Skip to main content

IAA și Ziarul Financiar organizează Ziua Publicității

 

Mihai BarsanSub sloganul „Publicitatea crește România”, IAA România, alături de Ziarul Financiar, organizează pe 29 octombrie Ziua Publicității, manifestare care își propune să aducă în atenția tuturor actorilor din piață, de la profesioniști din industria de marketing și comunicare, până la autoritățile din instituțiile publice, rezultatele studiului „Publicitatea, Motor de Crestere Economica in Romania”, realizat de Deloitte, în perioada mai-septembrie 2014.

Publicitate

"Materialul surprinde modul în care industria de marketing și comunicare contribuie direct la dezvoltarea economiei naționale. În același timp, este reflectată și opinia factorilor de decizie din companiile românești și internaționale active pe piața locală cu privire la importanța publicității ca mijloc de comunicare și informare în societate", potrivit unui comunicat de presă al IAA.

De Ziua Publicitatii, pe lângă prezentarea în detaliu a rezultatelor studiului, IAA Romania va organiza mese rotunde pe teme legate de impactul publicității asupra diverselor domenii de interes, interviuri și prezentări ale unora dintre cei mai importanți lideri din mediul de afaceri autohton.

„Dorim să ne facem un obicei din a veni anual în fața industriei și a autorităților interesate pentru a prezenta și discuta, în detaliu, modul în care industria de marketing și comunicare contribuie la dezvoltarea economiei și a societății. Vorbim despre un eveniment de referință, unic în peisajul local, ce va crește de la an la an și va implica din ce în ce mai multe structuri și asociații ale industriei. Pentru această primă ediție, ne propunem să aducem în atenția publicului efectele pozitive pe care industria de marketing și comunicare le generează în economia locală”, a declarat Mihai Bârsan, Președinte IAA România.

Ziua Publicității va avea loc pe 29 octombrie 2014, la Marriott Grand Hotel, începând cu orele 09:30.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu