Skip to main content

Poliţia britanică şi BBC, audiate în Parlament, după o percheziţie "live" în vila lui Cliff Richard

 
bbc_building_albawaba_87722500
bbc_building_albawaba_87722500

bbc_building_albawaba_87722500Directorul poliţiei din South Yorkshire şi cel al grupului BBC au fost audiaţi marţi de o comisie parlamentară, în urma televizării în direct a unei percheziţii efectuate într-una dintre proprietăţile cântăreţului Cliff Richard, scrie Mediafax.

Publicitate

Cântăreţul britanic, înnobilat de regina Elizabeth a II-a, numeroşi telespectatori, dar şi jurnalişti şi politicieni, au considerat "intempestivă" transmisiunea televizată a acelui raid, operat în cadrul unei anchete a poliţiei, care investighează un posibil abuz sexual comis asupra unui minor în vârstă de 16 ani în anii '80.

Celebrul cântăreţ, în vârstă de 73 de ani, a negat categoric acele acuzaţii.

Deputaţii din Comisia pentru chestiuni interne s-au declarat consternaţi în timpul audierii (transmisă la rândul ei în direct la televiziune) când au aflat de încheierea unui acord între poliţia locală şi BBC.

David Crampton, directorul poliţiei din South Yorkshire, s-a justificat declarând că s-a aflat "într-o poziţie extrem de delicată" atunci când un reporter de la BBC i-a dezvăluit că era la curent cu ancheta iniţiată contra cântăreţului.

El a autorizat astfel accesul BBC la descinderea operată de poliţişti pe 14 august la Sunningdale, în Berkshire, pentru a evita ca ancheta să fie sabotată prin dezvăluiri în presă, crezând că postul public de televiziune din Marea Britanie "se va mulţumi cu câteva imagini". David Crampton a prezentat scuze lui Cliff Richard "dacă modul de desfăşurare a operaţiunii a fost interpretat ca o lipsă de delicateţe".

Tony Hall, directorul general al BBC, - care a filmat descinderea poliţiei, la sol şi dintr-un elicopter - a spus că jurnaliştii săi nu ar fi filmat operaţiunea dacă poliţia ar fi spus că "imaginile televizate ar risca să prejudicieze ancheta". "Nu am fi difuzat această poveste", a declarat el.

Cliff Richard, care se afla în vacanţă în Portugalia în momentul descinderii, a "cooperat pe deplin cu anchetatorii" şi i-a asigurat pe fanii lui că "acuzaţiile sunt nefondate", a declarat purtătorul de cuvânt al starului britanic.

Ancheta are loc într-o perioadă în care Marea Britanie a fost zguduită de o serie de scandaluri sexuale, după dezvăluirile făcute în presă despre Jimmy Savile. Acel fost prezentator vedetă al postului BBC, în prezent decedat, este bănuit că a comis sute de agresiuni sexuale.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus