Skip to main content

Apple anunţă întărirea măsurilor de siguranţă după furtul fotografiilor private a zeci de vedete

 

Tastatura solara AppleCompania americană Apple va lua măsuri suplimentare de siguranţă pentru protejarea conturilor online ale utilizatorilor săi după ce fotografii nud din conturile mai multor vedete au fost furate şi publicate pe internet, a anunţat preşedintele grupului, Tim Cook, potrivit Mediafax.

Publicitate

Cook a repetat, într-un interviu pentru Wall Street Journal, că nu au existat erori în sistemele de securitate ale Apple care să permită spargerea conturilor.

Şeful gigantului IT american a spus că fotografiile private ale vedetelor au fost publicate pe internet la sfârşitul săptămânii trecute pentru că atacatorii informatici au răspuns corect la întrebările de securitate şi chiar au reuşit să ghicească parolele conturilor folosindu-se de tehnici de înşelare a utilizatorilor care îşi introduc voluntar datele de autentificare pe site-uri falsificate (phishing, n.r.). Potrivit lui Cook, numele de utilizatori şi parolele furate nu au fost obţinute direct de pe serverele Apple.

Totodată, pentru a preîntâmpina repetarea unor astfel de incidente, Apple va instala un sistem de avertizare a utilizatorilor prin e-mail şi notificări ce le vor fi transmise ori de câte ori parolele vor fi schimbate şi atunci când vor exista tentative de transfer de date şi documente salvate online, în cloud (pe un server la distanţă, n.r.), pe un alt dispozitiv, fie el computer sau telefon, altul decât al utilizatorului.

Aceste măsuri de securitate vor fi impuse şi atunci când un utilizator va încerca să se autentifice pentru prima dată în serviciul de stocare de date la distanţă al Apple, iCloud. Până în prezent, aceste alerte de securitate nu au fost trimise când era vorba de date stocate pe un server la distanţă.

Noul sistem de siguranţă va fi implementat în două săptămâni, potrivit Apple. Noile reguli vor permite utilizatorilor să îşi schimbe imediat parola pentru a prelua controlul conturilor, în cazul unei tentative de acces ilegal.

Cook a precizat că Apple ar fi trebuit să ia mai multe măsuri pentru a îşi avertiza utilizatorii conturilor iCloud privind riscurile de piratare şi acces fără drept şi pentru a-i determina să folosească parole complexe.

"Când mă gândesc la ce s-a întâmplat şi la ce am fi putut face mai bine, mă gândesc la avertizări. Cred că trebuie să facem mai mult, nu este deloc o chestiune ce ţine de inginerie", a spus Cook.

Compania va creşte numărul parametrilor de identificare necesari accesării unui cont, cum este deja cazul altor servicii oferite de Apple, precum magazinul de muzică iTunes.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu