Skip to main content

Război Facebook: proces pentru protejarea datelor pe internet, intentat de un student austriac

 

facebook impact creierCel mai mare proces colectiv intentat iîn Europa companiei Facebook a fost posibil și datorită eforturilor depuse de un student austriac, Max Schrems, aflat de trei ani într-un veritabil "razboi" contra exploatarii datelor personale pe internet, scrie Mediafax.

Publicitate

Ajuns la varsta de 26 de ani si devenit intre timp jurist, Max Schrems a convins 60.000 de persoane sa se asocieze plangerii sale depuse in aceasta luna la un tribunal din Viena contra celebrei retele de socializare, care numara 1,2 miliarde de utilizatori activi in fiecare luna. "Am dat in judecata Facebook pentru politica sa de confidentialitate, participarea la programul de spionaj Prism al serviciilor secrete americane, functia «Graph Search», urmarirea activitatii utilizatorului pe alte pagini decat cele ale retelei Facebook (prin intermediul butonului «Like»), alaturi de alte 20 de infractiuni", a declarat reclamantul, care isi finalizeaza in aceasta perioada teza de doctorat pe aceasta tema si tocmai a publicat romanul "Lupta-te pentru datele tale!", informeaza Mediafax.

Discret, dar combativ, Max Schrems "se expune in mod constant" in mass-media pentru a oferi astfel un chip cauzei pentru care lupta - protejarea datelor personale -, a subliniat Josef Irnberger, purtator de cuvant al Initiativei austriece pentru libertatea cetatenilor pe internet (IfNf). Max Schrems, el insusi utilizator al retelei Facebook din anul 2007, si-a facut un obicei din a povesti jurnalistilor felul in care i-a venit ideea declansarii acestei "cruciade benevole". Ideea i-a venit in timpul unei conferinte organizate in Sillicon Valley, unde se afla pentru un semestru, in cadrul unui schimb de experienta intre studenti.

"Americanii radeau pe fata de europeni pentru insistenta lor asupra drepturilor fundamentale", reaminteste el. "Spuneau ca acest aspect nu va avea consecinte" daca ei nu vor respecta legile europene despre protejarea datelor personale, a mai declarat acesta. Dupa ce s-a intors in Austria, studentul a cerut companiei Facebook sa ii trimita o compilatie cu datele sale personale si a primit un fisier de 1.222 de pagini, care repertorizau cu minutiozitate toate informatiile sale prezente pe site, inclusiv acelea pe care credea ca le-a sters. Din acel soc, Max a invatat o lectie: "Pentru gigantii internetului, datele personale reprezinta noul petrol. Vor sa le dobandeasca, asta e tot".

Si alti internauti au decis sa se alature procesului colectiv, Facebook

In august 2011, Max Schrems a denuntat Facebook pentru prima data pentru detinere abuziva de date personale in fata Autoritatii pentru protectia vietii private din Irlanda (DPC), tara in care se afla sediul european al retelei de socializare. Peste 60.000 de internauti din toata Europa au cerut sa se asocieze procesului colectiv care a fost initiat apoi la Viena pentru a amplifica demersul din 2011. Tanarul militant austriac i-a indemnat pe toti utilizatorii de Facebook sa ii sustina initiativa, pe site-ul www.fbclaim.com. Din cauza lipsei de personal care sa verifice identitatea fiecaruia, el a limitat pentru moment la 25.0000 numarul coreclamantilor, care solicita fiecare daune de 500 de euro de la compania Facebook.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu