Skip to main content

Michael Bloomberg revine la conducerea imperiului său media

 

BloombergMichael Bloomberg, fostul primar al oraşului New York, va reveni la conducerea imperiului său media, lider mondial în domeniul informaţiilor economice şi financiare, după demisia preşedintelui şi directorului general al acestuia, Dan Doctoroff, scrie Mediafax.

Publicitate

Michael Bloomberg, în vârstă de 72 de ani, va coordona compania "cu sprijinul echipei de conducere actuale", după plecarea lui Dan Doctoroff, se afirmă în comunicatul de presă emis miercuri de grupul Bloomberg L.P.

Dan Doctoroff, care, timp de şase ani, a fost primar adjunct, însărcinat cu dezvoltarea economică, în timpul mandatului lui Michael Bloomberg la New York, a început să lucreze pentru compania magnatului american în 2008 şi a devenit director general al acesteia în 2011.

"Este o zi tristă pentru mine şi pentru compania mea", a declarat Michael Bloomberg. "Doream cu adevărat ca Dan să rămână şi să îşi continue misiunea. Dar am înţeles decizia sa", a adăugat miliardarul american.

"Nu m-am gândit niciodată că voi reveni la conducerea Bloomberg L.P. după 12 ani petrecuţi ca primar. Totuşi, cu cât petrec mai mult timp reobişnuindu-mă cu munca în companie, cu atât aceste activităţi mi se par mai palpitante şi interesante, iar acest lucru a fost posibil în mare parte graţie eforturilor depuse de Dan ", a adăugat el.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu