Skip to main content

INTERVIU. Tudor Chirilă, despre Vocea României: după trei zile m-am simțit ca acasă. Toată negocierea a durat trei-patru saptămâni. Aspectul financiar a contat cel mai puțin

 
INTERVIU. Tudor Chirilă, despre Vocea României: după trei zile m-am simțit ca acasă. Toată negocierea a durat trei-patru saptămâni. Aspectul financiar a contat cel mai puțin
Chirila 3

Chirila 2

Publicitate

 INTERVIU. “După trei zile, m-am simțit ca acasă”, a povestit pentru Paginademedia.ro Tudor Chirilă, cel mai nou membru al juriului de la Vocea României. “Când am început prima zi de filmare, îi întrebam pe colegi "ce facem acum?" și a doua zi am început să mă distrez”, spune Chirilă.

La interviul Paginademedia.ro, Chirilă a vorbit despre cum a ajuns la emisiune, despre ce rețineri a avut, despre avantajele de a fi în show, dar și despre “contrele” cu Marius Moga și Smiley din timpul emisiunii. “E normal ca eu să-mi apăr un punct de vedere vizavi de cum se face muzică, este absolut normal ca Moga să creada în felul în care el face producție muzicală”, spune artistul.

Tudor Chirilă spune că este, în primul rând, actor și că "nu voi face carieră în televiziune, asta e clar".

Paginademedia.ro vă prezintă interviul acordat de Tudor Chirilă, cel mai nou jurat de la Vocea României.

Din interviu:

Despre oferta de a veni la Voce: “Decizia a fost foarte greu de luat. Toată negocierea a durat trei - patru saptămâni și, un lucru foarte important, aspectul financiar a contat cel mai puțin.

Reținerile inițiale: “În primul rând, factorul timp. Mi-aduc aminte că noi am stat foarte mult să ne gândim cum o să mă implic eu în acest show și chiar dupa ce mi-am luat toate măsurile am constatat că dedic mai mult timp decât as fi crezut. Al doilea punct contra a fost ideea de supraexpunere. Eu nu imi doresc sa fiu un individ extrem de expus, pentru că oamenii se plictisesc.”

Plusuri: “posibilitatea de a ma prezenta oamenilor intr-o ipostaza în care să vorbesc și despre lucrurile pe care le fac și care sunt mai puțin vizibile.”
Mi se pare o platformă bună pentru mine să mă “vând” și ca actor, sa atrag un public care să mă cunoască.

As putea aduce un suflu nou de muzica, prin alegerile mele și care să atragă cumva atenția publicului care ar putea asculta acest tip de muzică și care ulterior și-ar dori să audă și pe radio ce aude la Vocea.

Efectul notorietății: “A fost o situație amuzantă cănd am vorbit cu Smiley să ne întâlnim în oraș. Eu am propus Centrul Vechi și el a zis "nu, nu, nu, dacă vrei să faci poze toată ziua ne vedem în Centrul Vechi" și l-am întrebat: "E atât de rău?", "Da, o să vezi!".

Despre “contrele” cu Smiley și Moga: E normal ca eu să-mi apăr un punct de vedere vizavi de cum se face muzică, este absolut normal ca Moga să creada în genul în care el face producție muzicală. De aici pot porni niște conflicte, dar asta nu ne face inamici. Pentru show creează o savoare în plus.

“Marius Moga are un tip de umor sec și mi se pare că poate fi un partener bun și cred ca au fost momente și vor mai fi momente interesante. “

“Pe Smiley și pe Moga nu i-am cunoscut decât în ocazii pasagere, prin concertele noastre, în ipostaze mai mult sau mai puțin publice. Pur și simplu am dat noroc și ne-am apucat de treabă”

Despre planurile în muzică: “Mă gândesc la un musical. Va fi despre cum mizeria umană poate perverti un copil, care de-abia a intrat în viață și a cărui direcție bună poate fi distrusă. E o temă actuală.

Despre teatru: “Majoritatea activității mele profesionale de anul acesta a fost dedicată teatrului.”

Chirilă joacă în piesa Coada, la Bulandra și este Tartuffe, la Teatrul de Comedie, “un spectacol foarte actual într-o cheie foarte interesantă.”

