Skip to main content

Stelian Tănase cere şefilor TVR să identifice posturi ce pot fi desfiinţate

 

stelian_tanase adevarul 2

Publicitate

Stelian Tănase, preşedintele-director general al Televiziunii Române, a declarat pentru Mediafax, că a cerut şefilor de departamente din TVR să facă propuneri pentru desfiinţarea unor posturi, acţiune pe care SPUSTV, sindicatul reprezentativ din TVR, o consideră "profund ilegală şi imorală".

"Conducerea SRTv a demarat azi o acţiune profund ilegală şi imorală, care nu este fundamentată pe niciun criteriu managerial. Conducerea SRTv a cerut conducătorilor de structuri să trimită propuneri pentru desfiinţarea a câte 5 posturi din departamentele pe care le conduc", se spune într-un comunicat de presă al Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), principalul sindicat din Societatea Română de Televiziune (SRTv).

Totodată, în acest comunicat care este semnat de preşedinte SPUSTV, Dragoş Bocanaciu, sindicatul le cere conducătorilor de departamente din TVR să nu dea curs unei astfel de solicitări şi să nu încalce Codul Muncii, Legea Dialogului Social, Contractul Colectiv de Muncă (CCM) în vigoare şi celelalte reglementări ale legislaţiei muncii.

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Ce-oti avea domnule cu oamenii aia?
    Eu la TVR ma uit la emisiuni informative, iar tu vrei sa desfintezi redactiile de stiri si sport?
    Si-apoi TVR e cam ultimul post de televiziune cu talk-show-uri culturale, iar tu vrei sa dispara Catalin Stefanescu si Eugenia Voda?

    Mai... draga... da-mi voie sa iti spun ca te urasc.
    Ataci exact ce imi place din TVR, daca ai fi intr-un post de decizie ai face din TVR un post comercial plicticos... dar fara publicitate...
  • Go, Stelica Tanasica! Frecatul mentei in TVR este emblematic. Acum 12 ani, pe vremea lui Nicolau, parca, am participat la un concurs. Vine ziua cu concursul, ne strangem la o sala de langa secretariatul de emisie, emotii alea alea. Eu fiind mai pesimist din fire nu aveam niciun entuziasm, dar deh...speranta moare ultima. Acolo, toti aia de pe culoar radeau si cu dorsaul de noi. Cum ba, voi credeti ca o sa va angajati aici fara pile? Evident, concursul a fost castigat de o fata a carei mama avea biroul vizavi de sala in care se desfasura concursul . Ea nu s-a sinchisit nici macar sa stea la rand. Cand a venit randul ei, aia din sala de concurs au strigat-o sa intre. Aia a intrat in rasetele si caterinca viitoarelor colege de birou. Si mie sa imi fie mila de astia? Eu zic ca ar fi moral sa demoleze turnul ala jegos, sa se mute undeva la periferie, iar din banii obtinuti pe teren sa se autofinanteze. Ar fi o reparatie morala pentru banii luati de la contribuabili cu care si-au umflat burta cu nesimtire zeci de ani la rand. La munca teveristilor! Sa vedeti si voi cu e sa stai cu morcovu infipt cu tot cu frunze :))))). Sa deprindeti si voi o data in viata ce inseamna rating. Cum e posibil ca o televiziune care nu are nici macar 1% rating sa aiba mai multi angajati decat toate cele private la un loc? Baaaai bugetarilor....s-a rupt ata :)))
  • In primul rand din televiziunea publica trebuie sa dispara compartimentele de relatii publice si marketing. TVR nu are nevoie de publicitate pentru ca este serviciu public, pentru toti romanii. Nu doar pentru agentiile de publicitate, corporatii si alte elemente antiromanesti.

    Apoi Directia Stiri si Sport trebuie rase de tot. Sunt aproape 99.9% persoane care nu au nimic in comun cu serviciul public. Sunt monarhisti, elitisti si antinationali.

