sarcina de a "îmbunătăţi reprezentarea sexului feminin" în emisiunile sale.
BBC trebuie să promoveze mai mult femeile

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Razvan Alexandru Razvan Alexandru
    E criza mare in randul sectantilor basisti, daca unul dintre marii lor preoti se da la scoruri asa de reduse.

    Daca va dau niste bonuri de masa, va apucati sa-l injurati pe liderul vostru spiritual? ;)
  • Vali Vali
    Er si cazu! Scria pe bani si cind er la Adevarul!
  • Thor Thor
    "Marele caracter" Andrei Bădin ar trebui să ne lămurească de ce Băsescu a fost tăiat pe față. Hai, că de 5 ani așteptăm filmulețul! http://www.ziare.com/basescu/stiri-traian-basescu/andrei-badin-ii-cere-lui-basescu-sa-isi-aduca-aminte-de-ce-a-fost-taiat-pe-fata-963799
  • tbancu tbancu
    Minunat... sau cum ar spune madam Pora: televiziunea santajista B1, santajistul de X-ulescu de la B1...
    Santajistul de Badin, escrocul de Turcescu (Becali stie) si restul gastii, platiti la sacosa
  • dănuţu dănuţu
    DNA ia întreabăl şi pe marele manolo întârzian de ce l-a scuipat ioan becali indirect? şi pe banciu care era lângă el nu l-a scuipat!
  • nemesis nemesis
    Foarte bine-i fac lui Borţomega Bădin. Am fost de faţă în urmă cu nişte ani când a luat un teanc de dolărei de la patrronul revistei româno-americane "New York Magazin", Grigore Culian.

Trimite un comentariu

sus