Skip to main content

1 Octombrie. Proiect: Publicitatea care atentează la convingeri religioase şi politice, interzisă în audiovizual

 
Televizor
Televizor

Foto: The Guardian
Foto: The Guardian

Publicitate

PROIECT. Publicitatea care atentează "la convingerile religioase sau politice" şi reclamele cu mesaje de "discriminare culturală" ar putea fi interzise, potrivit unui proiect de modificare a Legii privind publicitatea, ce a primit aviz negativ marţi de la CNA, însă Consiliul are doar rol consultativ, scrie Mediafax.
CNA nu are drept de iniţiativă legislativă, însă poate da un aviz negativ sau pozitiv pe un proiect de lege. În cazul acestui proiect de modificare a Legii privind publicitatea, membrii CNA au dat marţi un aviz negativ, urmând ca Guvernul să se pronunţe ulterior cu privire la susţinerea sau nu a acestei iniţiative legislative.


Proiect: Publicitatea care atentează la convingeri religioase şi politice, interzisă în audiovizual


FĂRĂ RISCURI. Senatorul PSD Şerban Nicolae a susţinut, marţi, că, prin propunerea sa legislativă care incriminează dezvăluirea de informaţii din dosarele penale, ziariştii nu riscă sancţiuni dacă publică astfel de dezvăluiri, ci doar cei care au transmis respectivele informaţii către presă, notează Mediafax.
Întrebat dacă jurnalistul care publică informaţii dintr-un dosar penal este pasibil de sancţiunile prevăzute de propunerea legislativă al cărei iniţiator este şi care a trecut tacit de Senat, Şerban Nicolae a răspuns: ”Nu, nici vorbă, pentru că jurnalistul care publică stenograme dintr-un dosar penal sau orice alte informaţii dintr-un dosar penal nu este cel care divulgă. Cel care divulgă este cel care a transmis infomaţia către jurnalist”.
Nicolae: Ziariştii nu riscă sancţiuni pentru dezvăluiri din dosare, ci cei care dau informaţia presei

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ion ion
    Grupul Infractional BOR ne interzice sa mai luam la misto apucaturile medievale si naravurile bisericii...

Trimite un comentariu

sus