Skip to main content

Agerpres lansează proiectul editorial „Străin, iubesc România”

 

AgerpresAgenția Națională de Presă Agerpres începe de la 1 octombrie derularea proiectului editorial „Străin, iubesc România”.

Publicitate

În cadrul său vor fi difuzate reportaje despre diverse persoane, din diferite colțuri ale lumii, pentru care România a devenit „acasă”.

Intervievaţii, oameni care au ales să trăiască în România nefiind născuţi aici, vorbesc în cadrul materialelor despre ţara noastră, despre motivele care i-au condus spre această „adopţie” și despre viața lor de zi cu zi departe de locul natal.

"Fie că au venit din Iran în Prahova, din Irlanda în Buzău, din Olanda în Vâlcea sau din Japonia în Satu Mare, personajele principale din reportajele Agerpres explică cum şi de ce iubesc România", potrivit unui comunicat al Agerpres.

Reportajele vor fi difuzate în zilele de luni, miercuri și vineri, la ora 11:00, pe tot parcursul lunii octombrie şi pot fi urmărite accesând acest LINK. De asemenea, materialele vor fi postate şi pe reţelele sociale Agerpres, Facebook şi Twitter.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • stiu o groaza de straini care iubesc romania. :( pentru curvele din barurile si hoteluri de lux, pentru baieteii care costa o nimica toata sa-i molestezi, pentru salariile de rahat pe care le platesc pentru 14 ore de munca romanilor, pentru terenurile cumparate pe nimic, pentru padurile defrisate pe nimic, pentru gazele de sist scoase prin fracturare, pentru viitoarele lacuri cu cianuri de care se vor "bucura" doar romanii cand vor face ravagii strainii fiinde atunci de mult plecati din tara pe care au distrus-o. cum sa nu iubesti romania? :(

Trimite un comentariu