Skip to main content

The Practice intră oficial în MSL Group. Agenția se va numi de astăzi MSL Group The Practice

 

the practiceDe astăzi, The Practice intră oficial, ca membru cu drepturi depline, în MSL Group, compania cu care s-a afiliat în ianuarie 2008.

Publicitate

Agenția de PR va trece în următoarea perioadă printr-un proces de rebranding în urma căruia aceasta își va schimba numele în MSL Group The Practice.

"Acesta este un nou pas în aderarea la MSL. Este un proces de transformare. Primul pas este rebranding-ul și accesul la foarte multe resurse de care nu ne-am putut bucura până acum, iar pentru clienți va însemna o îmbunătățire la ceea ce primesc din partea agenției. Scopul nostru este ca agenția să poată anticipa și să poată răspunde unor nevoi viitoare. Acest proces se va încheia la finalul acestui an", a declarat Oana Bulexa, Co-managing Director.

Oana Bulexa a explicat pentru Paginademedia.ro că acest pas nu va afecta acționariatul agenției, The Practice fiind în continuare parte a grupului Leo Burnett. De asemenea, agenția va continua să fie condusă de Monica Jitariuc și Oana Bulexa.

Agenția The Practice, parte a Leo Burnett, a fost înființată în noiembrie 2006. MSL Group este reteaua de PR si comunicare a Publicis Groupe.

MSLGROUP este cea mai mare retea de PR din regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa) si se numara printre cele mai mari patru retele din lume.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • dar nu inteleg nimic din stirea asta - deci the practice care e parte a leo burnet o sa fie parte a msl group, dar ramane parte a leo burnet... pai ori e a lui leo ori a lui msl?...

Trimite un comentariu