Skip to main content

Orange Info a primit licenţă de la CNA. Ştirile noului post vor fi produse de Antena 1

 
orange
orange

Sursa foto: Gandul.info
Sursa foto: Gandul.info

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului a acordat în şedinţa de astăzi o licenţă audiovizuală prin satelit companiei Orange România pentru postul Orange Info, un post tip videotext ce va conţine ştiri şi informaţii pentru abonaţi.

Potrivit reprezentanţilor Orange, prezenţi în faţa membrilor CNA pentru a susţine proiectul, ştirile de pe noul canal TV vor fi produse de Antena 1.

Aceştia au explicat că ştirile vor fi de tip infotainment, fără materiale din zona politică. Stirile furnizate de Antena 1 vor fi împachetate de echipa Orange şi nu vor conţine sigla postului din Băneasa.

Din Partea Orange România au participat următorii reprezentanţi: Dorin Odiaţiu (Public Affairs, Partnerships And Wholesale Director Orange Romania), Popescu Cristinoiu şi Ana Roşu.

Orange România va investi în noul canal 250.000 de euro (50.000 de euro pentru echipamente şi 200.000 de euro pentru producţie, editare şi achiziţie content).

"Având în vedere că obiectivul este acela de loializare a clienţilor, de educare a publicului larg şi pentru promovare tehnologiilor noi, profitul postului este estimat şi asumat de Orange România la 0 euro", se arată în proiectul depus la CNA pentru a obţine licenţa.

Orange Info va avea o zonă de difuzare naţională şi un format de principiu generalist.

Despre Orange Info, potrivit proiectului de licenţă

  • Orange Info este un canal de comunicare directă, personalizată cu clienţii Orange, ce propune descoperirea tuturor serviciilor Orange cu accent pe serviciile TV.
  • impact pozitiv în dezvoltarea comunităţilor digitale
  • Vor fi distribuite informaţii zilnice diverse, complete, corecte şi precise din toate domeniile de interes: cultural, social,, divertisment, tehnologie
  • Postul va emite 24 de ore pe zi.

Structura programelor:

  • 80% producţie proprie
  • 20% producţii audiovizuale ale altor producători

Din grila postului:

Producţii proprii

  • Orange Zoom - emisiune educativă, inclusiv cu informaţii despre evenimente culturale şi sportive
  • Fundaţia Orange - emisiune informativă

Producţii ale altor producători

  • News - emisiune informativă, producător Antena 1
  • Orange Fun - emisiune de divertisment, producâtor Radcom
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • D D
    fiindca nu sunt prosti....
  • Maria Maria
    Cum sa colaborezi cu singura tv care nu are stiri sportive, in schimb are ca principala sursa de imagini youtube-ul? :))
  • ronny ronny
    ma bucura foarte mult decizia luata de cei de la orange
  • Gaetano Gaetano
    De tine si numai de tine !! Tu esti Dom' Profesor ??!!
  • vlad vlad
    Auzi la el Antena cea mai vizionata.
    Postac antenist.
  • Bogdan Bogdan
    Cum este posibil sa isi mai asocieze imaginea cu Antenele??? Si pe stiri....unde toata lumea stie ce fac cei de la Latrine.....Incredibil.
  • Pedagogul Pedagogul
    Decizia pe care au luat-o cei de la Orange este una benefica avand in vedere faptul ca Antena 1 este cel mai vizionat post de televiziune din Romania.
  • ion ion
    Bleah.. tocmai cu Felix s-au gasit si astia sa faca stirile :)))))))))) Orange se transforma... in maro....

Trimite un comentariu

sus