    Nu in cele din urma TVR-ul trebuie sa scape de icoanele facatoare de minuni, gen Catalin Stefanescu, Voda, Dinescu….

    Pentru traficul ilegal cu locuri de munca, cei de la Resurse Umane sunt asteptati cu demisiile. cat mai rapid. Deja sunt pregatite plangeri penale legate de mafia locurilor de munca din TVR. Daca echipa lui Zgabercea este bagata pana peste gat, nici Tanase nu este strain de infractiunile in forma continuata.

    Vezi lista de motive pentru care ultima "restructurare" a fost un simulacru: http://stiri9media.wordpress.com/avocat/
  • La un moment dat, Robert Turcescu, aflat la vremea inceputurilor, a prezentat un Matinal al TVR. A fost lamentabil si contractul nu i-a mai fost prelungit. Ceva mai incolo, respectivul a mai facut o tentativa de revenire tot fara succes. De atunci ura lui fata de TVR. Robert Turcescu e mult mai putin principial si mult mai mult colonel decit vrea sa para.
  • @ Necesar. Si o sa stam sa ascultam ce spune un realizator de la nu stiu ce televiziune concurenta? E vorba cumva despre acel realizator caruia ii place doar de Iuliana Tudor, care l=a slujit pe Varan si acum scoate spume pe la Romania tv? Cit despre numitul BASESCU TRAIAN.... Nu cumva spre a i se ridica statuie numitii LAZESCU ALEXANDRU si CULCER RODICA au facut chletuieli nepermise, au extins canalul TVR Info, au angajat pe bani buni toti laudatorii lui dintre care unul- e vorba despre numitul RUSU EUGEN -e inca pastrat desi nu indeplineste o minima norma de telegenie si e nepregatit profesional? Au platit numitii LAZESCU ALEXANDRU (cel in mandatul caruia TVR a acumulat cele mai mari datorii) si CULCER RODICA faradelegea lor? A platit pentru ea numitul GIURGIU TUDOR? Pentru ei nu exista lege? Asa ca....
  • @Livia Pilă
    Îți înțeleg supărarea, TVR a trecut deja printr-un val de concedieri, este tare neplăcut să vezi că după o rundă de dat oamenii afară soldată cu păruieli și cu multe lacrimi, nu urmează nimic bun ci o nouă rundă de concedieri.

    Un realizator de la o televiziune concurentă și ulterior un președinte de țară a spus că cel mai bun scenariu pentru TVR este închiderea lui, falimentul, și apoi redeschiderea lui ca extensie a altei structuri (ori Radio România, ori AgerPres, etc.).
    Exact acest tip de scenariu a avut loc anul acesta în Grecia, posturile naționale (generalist și de știri) care emiteau din Atena au fost închise anul trecut și redeschise anul acesta, Singurul post național care a emis în continuare în timpul absenței celorlalte a fost cel generalist cu emisie din Tesalonic.
  • Primul care ar trebui identificat ca desfintabil ar fi chiar numitul Tanase Stelian. Al doilea ar fi numitul Zgabercea Cristian. Acesta e bun doar sa ii schimbe pampersii lui Nicusor Constantinescu. Al treilea e o a treia: Miruna Munteanu. Al patrulea e o a patra: Irina Radu. Al cincilea e Gabriel Gherghescu, omul fara insusiri. Al saselea se cheama Razvan Bucuroiu, omul fara caracter. Ceilalti patru sunt Emil Hossu Longin, Eugen Rusu, Gheorghita uzurpatoarea de la Tezaur folcloric si Cristian Nitulescu-Oaie.
  • tvr e unul dinte ultimele locuri in care se lucreaza ca inainte de 89. au de aproximativ 9 ori mai multi oameni decat e necesar. si totusi, sunt mai slabi ca majoritatea posturilor tv.
  • cand am fost in tv am ramas socat. ce faceam in alta televiziune 2 oameni, aici faceau 5,6. in tvr sute de oamnei plimba hartii si cateva zeci lucreaza.

Trimite un comentariu