Skip to main content

RUPTURĂ PE TV. Cârcotaşii se despart: Mihai Găinuşă şi Dezbrăcatu pleacă de la emisiunea TV produsă de Şerban Huidu. Interviu exclusiv cu Mişu Găinuşă

 
Mihai Gainusa Dezbracatu Cronica Carcotasilor
Mihai Gainusa Dezbracatu Cronica Carcotasilor

Gainusa, despre radioul de acum zece ani

Publicitate

Ruptură la emisiunea Cronica Cârcotaşilor: Mihai Găinuşă a decis să se retragă după 14 ani în programul realizat la Prima TV cu Şerban Huidu. La şedinţa la care Găinuşă şi-a anunţat plecarea, şi Codruţ Kegheş - Dezbrăcatu’ – a părăsit echipa.

Mihai Găinuşă a acordat un scurt interviu în exclusivitate pentru Paginademedia.ro în care povesteşte ce s-a întâmplat, dar şi ce va face în continuare: rămâne la TV.

Contactat de Paginademedia.ro, Cristian Burci, proprietarul Prima TV, a declarat că îşi doreşte să continue Cronica Cârcotaşilor. “Să vedem cum se reorganizează Şerban Huidu”, a spus Burci.

Mihai Găinuşă, interviul acordat în exclusivitate pentru Paginademedia.ro:

Paginademedia.ro: Ce s-a întâmplat, exact?
Mihai Găinuşă: A fost o şedinţă, ieri, la Cronica Cârcotaşilor. În acea şedinţă, am anunţat că nu mai fac parte din echipa Cronica Cârcotaşilor. Ulterior, şi Codruţ Kegheş - Dezbrăcatu, a spus că pleacă din echipă.

De ce?
Am primit un SMS de la Şerban, în care ne spunea să ne gândim bine, că ori Cronica va continua la altă televiziune, ori va deveni istorie. Ne-a spus şi că fiecare din noi, peste vară, ar trebui să-şi caute de lucru.

Eu am decis să nu mai fac parte din Cronică.

Ce vei face? Ai vorbit şi cu Cristian Burci?

Da, am discutat cu el. Rămân la Prima TV şi sunt implicat într-un proiect nou, alături de Codruţ Kegheş. Voi face o nouă emisiune, tot de satiră, pentru grila de toamnă. Nu îmi este uşor deloc. Sunt 14 ani în care am muncit la emisiunea Cronica Cârcotaşilor.

Aţi încercat o formulă de înţelegere?

Nu mă mai regăsesc în emisiunea de acum, în tensiunile şi în atmosfera de la Cronică. Am spus asta şi la şedinţă. Este o atmosferă în care se poate face foarte greu divertisment.

Mihai Găinuşă a postat şi pe contul de Facebook un mesaj legat de plecarea de la Cronică.

"Am decis sa părăsesc Cronica Carcotasilor. De la TV. Ca la radio si-a luat-o Serban Huidu si a plecat cu ea.

Ultimii trei ani au fost cei mai grei din viata mea profesionala. M-am luptat sa salvez acest brand. Dupa fiecare accident. Am luptat ca membrii echipei sa aibă unde lucra in continuare. Mi-am asumat responsabilitatea coordonarii emisiunii cand Serban nu era capabil.

Am scris si am prezentat aceasta emisiune 14 ani.
Dar eforturile mele nu au fost apreciate. Ci dimpotrivă, mi s-a reproşat inclusiv ca am adus un preot in platou.

Am încheiat o etapă din cariera mea si le mulţumesc încă o dată celor care au crezut în mine în tot acest timp.

Eu si Codrut, ca nu am voie sa ii spun Dezbracatu, si poate si altii, lucram la un proiect nou.

Ne dorim să fim mai aproape de voi si sper ca toti cei care ne apreciaza sa fie alaturi de noi.

Cristian Burci: Eu cred că emisiunea va continua

“Aş vrea ca Prima TV să ţină în continuare brandul Cronica Cârcotaşilor”, a declarat Cristian Burci pentru Paginademedia.ro.

Cristian Burci, pentru Paginademedia.ro:

“Emisiunea Cronica Cârcotaşilor va continua. Dar depinde de Şerban Huidu, el este producătorul. Am vorbit azi cu el şi vedem cum se reorganizează în continuare cu emisiunea, după plecarea lui Găinuşă.

Aş vrea ca Prima TV să ţină, în continuare, brandul Cronica Cârcotaşilor.

Eu îi iubesc la fel de mult pe toţi, îi ştiu de la început.”

