Skip to main content

Dumitru Dragomir, trimis în judecată în dosarul privind vânzarea drepturilor TV pentru meciuri

 
Dragomir
Dragomir

Foto: Oracoluldelabalcesti.ro
Foto: Oracoluldelabalcesti.ro

Publicitate

Fostul şef al LPF, Dumitru Dragomir, a fost trimis în judecată, alături de peste 40 de persoane, pentru evaziune, delapidare şi spălare de bani, cu un prejudiciu de circa 5,4 milioane de euro, Dragomir fiind acuzat şi de nereguli în legătură cu vânzarea drepturilor TV pentru meciuri de fotbal, scrie Mediafax.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Capitalei, reţeaua evazionistă vizată în acest dosar a funcţionat timp de cinci ani, între 2009 şi 2014, fiind folosite 17 societăţi comerciale de tip "fantomă". Anchetatorii descriu, în actul de sesizare a instanţei, modul în care a funcţionat această reţea şi spun că mecanismul infracţional a fost unul împărţit în cinci etape.

Astfel, o parte dintre inculpaţii din dosar, în calitate de administratori ai mai multor societăţi comerciale, au înregistrat, în documentele contabile ale acestor firme, operaţiuni fictive constând în achiziţii nereale de bunuri şi servicii.

Pentru a se ascunde provenienţa ilicită a sumelor rezultate din evaziune, acestea au fost transferate, în mod succesiv, în conturile bancare ale celor 17 firme "fantomă", sumele înscrise în facturile fictive emise de către acestea din urmă. Banii au fost retraşi, uterior, în numerar cu ajutorul altor persoane implicate în dosar şi au fost restituite "la sacoşă" inculpaţilor care au dispus anterior plata acestora, după perceperea, în prealabil, de către alte două persoane a unui comision cuprins între 6% şi 8%.

CONTEXT. Implicarea lui Dumitru Dragomir în acest dosar a apărut în iunie 2011, când acesta, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), i-a determinat pe membrii Adunării Generale a LPF să aprobe încheierea unui contract de mandat cu SC Capital Properties SRL. Contractul se referea la vânzarea drepturilor de televiziune aferente pachetelor de meciuri 3, 4, 5, 6, 7 şi 9, pentru sezoanele competiţionale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014. Dragomir, susţin procurorii, a făcut acest lucru "cunoscând faptul că prestaţiile înscrise în contractul de mandat respectiv nu aveau să fie executate în fapt (aceste prestaţii nemaiputând fi, de altfel, executate, întrucât oferta SC RCS RDS SA fusese deja depusă)".

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Danezu Danezu
    Dragomir si rcs-ul au falimentat fotbalul romanesc. De cand asteptam sa nu mai vad meciurile pe digi.
    Uite ca anul asta asteptarea mea a luat sfarsit. Chiar daca e look tv, chiar daca e Upc...tot e mai bine decat la hotii hotilor = RDS
  • Gicu Gicu
    Fa si tu asocierea, ca e si mai simplu: ce se judeca? Fraudarea drepturilor tv. Cine era in culpa in acea perioada si acum nu mai e? Mitica si RDS.
    Cine a dat mita ca sa nu mai poata si altii sa cumpere pachete? RDS-ul mult iubit.
    Concluzia e simpla: rds a transmis fraudulos liga 1 in ultimii ani si nu a platit cat se zice. Daca nu era asa, se inscriau si anul acesta in cursa, nu cedau deliberat
  • parerea mea parerea mea
    Tibi, te rog nu-ti fa probleme pentru abonatii RCS, nu au dat navala sa se mute la UPC.
    In rest, comentariul este lipsit de logica si minima cunoastere a faptelor.
    Care-I legatura intre drepturile "licitate" de Gino incepand cu 2014 si comsionul luat de mitica pentru precedentele drepturi?
    Pentru ca autorul nu explica prea bine despre ce-i vorba, incerc sa o fac eu: Mitica este acuzat ca a incheiat un contract cu aceasta firma avand ca scop mandatarea ei pentru a vinde anumite optiuni, care la acea data erau deja vandute. Firma a facturat comisionul pentru vanzare (operatiune fictive din moment ce erau deja vandute), a luat banii si apoi I-a plimbat prin mai multe conturi pentru a-I scoate si a-I da "cash" lui Mitica. Un caz classic de evaziune fiscal-zice DNA- de optimizare fiscala zic avocatii lui Mitica. O sa vedem ce zice instanta.
  • Viorel Viorel
    Pe bune? Chiar asa??????
  • Tiberiu Tiberiu
    Si din cauza asta, microbistii care sunt la rds sunt nevoiti sa se porteze catre upc sau alti provideri sa vada Liga 1. E clar ca minciuna lor ca din iarna va reveni liga 1 pe digi e facuta KO de aceasta decizie a DNA
  • Tiberiu Tiberiu
    Dar pe langa el, platesc si clientii rds ca nu mai vad meciurile din Liga 1. Ce-a facut rds si mitica e caz penal si se va lasa cu condamnari mari
  • paul paul
    Cu Mitica la "mititica", ajunge cat a furat, sa plateasca pentru faptele sale.

Trimite un comentariu

sus