TVR 1 a început să difuzeze din 10 noiembrie ANDOgrafia zilei, un videocartoon realizat de Octavian Andronic, sub semnătura ANDO.
ANDOgrafia va fi difuzată de cinci ori pe săptămână (de luni până joi – ediţiile zilnice, iar duminica – retrospectiva săptămânii). Videocartoon-urile vor rula de câte trei ori pe zi şi vor comenta cu umor şi sarcasm evenimenten de actualitate.
Videocartoon-ul lui ANDO a împlinit aproape 16 ani de existenţă. Desenul redat pe ecran printr-un procedeu computerizat care reface sub ochii telespectatorilor geneza caricaturii a debutat în 1998, la PRO TV sub numele de „O pro-poziţie pe zi”.
Reamintim că, la jumătatea lunii trecute, TVR negocia cu Octavian Andronic pentru a relua caricaturile care îi poartă semnătura, după ce Consiliul Director aprobase cu o săptămână înainte lansarea unor discuţii în vederea încheierii unui contract între SRTv şi SC AMOS AS SERV SRL, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.
Octavian Andronic, jurnalist, este creator al “videocartoon” – o modalitate de realizare a caricaturilor animate pentru televiziune, ce au fost difuzate la PRO TV (“O propoziţie pe zi”), Prima TV (“ANDOgrafia zilei”), Tele7abc (“Telecaricatura zilei”), B1 TV (“ANDOgrafia zilei”) şi TVR (Retrospectiva Săptămânii). În prezent, ANDOgrafia zilei este şi pe cotidianul.ro.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii