Skip to main content

VIDEO. Aristotel Căncescu: Am vândut rețeaua Mix în 2007. E vorba de 33 de licenţe vândute cu 5 milioane de euro

 

aristotel canescu

Publicitate

 

Șeful Coniliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, a declarat într-o conferință de presă că averea sa a fost făcută în special din vânzarea unei rețele de 33 de licențe radio, pentru suma de 5 milioane de euro, potrivit Digi24. Acesta a făcut o conferință de presă după ce a fost reținut pentru 24 de ore pentru că ar fi prejudiciat bugetul instituţiei pe care o conduce cu zeci de milioane de euro, atribuind contracte unor apropiaţi.

Aristotel Căncescu: „Din funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean nu m-am îmbogăţit cu niciun leu. Banii pe care îi am în conturi sunt banii pe care îi găsiţi şi în declaraţia mea de avere. Toţi provin din vânzarea unor frecvenţe, am avut reţeaua Mix, am vândut în 2007, e vorba de 33 licenţe vândute cu 5 milioane de euro. În acelaşi timp, am virat la stat aproape un milion de euro, impozit pe această sumă. Nici din media nu m-am îmbogăţit. Iar dacă dumneavoastră nu ştiţi, patronii dumneavoastră ştiu cât de greu se trăieşte în media românească şi cât de greu se supravieţuieşte.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • geo, deci omul a creat cu puterea mintii lui, si cu cei cativa banuti economisiti din leafa lui, un imperiu media care valora 5 milioane de coco. si daca licentele alea nu se dau moka, a facut aristica imprumut sa le ia? mai-mai, ce capacitate se asunde sub freza asta de benone sinulescu... eu zic s-o lasi jos, ca macane.
  • Tocmai de aia stă Guerrilla fără frecvenţe de aproape un an... Că au vrut şi alţii, după modelul Căncescu, să facă un ...ban cinstit!
  • Gresit : el nu a vandut afacerea ca cei care au cumparat au avut nevoie doar de licentele respective pt a opera alt radio . Daca vindea afacerea de succes sau nu- MixFM puteai spune asta ,dar cumparatorul nu a fost interesat de afacerea lui ci doar de ce detinea in titlu gratuit de la stat ;) Ca daca era cineva obligat sa pastreze acelasi format de radio etc nu mai vindea in veci .As putea sa fac si eu o firma de transport si sa platesc dari la stat daca mi-ar da cineva gratis 20 de camioane . Pe care dupa cativa ani sa le vand ca noi :)
  • Mihai, omul nu a vindut ceva gratis primit de la stat, ci o afacere care inseamna un imperiu media alcatuit din statii tv si radio care operau in baza a 33 de licente, care nu se dau moaka...stai linistit...se achita tot felul de taxe la bugetul de stat, se platesc sustinatorii care trebuie sa puna "vorba buna" la CNA...nu mai puneti botu la ce debiteaza unii reportarasi Digi24...ca daca te uiti la fețele lor si, mai ales, la mutrele nevinovate ale unor crainici tinerei de la Digi24, mai ca i-ai trimite inapoi la liceu...
  • Licentele date gratuit de stat au fost folosite de baroni sa se imbogateasca cu acordul CNA ,implicit al guvernului . Cum e posibil sa primesti ceva gratis de la stat pe baza unui dosar si sa il vinzi apoi cu 5 milioane de euro ? De ce statul nu le-a luat inapoi daca nu mai avea bani sa le opereze ? Multi dintre cei care pozeaza in oameni de afaceri de succes ar fi fost muritori de foame daca nu le-ar fi dat statul ceva sa vanda sau sa foloseasca

Trimite un comentariu