Chirila 5

Fragmentul despre Vocea României, planurile cu trupa Vama și piesele de teatru în care joacă, pe larg:

Lumea a remarcat această chimie din juriul Vocea României. Îi cunoșteai pe ceilalți membri ai juriului?

Să îi iau pe rând. Cine nu o cunoaște pe Loredana? Am avut privilejul de a canta la unul dintre show-urile ei de anul trecut, la Sala Palatului. Practic, pot să spun că legătura dintre noi s-a strâns, nu era pentru prima oară când eram apropiat de Loredana, din punct de vedere uman sau profesional.

Pe Smiley și pe Moga nu i-am cunoscut niciodată, decât în ocazii pasagere, prin concertele noastre, în ipostaze mai mult sau mai puțin publice. Pur și simplu am dat noroc și ne-am apucat de treabă.

Schimbul de replici din emisiune dintre tine și Marius Moga lasă impresia că sunteți amici de-o viață și vă tachinati permanent…

Noi doi nu sunem prieteni vechi, asta e clar. Mai mult decât atât, nu împărtășim mereu aceleași opinii despre muzică, ceea ce este un lucru bun, pentru că naște aceste controverse haioase, păstrate în limitele unui umor, sper eu, de buna calitate, si neagresiv.

Ce este important este că aceste “conflicte” nu ajung la rulotele de producție, dar sunt, până la urmă, și reale. E normal ca eu să-mi apăr un punct de vedere vizavi de cum se face muzică, este absolut normal ca Moga să creada în genul în care el face producție muzicală.

De aici pot porni niște conflicte, dar asta nu ne face inamici. Pentru show creează o savoare în plus. N-aș inista doar pe Marius, eu am avut “meciuri” și cu Smiley si cu Loedana. Marius Moga are un tip de umor sec și mi se pare că poate fi un partener bun și cred ca au fost momente și vor mai fi momente.

Acum, începand cu live-urile, arbitrate magistral de Bartoș, cred că o să fie haios. Noi ne distrăm. Eu sunt de părere că trebuie să te bucuri de ceea ce faci, nu cred că trebuie să fiu acolo un personaj, cred că trebuie să fiu eu însumi, cu principiile mele profesionale, cu dorințele mele vizavi de concurs. Din astea se naște personajul meu, care este în antagonie cu personajele lor.

Vocea e un show mult prea relaxat, vreau să le mulțumesc pentru că m-au primit cu brațele deschise, după trei zile m-am simțit ca acasă, deși eu nu voi face o carieră în televiziune, asta e foarte clar. Este bine că cei din echipa de producție nu potențează, nu caută în mod obsesiv această formă de agresivitate, care până la urmă unora li se pare că vinde foarte bine, dar cu ce preț în planul cultivării și în planul educării publicului?

Sigur că dacă tai capul cuiva, în direct, vei avea super rating, dar cu ce vei veni apoi?

Toată negocierea a durat trei - patru saptămâni și, un lucru foarte important, aspectul financiar a contat cel mai puțin

Cine te-a contactat ca să vii la Vocea României?

Cu mine s-a discutat prin managerul meu de la Agentia de Vise, la mine ajungeau lucrurile de la ea, de la Carina Sava. Nu am avut discuții directe.

Decizia a fost foarte greu de luat. Anul ăsta am avut foarte multe probleme cu vocea, a fost un moment în care eram într-o pauză vocală. Îmi aduc aminte la o sedință pe Skype - am stat vreo trei ore ca să punem în balanță plusuri și minusuri.

Toată negocierea a durat trei - patru saptămâni și, un lucru foarte important, aspectul financiar a contat cel mai puțin. A trebuit să punem în balanță multe alte lucruri, precum timpul disponibil, capacitatea mea de a face și alte lucruri pe lângă activitățile mele principale: cochetarea cu niște aspecte de pedagogie față de concurenți, disponibilitatea mea s.a.

Care au fost avantajele și dezavantajele pe care tu le-ai luat în considerare atunci când ai luat această decizie?

În primul rând, factorul timp a fost un lucru care m-ar fi putut împedica sa fac asta. Mi-aduc aminte că noi am stat foarte mult să ne gândim cum o să mă implic eu în acest show și chiar dupa ce mi-am luat toate măsurile am constatat că dedic mai mult timp decât as fi crezut. Marja asta n-o apreciasem pentru că te implici foarte mult in relația cu concurentii.

