Skip to main content

ProSport: Cum se împart între cluburi banii din drepturile TV. Peste trei milioane de euro la Steaua. Fără drepturi TV, doar patru-cinci echipe ar supraviețui

 

6.FOTBAL:PETROLUL PLOIESTI-STEAUA BUCURESTI, LIGA 1 (17.05.2014)

Publicitate

Dacă finanțarea din banii televiziunilor ar înceta, în campionat ar mai putea continua competiția doar patru-cinci echipe, scrie ProSport, citând oficiali ai Ligi Profesioniste de Fotbal și reprezentanți ai cluburilor.

Publicația detaliază cum se împart între cluburi, în fiecare sezon, cele 27,5 milioane de euro suma netă pen care o plătește Intel Sky Broadcast la LPF.

În sezonul 2014-2015, cea mai mare parte a banilor din drepturile de televizare se duce la Steaua: 3,05 milioane de euro. De altfel, notează ProSport, în afară de Steaua (club cu un buget de 16 milioane de euro), celelalte echipe depind de banii din drepturile TV, care în unele cazuri ajung la 70% din buget.

După Steaua urmează, în ordine, Astra, cu peste 2,7 milioane de euro, Petrolul, cu 2,4 milioane și Dinamo, cu 2,1 milioane. Restul echipelor iau sub două milioane de euro.

Cele mai mici sume le revin, conform regulamentului, noilor promovate, adică CSM Iași, CSU Craiova și ASA Târgu-Mureș: câte 850.000 de euro. Aceeași sumă o va primi și FC Brașov, care a terminat sezonul pe 15 și ar fi trebuit să retrogradeze, dar a rămas după eliminarea FC Vaslui din competiție (club care nu a mai luat licența din cauza datoriilor).

Cum se împart drepturile TV în sezonul 2014/2015*

Screen shot 2014-09-28 at 10.59.38 PM

*Sumele sunt exprimate în euro și nu include TVA.
Sursa: Pro Sport

ProSport mai notează că, întrucât Look TV și Look Plus au o distribuție limitată (se văd pe UPC și pe Romtelecom, dar nu și pe RCS, investiția în drepturi nu este, deocamdată, rentabilă.

Articolul complet, pe ProSport.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Nu sunt tinuti cu forta, sunt tinuti contractual. Hai sa iti spun un caz, care nu e deloc izolat, poate intelegi fenomenul: la inceputul verii, au lansat o oferta de achizitionare de tablete si televizoare in rate, daca iti prelungesti cu 2 ani abonamentul, ei stiind ca nu vor transmite Liga 1. Astfel, si-au asigurat pentru inca 2 ani veniturile de la o multime de abonati, care au prelungit pe incredere, nestiind ca grila de programe va avea de suferit. Si tocmai, cu o chestie care chiar facea audienta. Mie asta mi se pare o premeditare grosolana din partea Rds.
  • De acord cu tine. Timp de 5 ani, perioada in care cei de RCS@RDS au tinut in spate Liga 1 era bine si frumos...acum sunt acuzati ca nu doresc binele fotbalului romanesc...iar unii posteaza numai timpenii...de parca abonatii RCS@RDS sunt tinuti cu forta sa nu plece la concurenta.
  • Ajung sa cred ca sunteti platiti de Intel sky,caruia nu ii ies socotelile si care au ramas pe cap cu niste meciuri,la care nu se uita nimeni,iar ei nu isi pot recupera datoria imensa numita Liga-1.
    Citeam comentariile de mai sus si ma bufnea rasul,cand vedeam afirmatii de genul,"RDS vrea falimentul fotbalului romanesc" sau"Asa e cand ai patron ungur,nu iti pasa de fotbalul romanesc" si alte afiratii cutenta sovina sau facute de oameni cu mintea ingusta.
    Domnilor de mai sus,le adresez urmatoarea intrebare,sa vad daca stiu raspunsul,cine a tinut in viata campionatul acesta in ultimii 6 ani de zile,platind peste 220 milioane euro???
    Merita campionatul nostru o astfel de suma?
    S-a vazut ceva progres de banii acestia sau sunt echipe,din ce in ce mai numeroase aproape de faliment?
    RDS a platit o suma incalificabil de mare,la ce fotbal este la noi,dar au trebuit sa plateasca acest pret,pentru a se extinde si a avea noi clienti!
    Nu am auzit si nici nu am vazut cereri de dezabonare,ptr ca nu au Liga-1 aici in Sibiu,cel putin!
  • Pentru ca la negocierile pentru drepturi,nu a fost invitat RDS,desi avea drept de preemtiune si au fost alocate drepturile,nu licitate!
    Eu ma bucur ca nu avem in plus de plata!
    Anul viitor/sezonul viitor,sigur vor baga aceste canale,pentru ca se schimba formatul de desfasurare a campionatului!
  • Ma faci sa rad,cu afirmatia,asa este peste tot!
    Habar n-ai despre fenomenul fotbalistic,insa iti dai cu parerea aiurea.
    Daca vrei sa stii,bugetul unei echipe din vest,este realizat,doar in proportie de 25-35% din drepturile tv,restul fiind dat de abonamente,vanzarea biletelor,sponsorii atrasi si marketing,ce aduc cam 15-20% din venitul unei echipe!!!

Trimite un comentariu