Skip to main content

12 Ianuarie. Franța: O revistă catolică şi un site evreiesc au publicat caricaturi din Charlie Hebdo

 

Screen Shot 2015-01-12 at 1.18.56 AMSOLIDARITATE. O revistă catolică şi un site evreiesc au publicat caricaturi din Charlie Hebdo, care îi ironizau pe Iisus şi pe papă, respectiv Holocaustul şi pe evrei, în semn de solidaritate cu săptămânalul de satiră francez, a cărui redacţie a fost decimată în atentatul comis miercuri la Paris, scrie Mediafax.
"Am ales să publicăm online câteva caricaturi din Charlie Hebdo care se referă la catolicism. Este un semn de forţă să poţi să râzi de anumite trăsături ale instituţiei de care noi aparţinem (...) Umorul din credinţă este un bun antidot pentru fanatism", a explicat conducerea revistei iezuite Etudes, înfiinţată în 1956, într-un scurt editorial, apărut alături de deja celebrul mesaj "Je suis Charlie" publicat pe fond negru.
Franţa: O revistă catolică şi un site evreiesc au publicat caricaturi din Charlie Hebdo


Publicitate

CONTINUARE. Următorul număr al săptămânalului francez de satiră Charlie Hebdo, care va apărea pe piaţă miercuri, este cerut cu insistenţă şi în străinătate şi va fi distribuit cel puţin în alte două ţări, Spania şi Elveţia, notează Mediafax, care citează mai multe surse.
Acest număr, primul de după atentatul criminal comis miercuri asupra acestui săptămânal francez, va fi tipărit într-un milion de exemplare. De obicei, tirajul publicaţiei era de aproximativ 60.000 de numere.
Distribuitorul MLP a încheiat deja un acord de difuzare cu firmele de distribuţie de presă Naville (Elveţia) şi SGEL (Spania) şi negociază cu firme din alte ţări, inclusiv din Canada.
Următorul număr al săptămânalului Charlie Hebdo, distribuit şi în străinătate


ALERTĂ. Sediul cotidianului belgian francofon Le Soir, din centrul Bruxellesului, a fost evacuat duminică după "un telefon anonim" care conţinea ameninţări privind un atentat cu bombă, a anunţat redacţia, potrivit Mediafax.
"Un telefon anonim care conţinea ameninţări a fost primit la redacţie, în urma căruia s-a decis evacuarea clădirii", a declarat pentru Belga Maroun Labaki, responsabil cu paginile internaţionale ale cotidianului.
"Va exploda în redacţia voastră. Nu ne luaţi în serios", a afirmat autorul apelului anonim, potrivit unui mesaj postat pe Twitter de jurnalista Martine Dubuisson.
Sediul cotidianului belgian Le Soir, evacuat în urma unei alerte cu bombă


RECORD. "#JeSuisCharlie" a devenit unul dintre cele mai populare hashtag-uri din istoria platformei de microblogging Twitter graţie numeroaselor mesaje de condoleanţe şi de susţinere publicate de internauţii din lumea întreagă, după atacul terorist comis miercuri asupra săptămânalului francez Charlie Hebdo, relatează Mediafax.
Potrivit AFP, după ce a fost inclus în peste 5 milioane de mesaje publicate pe Twitter în primele trei zile de la atentat, "#JeSuisCharlie" a devenit unul dintre cele mai populare hashtag-uri din istoria platformei de socializare.
"#JeSuisCharlie", unul dintre cele mai populare hashtag-uri din istoria platformei Twitter

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Ar fii trebuit sa se abtina cu pseudo-solidaritatea asta, un indemn la blasfemie si batjocura a ceea ce a mai ramas sfant in lumea asta alienata!

Trimite un comentariu