N-am știut că voi fi așa implicat , pentru că îmi place foarte mult, vreau sa fac o treaba foarte buna. Duelurile poarta semnătura mea si atunci aceasta implicare n-am luat-o in calcul. Este, într-adevăr, foarte solicitant. Poate dacă știam că o să mă implic atât de mult, ne-am fi lovit de un refuz.

Al doilea punct contra a fost ideea de supraexpunere. Eu nu imi doresc sa fiu un individ extrem de expus, pentru că oamenii se plictisesc.

Eu cred că un om trebuie să apară atunci când are ceva de spus. De exemplu, ai scos un cântec, te prezinți în fața oamenilor, faci un album, faci un concert, te promovezi. În rest, vizitele astea pe la TV, bălăcăreala mondena, iesirile in oras in vazul lumii, nu fac parte din genul meu de expunere.

Rămân la părerea că oamenii ar fi mai puțin interesați de viața intimă dacă asta nu li s-ar cultiva într-un mod agresiv. M-am gandit dacă aceasta expunere imi va face bine sau nu si dacă vreau ca personajul Chirilă să fie atât de prezent. Eu nu negociez mereu foarte fericit ideea de publicitate.

A fost o situație amuzantă cănd am vorbit cu Smiley să ne întâlnim în oraș. Eu am propus Centrul Vechi și el a zis "nu, nu, nu, dacă vrei să faci poze toată ziua ne vedem în Centrul Vechi" și l-am întrebat: "E atât de rău?", "Da, o să vezi!".

Smiley e un personaj mult mai expus decat mine și cred că și lui îi este destul de greu să negocieze cu această chestie. Nu e atat de grav, dar se simte. Noi vorbim despre faptul că acceptarea acestui show a adus numai plusuri, dar mă întrebai care ar fi fost motivele pentru care aș fi putut să renunț, să nu accept. Timpul și supraexpunerea au fost principalele motive pentru care aș fi putut să refuz.

Chirila 3

Chiar daca nu castig eu Vocea Romaniei s-ar putea ca profeția mea din promo să se indeplineasca: "Vocea României va fi rock"

La capitolul plusuri?

La capitolul plusuri se înscrie posibilitatea de a vorbi despre mine si a ma prezenta oamenilor intr-o ipostaza în care să ating și lucrurile pe care le fac și care sunt mai puțin vizibile. Din nefericire, principala mea profesie, care este actoria, proiectele de film pe care eu le-as incepe sunt mult mai puțin vizibile decât muzica.

Mi se pare o platformă bună pentru mine să mă “vând” și ca actor, sa atrag un public care să mă cunoască. Publicul de la teatru este mult mai mic și îmi doresc mereu ca teatrul să fie în prim-plan. Posibilitatea ca trupa Vama sa beneficieze de expunere prin prezența solistului trupei într-un asemenea show este mare, la fel cum cred ca si pe Maroon 5 i-a ajutat prezența solistului în show-ul din Statele Unite.

Nu in ultimul rând, ideea ca la Vocea României as putea aduce un suflu nou de muzica, prin alegerile mele și care cumva să atragă atenția publicului ca ar putea asculta acest tip de muzică sau că l-ar putea cere si in zona de radio.

Mi-aș dori ca FM-ul românesc să fie mai deschis la pop-rock decât este în momentul de față. Simt că a început o deschidere mult mai mare, nu datorită prezenței mele, e întâmplătoare, dar nu e destul de puternică.

În momentul în care te prezinți la Vocea României și poți alege un repertoriu divers față de ce ai văzut în show-urile de până acum, mi se pare o provocare și mi s-a părut un lucru bun că poti sa schimbi ceva prin faptul ca ai asculta Zeppelin, Muse sau Radiohead, muzica deloc prezentă pe radio, la noi. Nu era nici in show până acum.

Nu era o mică frustrare pentru că foarte mulți concurenți care cântau rock sau veneau cu o piesă rock mergeau in echipa lui Smiley?

Eu acum sunt multumit ca l-am salvat pe Tiberiu Albu de la Smiley, și cred că am niște voci de fete care pot cânta rock, dar n-aveam vocile de băieți.

