Skip to main content

ActiveWatch, analiză după ziua alegerilor: „Antena 3 și România TV au picat încă o dată examenul la educație civică”

 

romania tv

Publicitate

Unele televiziuni de știri au uitat de reguli în ziua de alegeri, astfel că la Consiliul Național al Audiovizualului s-au făcut numai duminică în jur de 40 de reclamații, din informațiile paginademedia.ro.

 

Cu toate acestea, CNA este blocat de mai bine de două săptămâni întrucât mandatele a patru din cei 11 membri au expirat, iar ședințele nu se mai pot ține din lipsa de cvorum (minimum opt membri).

Multe dintre reclamații au venit de la ActiveWatch - Agenția de Monitorizare a presei, care a monitorizat toate posturile de știri. „Cele mai grave abateri s-au înregistrat la televiziunile România TV și Antena 3 care au sfidat pe parcursul întregii zile reglementările în vigoare, promovând mesaje și informații care vizau mobilizarea electoratului în favoarea candidatului Victor Ponta (alianța PSD – UNPR – PC)”, se arată într-un comunicat al agenției de monitorizare a presei.

Duminică, Antena 3 și România TV au picat încă o dată examenul la educație civică și au demonstrat că sunt tributare unor modele de comunicare specifice regimurilor politice autoritare, au spus reprezentanții ActiveWatch.

Prin dezinformare, tentative de influențare a opțiunilor de vot, dar și de instaurare a panicii morale, cele două televiziuni redeschid o veche rană a mass-media românești: politizarea accentuată la nivel de breaslă și lipsa de coeziune în adoptarea și în asumarea unor minime norme profesionale.

Principalele nereguli sesizate în ziua alegerilor:

România TV

România TV a înregistrat cele mai multe abateri în ziua votului. Redăm o parte din aspectele sesizate la CNA.

I. Intervalul orar 14.00 – 16.00
Încălcarea Codului Audiovizual și a Deciziei nr 528/2014 (articolele 3, 8 și 9).
1. Ora 14:18, știrea “Șocant: Pensionar umplut de sânge de băsiști”. Știrea induce în eroare publicul, deoarece, din cazul prezentat, nu rezultă explicit opțiunile politice ale persoanelor implicate în incident (nici presupusa victimă, nici presupusul agresor).

romania tv (7)
2. Ora 15:02, postul a difuzat un material video realizat, conform România TV, în apropierea unei secții de votare din diaspora. Sub titlul “Băsiștii împart mâncare alegătorilor din diaspora”, România TV induce în eroare publicul. Din analiza imaginilor, nu rezultă nici o afiliere politică a persoanelor care distribuie mâncare. În același segment, România TV prezintă imagini cu “Băsiști, infiltrați la vot să provoace haos”.

romania tv (6)

 

II. Intervalul orar 17.00 – 19.00
Încălcarea Codului Audiovizual și a Deciziei nr 528/2014 (articolele 3, 8 și 9).
1. Ora 15:35, intervenție telefonică a ministrului muncii, Sulfina Barbu, titrată „Ministrul Muncii, dezvăluiri privind pensiile”. Intervenția telefonică a ministrului muncii a avut loc într-un segment de dezbatere dedicat măsurilor de austeritate luate de guvernul Boc în anul 2010 (titlul segmentului: „Băsiștii cărau sacii cu bani și tăiau pensiile”). Precizăm că în cadrul intervenției telefonice, ministrul muncii a avut ocazia să reitereze mesaje-cheie din programul candidatului Victor Ponta. Situația semnalată reprezintă încălcare flagrantă a prevederii privind promovarea mesajelor candidaților cu 48 de înainte de ziua votului.
2. Ora 17: 40, material privind susținerea unei formațiuni maghiare pentru candidatul ACL, Klaus Iohannis. Sub titlul „Ce fac extremiștii maghiari pentru a deturna votul românilor”, România TV a difuzat un amplu material privind platforma politică a Partidului Civic Maghiar. Din analiza materialului nu rezultă suficiente elemente care să susțină ideea de „deturnare” a votului. Considerăm că acest material nu vizează doar dezavantajarea candidatului ACL, ci și instituirea panicii morale, dată fiind gravitatea acuzațiilor formulate de echipa editorială a România TV.
3. Ora 17:49, tentativă de dezinformare privind situația secțiilor de votare din Paris. Sub titlul „La secțiile de vot din Paris nu mai sunt cozi”, România TV a stabilit o transmisiune în direct cu unul dintre reporterii aflați la Paris, în proximitatea unei secții de votare. Transmisiunea a fost întreruptă de persoane care-i acuzau pe reporter și operator că prezintă alterat situația de la secția de vot și că nu filmează persoanele care se aflau la coadă în acel moment. Situația a fost prezentată de realizatorii România TV ca fiind „agresiune”, cu titlul „Echipa România TV agresată de băsiști la Paris”. Vă rugăm să analizați situația și să solicitați o opinie din partea România TV. Apreciem că etichetarea posibililor agresori ca fiind „băsiști”, nu este doar tendențioasă, ci și în măsură să influențeze opțiunile electorale ale susținătorilor PSD sau ACL.