Despre noul proiect al lui Mihai Găinuşă:

“Mi-a explicat despre ce este vorba, ce va face şi sunt de acord”, a declarat Burci pentru Paginademedia.ro

Şerban Huidu: Le mulţumesc în numele colegilor

“Le multumesc in numele tuturor colegilor (nu putini si nu atat de vizuali) pentru ce au facut si pentru anii frumosi petrecuti impreuna”, scrie Şerban Huidu pe contul de Facebook.

Huidu:

“Am trait ieri si azi unele dintre cele mai amare zile ale vietii mele! Mihai Gainusa si Dezbracatu' au ales in fata tuturor colegilor sa paraseasca echipa Cronicii in care citez: "nu se mai regaseau"! Probabil vor urma si altii sau nu...

Raman anii de munca, ideea si o emisiune care incearca sa mearga mai departe! Daca va reusi voi decideti!

Le multumesc in numele tuturor colegilor (nu putini si nu atat de vizuali) pentru ce au facut si pentru anii frumosi petrecuti impreuna si le urez succes!"

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • dan dan
    @alex - ce spui tu este partial adevarat... instanta poate pune sechestru pe bunuri, afaceri, etc doar in anumite conditii si nu pt simplu fapt ca au fost candva ala lui, depinde cand au fost in ce conditii au fost cedate, etc
  • usccs usccs
    ai un limbaj de individ indoctrinat. rampa a gunoaielor este lejer si protv cu celebrele stiri despre babe violate de la ora 5, ei au adus violul si sodomia la rang de breaking news, la fel de celebrele stiri de acasa cu alte babe batandu-se in studio sup privirile prezentatorilor ori cu haznaua "la maruta".
  • usccs usccs
    draga mea, nu stapanesti sensul cuvintelor. habar nu ai ce inseamna criminal si evident nu ai habar ce inseamna diabolic. huidu nu se incadreaza aici. masoara-ti cuvintele, chiar daca te ascunzi dupa un nume fara adresa si fata.
  • Adi Adi
    Totuși, să nu-l omorâm de tot pe Huidu pentru acel accident. Nu și-a dorit asta, nu este un criminal. Eu am o soră decedată într-un accident de mașină, în care șoferul care a omorât-o era mort de beat. Și-a primit pedeapsa, are conștiința încărcată, să nu credeți că îi este ușor. Imaginile alea îl vor urmări toată viața.
    Cât priveste emisiunea, părerea mea e că Găinușă a ținut în cârcă emisiunea cu textele lui, iar Huidu s-a folosit de Găinușă 14 ani. Fără Nuhai emisiunea nu va mai avea același farmec. Huidu nu are umorul și nici inspirația lui Găinușă.
  • mile mile
    nu e problema lui huidu , e problema justitiei , sunt multe asemenea cazuri,
  • BALOG ELENA BALOG ELENA
    Ati stat linga si ati muncit pentru criminalul diabolic Serban Huidu,care nu a platit un leu pentru o luminare si nu a facut o zi de inchisoare. A omorit 3 oameni nu 3 animale.
  • Cristian Cristian
    NewLevel, mai sus, a punctat foarte bine.
  • alex alex
    mirceA,tu nu intelegi ca omul daca e condamnat,trebuie sa dea statului niste zeci de milioane de euro?Antenutele nu sunt scutite de o eventuala executare silita chiar daca apartin fiicei lui,fiindca au apartinut initial lui Felix.
  • hiuduma criminala hiuduma criminala
    era si cazul, nu inteleg de ce si-au patat imaginea raminind in echipa cu criminalul de hiudu, trebuiau sa se desparta atunci, dupa crima care a lasat 3 familii distruse si un criminal in libertate, in loc sa ii putrezeasca oasele in puscarie...
  • cristian cristian
    Decat la a1 (aceasta rampa de gunoaie a Romaniei) mai bine deloc.
  • geo geo
    Huidu si-o luase mult in cap, de ceva vreme...daca si lui Dezbracatu i-a interzis sa se mai prezinte in emisiune cu acest nume, ptr ca cica era inventia lui si marca inregistrata Huidu...este penibil rau de tot criminalul asta!!!
  • Mego Mego
    Pacat,binenteles Laturile o sa functioneze in continuare.
  • Andrei Andrei
    S-or fi plictisit si oamenii aia sa il tina pe huidu pe salariu gras.
  • mile mile
    voi urmari pe gainusa si dezbracatu orice ar face , pacat , era emisiunea mea favorita
  • mile mile
    bun ca raman maruta si acces direct , vai de tara asta

Trimite un comentariu

sus