E important ca sunt voci de baieti rock în show, că nu sunt la mine e mai puțin important. Important e ca Smiley sa le dea piesele potrivite și să auzim în continuare piese rock. Chiar daca nu castig eu Vocea Romaniei s-ar putea ca profeția mea din promo să se indeplineasca: "Vocea României va fi rock".

E posibil ca Vocea României să fie rock pentru că Smiley are concurenți la fel de buni ca mine. Pentru mine ar fi interesant să câștig Vocea României cu piese pop-dance, iar la Smiley cu rock. Dar n-as fi vrut eu sa castig cu pop-dance.

Eu sunt o sumă a ceea ce am construit in timp, nu pot fi desprins de ele, nu se poate crea o delimitare între jurat și artist

Tu ai avut vreodată complexul acesta al nou-venitului?

Da, m-am și folosit de asta în show și este adevărat. Eu nu sunt un personaj la fel de cunoscut precum ceilalti trei. Muzica mea da, dar ca față, ca personaj, pentru că nu suntem doar muzica noastră și nu suntem doar produsele pe care le avem. Asta e și greșeala multora, că te judecă doar pentru ceea ce produci, nu pentru ceea ce ești.

Eu sunt convins că oamenii din echipa mea vor duce vorba mai departe despre cum colaborez eu cu concurentii mei și că eu, prin prezența mea în show, prin felul în care eu comunic cu ceilați oameni din juriu, cu participanții, cu telespectatorii, vin să arăt un alt tip de personaj.

Dacă va exista un nou sezon în ceea ce mă privește și în ceea ce privește și PRO-ul, voi pleca de pe un alt loc, nu de pe ultimul loc. Show-ul ăsta arată și altă fața lui Chirilă, de care concurenții pot să țină cont.

Te temi de riscul ca lumea să te știe acum mai mult ca Tudor de la Vocea României decât ca Tudor de la Vama sau Tudor actorul?

Nicio șansă, și Vama Vechea și Vama sunt branduri mult mai puternice decât prezența mea în acest show.

Îmi aduce notorietate, dar îmi aduce notorietate pentru ceea ce sunt. Eu am fost invitat în show pentru că sunt Tudor Chirila de la Vama Veche, de la Vama, de la Teatrul de Comedie, de la Teatrul Bulandra, eu sunt o sumă a ceea ce am construit in timp, nu pot fi desprins de ele, nu se poate crea o delimitare între jurat și artist.

Chirila 4

Când am început prima zi de filmare, îi întrebam pe colegi "băi, ce facem acum?" și a doua zi când am început să mă distrez, am început să mă distrez

Înainte de a veni în echipa Pro TV știai show-ul Vocea României?

Cred că a fost un lucru bun acest factor surpriză. Când am început prima zi de filmare, îi întrebam pe colegi "băi, ce facem acum?" și a doua zi când am început să mă distrez, am început să mă distrez. Când intri într-o chestie pe care nu o cunoști te ține viu și oamenii sunt mai interesați.

E important să nu-ți faci un personaj: "eu sunt juratul inteligent, acum sunt juratul rău, acum sunt juratul simpatic, acum sunt juratul tăios". E important să nu-ți creezi astfel de personaje și să te duci tu acolo.

Spui că autenticitatea este importantă.

Aș vrea să fiu autentic, dar autentic este, să folosim un limbaj de lemn, un deziderat greu de atins într-o lume atat de contrafacuta si poleită ca a noastră, dar sper că tind spre un soi de autenticitate.

Crezi că din publicul vocii vor fi telespectatori care să spună că "Tudor Chirilă spune că e și actor, ia să mă duc să-l văd"?

Eu cred că lumea știe că eu sunt și actor. Sigur, publicul Vocii este foarte mare. Cred că publicul Vocii din București cunoaște faptul că sunt actor, dar publicul emisiunii din țară poate să cunoască mai puțin, dar întotdeauna e public de câștigat.

Cred că Vocea o să-mi aducă în zona asta mai multă expunere și eu îi aștept pe toți oamenii aceștia la teatru pentru că doar acolo poți demonstra că ești actor.

Am vrea să scriem din nou un musical sau o operă rock. E despre mizeria umană, în principiu (...) Cred că niciodată n-am făcut compromisuri în ceea ce privește textele

Ce mai face trupa Vama?