Antena 3

Intervalul orar 12:00 – 14:00

Antena 3 Live, 16.11.2014, ora difuzării: 13
În cadrul emisiunii moderate de Maria Coman (13:13, aproximativ), invitatul din platou a citat o postare de pe facebook în care era menționat motivul votului: “pentru că îmi place să văd oameni de afaceri băgați cu mâna în mașinile DNA” (citat aproximativ). Ulterior, invitatul a menționat că acesta este clar un votant al “dreptei”: “Iată, acești oameni care au diseminat ură și în ziua votului sunt agresivi și împart acest popor”. Având în vedere că este evident în acest tur de scrutin final care sunt candidatul de “dreapta” și candidatul de stânga, considerăm că aceste declarații exprimă opinii cu privire la unul dintre candidați.
În cadrul acestei emisiuni: la ora 13:20 – în studio a fost menționat în repetate rânduri numele candidatului Klaus Iohannis, prezentat ca fiind “candidatul lui Traian Băsescu”. Menționăm că pe parcursul întregii emisiuni se fac referiri repetate cu privire la “regimul băsist” cu o conotație puternic negativă.
13:40 Val Vâlcu: „Ar trebui să vină ziua decontului pentru Băsescu. Dar reușind această mască, și-au tras pe față masca de import.”
13:41: Val Vâlcu: „Stai așa, că s-a pierdut o ștampilă, dacă nu iese cine și-a dorit Macovei suntem mâncați!”.
Având în vedere etnia germană a unuia dintre candidați, precum și declarațiile publice cu privire la susținerea unuia dintre candidați de către Monica Macovei anterior 16.11.2014, considerăm că cele două declarații contravin legii și induc atitudine negativă față de unul dintre candidați.

Intervalul orar 16:00 – 18:00
Sesizarea nr. 2
Vă supunem atenției o abatere de la reglementarea campaniei electorale, înregistrată în intervalul 17:00-18:00. În cadrul emisiunii moderate de Alessandra Stoicescu și Adrian Ursu (Antena 3), invitatul Mircea Badea și-a exprimat opțiunea de vot (17:45): „mă duc să anulez votul lui Crin Antonescu”; „Deci Crin, stai liniștit, ți-l anulez eu..vreau să îi anulez votul lui Crina Antonescu”. Având în vedere apartenența politică a lui Crin Antonescu, precum și declarațiile acestuia anterior zilei de 16.11.2014, declarația lui Mircea Badea cu privire la „anularea votului” lui Crin Antonescu indică fără echivoc destinatarul votului lui Mircea Badea.

Intervalul orar 19:00 – 21:00
Sesizarea nr. 3
În intervalul 19:00-20:00, în cadrul emisiunii moderate de Dana Grecu, aceasta a afirmat: „Băsescu și ACL - este aceeași tabără, știm asta”. Ulterior acestei declarații, printr-o intervenție în direct a lui Felix Rache, au fost făcute din nou aluzii cu privire la președintele Traian Băsescu.

Sesizarea nr. 4
În intervalul 19:00-20:00, în cadrul emisiunii Observator, de la ora 19:00, difuzat atât pe Antena 1, cât și pe Antena 3, realizatorul Mihai Gâdea a fost invitat, începând cu ora 19:20. În cadrul discursului său, acesta a făcut aluzii evidente cu privire la asocierea unuia dintre candidații cu Traian Băsescu și nevoia de a ieși la vot pentru preîntâmpinarea a „încă cinci ani de regim Băsescu”: „În seara aceasta ei fac orice pentru a-și păstra averile fabuloase. Dacă cumva alegerile sunt câștigăte tot de ei, dacă ne vom uita la televizor la fețele lor grase și bucuroase, eu cred că foarte mulți vom avea de gândit ce e de făcut viața noastră”. Având în vedere că anterior zilei de 16.11.2014, Antena 3 a promovat puternic ideea candidatului ACL ca fiind „întruchiparea lui Băsescu”, considerăm că acest discurs este menit să încurajeze telespectatorii de a vota pentru contracandidatul acestuia.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Romania TV este la un alt nivel. Cred ca ar trebui oprita pentru o ora transmisiunea postului, injumatatirea licentei si data cea mai mare amenda posibila de CNA. Postul asta a fost prins in direct cum minte cu transmisiunea de la Paris, iar ce s-a intamplat de a lungul intregii campanii electorale cere astfel de masuri. Asociatiile jurnalistilor trebuie de asemenea sa condamne public practicile oamenilor de acolo.
  • Toate abaterile astea trebuiau sesizate si sanctionate de catre CNA - care duminica trebuia sa fie la munca - Dar care CNA...acela care in campania electorala s-a aflat in "vacanta"...fara voie, desigur...

Trimite un comentariu