Skip to main content

Petiţie online pentru demisia preşedintelui CNA, Laura Georgescu

 
Petiţie online pentru demisia preşedintelui CNA, Laura Georgescu

Sursa foto: Mediafax
Sursa foto: Mediafax

Publicitate

Demisia preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, este cerută şi printr-o petiţie online, care a fost semnată până la această oră de 17 persoane.

Prima persoană care a semnat această petiţie, publicată pe site-ul petitieonline.com, este Rareş Bogdan, realizatorul emisiunii "Jocuri de putere", de la Realitatea TV. A doua persoană care apare pe lista semnatarilor este Alexandru Răducanu, cel căruia CNA i-a refuzat de două ori acordarea unei licenţe pentru un post de business.

Această petiţie online vine după ce au ieşit la iveală o serie de înregistrări în care Laura Gerogescu a folosit un limbaj agresiv la adresa elevilor, cu ocazia programului Şcoala Altfel din 2013, şi după ce ieri Realitatea.net a publicat o serie de înregistrări în care preşedintele insituţiei a făcut afirmaţii precum "boul de Ghiţă" şi "jigodia de Georgică Severin".

Aceasta nu este singura solicitare de demisie adresată preşedintelui CNA, Laura Georgescu. Astăzi, doi membri CNA, Narcisa Iorga şi Valentin Jucan, i-au cerut demisia Laurei Georgescu, prin două postări pe Facebook.

Screen Shot 2014-07-01 at 12.30.53 PM

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • POPA AURELIAN POPA AURELIAN
    Nu au ce cauta astfel de oameni in sistem.
  • Irimia Stela Irimia Stela
    Nu limbajul folosit ma indigneaza cel mai mult ci faptul ca este impartiala, ca recunoaste ca favorizeaza anumite posturi si ca-i si santajeaza. Trebuie sa plece IMEDIAT!
  • Daniel Constantin Daniel Constantin
    Semnez si eu aceasta petitie pentru demisia Dnei Laura Georgescu,presedinta CNA.
  • dinulescu romulus dinulescu romulus
    nu merita aceasta functie
  • vasile negrea vasile negrea
    afara cu netrebnicii si mincinosii,lingaii
  • vasile negrea vasile negrea
    sunt pentru demisie 100%-toate jigodiile sa plece acasa nu sa traiasca cu salarii astronomice pe bani publici,sa acopere coruptii si sa promoveze minciuna
  • bogdanescu ioan bogdanescu ioan
    DEMISIA DIN TOATE FUNCTIILE CARE EXISTA IN ROMANIA. asa un personaj nu are ce cauta in relatiile cu oamenii.
  • Maria Maria
    Aceasta Laura Georgescu trebuie complet defii tata!
  • vali dantu vali dantu
    afara cu securista aia.la cna avem nevoie de oameni competenti,nu de vaci,ca ia``laura grorgescu``AFARA IMEDIAT
  • BOSONCEA DUMITRU BOSONCEA DUMITRU
    DEMISIA
  • PATULEANU VALENTINA PATULEANU VALENTINA
    Asemenea oameni nu ar trebui sa ocupe functii de conducere.
  • Justitiarul Justitiarul
    Petitia care cere demisia Laurei Georgescu din functia de presedinte CNA este petitia cu cele mai multe semnaturi dintre petitiile depuse in ultimele 7 zile, avand deja 457 de semnaturi intr-o singura zi.

    http://www.petitieonline.com/browse.php?category=all&order_by=stats_signatures_last_7_days&sort_order=desc&start=0
  • nadia nitov nadia nitov
    acum sunt 400
  • Iulia Bunea Iulia Bunea
    Am pus. A fost o scapare. Multumim!
  • Alex Alex
    Puneti ma si un link spre petitie ce e cu voi ?

Trimite un comentariu

sus