Skip to main content

ActiveWatch a sesizat CNA și Combaterea Discriminării după ce Radu Banciu a făcut afirmații grave la adresa maghiarilor din Ținutul Secuiesc

 
ActiveWatch a sesizat CNA și Combaterea Discriminării după ce Radu Banciu a făcut afirmații grave la adresa maghiarilor din Ținutul Secuiesc
Radu Banciu

Radu Banciu

Publicitate

Debut cu scandal pentru emisiunea lui Radu Banciu. ActiveWatch - Agenția de Monitorizare a Presei a decis să sesizeze Consiliul Național al Audiovizualului și Consiliul pentru Combaterea Discriminării, după ediția din 27 august a emisiunii Lumea lui Banciu.

În cadrul emisiunii, realizatorul a luat în discuție proiectul de autonomie teritorială inițiat de UDMR. Potrivit ActiveWatch, Radu Banciu a prezentat consecințele ipotetice ale aprobării proiectului de lege privind autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc, „făcând o serie de afirmații grave și alarmiste menite să inducă o panică nejustificată în rândul opiniei publice românești”:

  • „[Dacă ar fi aprobat proiectul de lege] ar fi un măcel. Cetățenii români n-ar mai avea nici cel mai mic drept în viața lor de zi cu zi.
  • Este absolut o tragedie ca acei cetățeni [cetățeni de etnie română din Ținutul Secuiesc] să devină dintr-odată vasali ai guvernului maghiar și ai acestui guvern secuiesc.”
  • „Ce vor face ei acolo [maghiarii] după bunul lor plac pentru că acolo nu vor exista legi, nu se va respecta nimic. Avem deja exemplele în reședințele de județ ale Harghitei și Covasnei unde s-au întâmplat atâtea atrocități dintr-astea. Dați-vă seama ce va fi în momentul în care guvernul de la București nu va avea decât un titlu consultativ față de ce se întâmplă acolo. Poți să-ți dai cu părerea [ca guvern central] că nu te mai ascultă nimeni. Cam la nivelul ăsta va fi. Totuși acum ce se întâmplă cu drapelul, cu însemnele românești, cu tricolorul, cu vorbitul în limba română pe stradă, cu nerăspunsul la salut în limba maghiară. Dacă asta se întâmplă în condițiile în care acele județe aparțin numai de România […], vă dați seama ce s-ar întâmpla în această parte a României dacă aceste lucruri [proiectul autonomiei] vor fi puse în aplicare.”
  • „În aceste județe [Harghita, Covasna și Mureș] nu se poate aplica această conviețuire [între maghiari și români]. Este ca și cum ai pune niște căprioare în cușca leului. Asta este, de fapt, Ținutul Secuiesc.”
  • „Eu știu că la noi se va da în cap pe stradă. Oamenii nu vor mai putea să vorbească în limba română, vor fi atacați pe stradă, vor fi batjocoriți.”
  • „Dacă vreodată va exista această regulă cu președinte, ăștia vor stăpâni exact ca pe vremuri acel Ținut, acolo va fi cel mai mare măcel posibil. Va fi un dezastru, nu există cuvinte. Ce autonomie? Ce Ținut Secuiesc? Va exploda toată zona aia. Este incalificabil. Cum justifici tu de la București, un politician efemer faptul că ți-ai bătut joc de niște oameni? Ce vină au ăia [românii din Harghita și Covasna][…] pur și simplu să-i trimiți la tăiere printr-o asemenea decizie. Acolo nu există prietenie, astea sunt de suprafață. Nu există compatibilitate, astea sunt de suprafață. În momentul în care ei [maghiarii] vor fi stăpâni pe zona respectivă, România a luat foc în acea parte.”
  • „Cât trebuie să vă explic mai clar că acolo e un dezastru? N-am avut cazul Iugoslaviei? Asta ar deveni centrul Transilvaniei.”
  • „Județul Mureș este un județ absolut epocal în România. A fost unul dintre bastioanele care au ținut cel mai bine steagul sus. Și pe vremea lui Ceaușescu, și înainte. Deci nu este un județ oarecare. Sunt oameni, români serioși, extraordinari, excepționali care au trăit de-a lungul veacurilor nu de 20 de ani și care tocmai rămânând în acea regiune n-au permis să fie invadată pur și simplu numai de maghiari.”
  • „Ceea ce vor face ei [maghiarii] acolo, va fi fără precedent. Vor veni, bineînțeles, străini […] din UE acolo să vadă ce se întâmplă acolo la un moment dat, pentru că, evident, nu mai suntem într-o lume asuprită – există voci care vor duce mai departe semnalul ăsta „Bă, e pogrom acolo” și se va vedea ce se va întâmpla. […] Și se va vedea ce se va întâmpla. […] Vor găsi gropi comune, ăia acolo, mă. Deci, atenție. Va fi o răzbunare de secole. Maghiarii nu puteau să o pună legal în aplicare. Ei bine, vor avea și legea de partea lor. Nu va mai exista picior de tradiție românească în acea zona. Atenție mare, la această chestiune.”
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • ASA ESTE !!!
    Cum sa ingradesti 2-3 orase de restul tarii si sa le consideri ce ? Anexa a Ungariei ? Sunt teritoriu romanesc, nu conteaza cine locuieste acolo, cate etinii.. etc.
    Daca acum romanii care stau acolo sunt obligati sa vorbeasca in maghiara si nu au voie sa arate steagul romanesc, va imaginati ce va fi atunci, cad vor fi ei pe tarlaua lor !
    PSD-ul are nevoie de UDMR pentru alegeri, probabil aici e treaba...
  • Mircea Toma e pe fata, gata cu vrajeala, raspunde la comenzi "tovarasu' gradu'". Facem pariu ca e "Privirea imprastiata" e in primele rinduri pe lista ONG-urilor cu subventie de la guvern? Ati pierdut, este! Bine, care-i problema cu un guvern care si-a facut el insusi o "organizatie non-guvernamentala" (ONG, iti sta mintea-n loc!), Fundatia Ferentari, cu care umfla europarlamentarul psd draghici banii pentru "integrarea" romilor...
  • Daca tot raspandesti cugetarile Active Watch, spune si sursele de finantare. Teoretic sunt publice. Numele pare americanesc, nu? Finantarea cred ca e CIA, ca sa punem punctul pe I.
  • Nu inteleg unde este "discriminarea", in ce spune Banciu. Se ia si de maghiari si de politicienii romani. Cum ii discrimineaza?

    Se dovedeste inca o data ale cui interese le apara active watch si Mircea Toma.
  • Bine ca nu se mai sesizeaza nimeni cand maghiarii dau foc la steagul romanesc de ziua nationala, injura imnul sau fac alte chestiuni anti romanesti. Si ungurii si tiganii au mai multe drepturi in Romania decat romanii. E de bine.

Trimite un comentariu