Ne-am apucat să lucrăm, ne pregătim cu un single nou și ne apucăm de un album, discutam posibilitatea unui musical. Am vrea să scriem din nou un musical sau o operă rock, așa cum a fost "Am să mă întorc bărbat", din momentul Vama Veche. Am o idee de musical pe care am prezentat-o în linii foarte mari colegilor mei și pe care aș vrea să lucrăm.

Când se va putea concretiza?
Cred că în 2-3 ani, dacă vorbim de musical, iar următorul album, probabil anul viitor.

Cum e la concertele Vama după experiența show-ului Vocea României? Vine mai multă lume?

E bine, acum avem mai multă notorietate. Lumea cred că își dorește acum mai mult să vadă Vama în concerte. Era un lucru de așteptat, era normal să se întâmple așa.
Noi onorăm toate invitațiile care sunt în contexte profesionale onorabile. Bucuria este să ne ducem muzica cât mai departe și nu numai hiturile.

Mi-aș dori ca lumea să vină pe canalele noastre online, pe Facebook, pe canalul nostru de YouTube, unde chiar livrăm conținut. Chiar cred în contul nostru de YouTube și în ce facem pe Facebook.

Știu că odată cu despărțirea Vama Veche am pierdut un public care a fost cu noi de la început, dar am câștigat altul. Avem un public tânăr foarte puternic, dar cred că muzica noastră se adresează și unui public de peste 30 de ani, pentru că în muzica noastră suntem noi cei de de acum.

Cred că niciodată n-am făcut compromisuri în ceea ce privește textele. Nu mă refer la cântecele comerciale, vorbesc de piese precum "Post iubire", "Între cer și trecut", "Copilul și durerea" din perioada Vama Veche.

Întotdeauna un cântec comercial va avea un text comercial, e o lege. Vremea în care Pink Floyd era mainstream și o piesă ca "Wish you were here" era în topurile radio, din păcate s-a terminat.

Opera rock de care vorbeai din ce va fi inspirată? Cam despre ce va fi?

E despre mizeria umană, în principiu, și despre cum un copil, care intră în viață, poate fi pervertit și direcția lui poate fi distrusă de mizeria din jur.

Are legătură cu actualitatea?
Da, are foarte multă legătură cu actualitatea, dar nu va fi un muzical politic. Mizeria umană, din păcate, își găsește loc peste tot. Politicul doar o creează într-un mod arhetipal.

Majoritatea activității mele profesionale de anul acesta a fost dedicată teatrului

De teatru când mai ai timp?

Dacă stau să mă uit, majoritatea activității mele profesionale de anul acesta a fost dedicată teatrului. Am scos o premieră pe care am început-o în februarie și am terminat-o în aprilie la Teatrul Bulandra, în regia Iarinei Demian, cu Radu Gheorghe, Irina Ungureanu, Nicodim Ungureanu, Cristi Cretu, Tudor Chirilă și Ion Grosu.

Aș vrea să mulțumesc Teatrului Bulandra și lui Alexandru Darie, regizor si directorul teatrului, pentru șansa pe care a dat-o spectacolului și pentru că a văzut potențialul acestei piese.

Avem, deci, "Coada" la Bulandra, un text extraordinar de Israel Horovitz. Un text aclamat de însuși Eugen Ionescu și care s-a jucat peste 22 de ani la Paris. E o premieră națională în România. Și al doilea rol, un rol foarte greu, o provocare pentru mine, care se joacă la Teatrul de Comedie. Joc Tartuffe de Moliere, in regia lui Laszlo Bocsardi. Un subiect de actualitate.

E un rol la care am muncit șase luni, până acum când am avut primele spectacole și până în decembrie când se vor juca ultimele spectacol din acest an.

Vreau să pomenesc și distribuția extraordinară formata din Adrian Titieni, Irina Movilă, Ioana Anton, Dan Rădulescu, Anghel Damian, Ioana Calotă, Virginia Mirea, Gelu Nitu, Teodora Stanciu, Cezar Grumazescu. Sper că n-am uitat pe nimeni și dacă am uitat îmi cer scuze. E un specacol foarte actual într-o cheie foarte interesantă. Eu cred că propun un altfel de Tartuffe.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu