Skip to main content

Director Agerpres, ales membru în bordul Asociaţiei Agenţiilor Naţionale de Presă din zona Mării Negre

 
AlexandruGiboiAGERPRES
AlexandruGiboiAGERPRES

AlexandruGiboiAGERPRESDirectorul general al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres, Alexandru Giboi, a fost ales prin vot unanim în funcţia de membru al bordului BSANNA - Asociaţia Agenţiilor Naţionale de Presă din zona Mării Negre.

Publicitate

Giboi a fost propus de către directorul general al agenţiei bulgare de presă BTA, Maxim Minchev. Noul membru îl înlocuieşte pe directorul general adjunct al agenţiei ruse de presă TASS, Mikhail Gusman, care s-a retras din funcţie. Alegerile s-au desfăşurat în cadrul celei de-a VII-a Adunări Generale a BSANNA, ce a avut loc la Erevan, Armenia, la 25 noiembrie 2014.

"În această perioadă marcată de instabilitate politică şi economică în zona Mării Negre, este nevoie ca organizaţiile noastre, ABNA-SE şi BSANNA, să îşi asume un rol activ în protejarea jurnaliştilor şi a jurnalismului. Este de datoria mea, ca secretar general al ABNA-SE şi membru al boardului BSANNA, să muncesc alături de colegii mei în folosul agenţiilor membre având drept scop final păstrarea independenţei jurnalismului", a declarat directorul general al AGERPRES, Alexandru Giboi.

Asociaţia Agenţiilor Naţionale de Presă din zona Mării Negre - BSANNA, înfiinţată în mai 2006, este o organizaţie internaţională care reuneşte agenţiile naţionale de presă din regiune: AzerTAc (Azerbaidjan), ANA-MPA (Grecia), Armenpress (Armenia), Anadolu (Turcia), ATA (Albania), BTA (Bulgaria), TASS (Rusia), Moldpres (Republica Moldova), AGERPRES (România), Tanjug (Serbia), MIA (Macedonia), HINA (Croaţia), GHN (Georgia) şi Ukrinform (Ucraina).

La 14 noiembrie 2014, directorul general al Agerpres, Alexandru Giboi, a fost ales şi în funcţia de secretar general al Asociaţiei Agenţiilor de Presă din Balcani (ABNA-SE).

Despre Agerpres

Fondată în 1889, AGERPRES este Agenţia Naţională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informaţii echilibrate, cu caracter imparțial, şi de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii şi instituțiile din ţară, dar şi cea mai importantă sursă de ştiri despre România, în exterior. Din 1921, agenţia a avut o transmisie neîntreruptă de ştiri şi informaţii. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de ştiri tematice, serviciile şi arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video şi multimedia, cât şi fluxul documentare.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus