Skip to main content

Marius Panţu, fost cameraman Digi 24, a câştigat procesul cu postul TV şi va primi salariul pe doi ani.

 
Marius Pantu
Marius Pantu

Publicitate

Marius Panţu, fost cameraman Digi 24 Constanţa, a câştigat procesul cu postul de ştiri după ce a fost concediat în urmă cu doi ani. În martie 2013, Marius Panţu a fost concediat de la postul Digi 24, în urma unui reportaj despre care Paginademedia.ro a scris aici. Detalii, în articol.

Potrivit hotărârii instanţei, va primi salariul din ultimii doi ani, adică “peste 800 de milioane”, potrivit lui Panţu. Totodată, instanţa obligă RCS la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţia instanţei:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Panţu Marius în contradictoriu cu pârâta SC RCS&RDS SA. Anulează decizia nr.2921/28.02.2013 şi decizia nr. DJ 4277/28.03.2013 emise de pârâtă.

Ia act de renunţarea reclamantului la judecata cererii privind reintegrarea în postul deţinut anterior.

Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelelte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data de 1.03.2013 şi până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 4060 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pe 28 ianuarie 2015, instanţa a respins apelul şi a stabilit că RCS să plătească cheltuielile de judecată de încă 2.200 de lei.

"Respinge ca nefondat apelul pârâtei. Admite apelul reclamantului. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că înlătură din cuprinsul acesteia considerentele privind nerespectarea dreptului de preaviz. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Obligă pârâta către reclamant la 2.232 lei cheltuieli de judecată – onorariu avocat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.01.2015"

Istoria cazului Marius Panţu – RCS. Totul a pornit de la un reportaj la un Târg de Mărţişoare

La sfârşitul lui 2013, Digi 24 difuza un reportaj de la un târg de mărţişoare din Constanţa. În reportaj, se vorbea cum “Dorian nu a lăsat cumpărăturile de mărţişor pe ultima sută de metri şi a venit încă din prima zi a târgului pentru a găsi cadoul perfect pentru iubita lui”. Dorian apărea şi în cadru, cu burtiera “cumpărător”.

Cel care apărea în reportaj - Dorian Hapurnea – era, de fapt, unul dintre partenerii organizării Târgului. El declara la vremea respectivă că “ideea a fost a cameramanului”, adică a lui Marius Panţu, după cum Paginademedia.ro a scris aici.

Ulterior, Digi 24 a anunţat că autorii reportajului nu vor mai face parte din echipa postului.

La rândul lui, Marius Panţu declara pentru Paginademedia.ro că nu îl cunoştea pe Dorian Hapurnea şi că nici reporterul nu a ştiut de implicarea lui în organizarea târgului. Potrivit lui Panţu, Hapurnea este cel care s-a oferit să ajute.

Marius Panţu:

“În timp ce eu îmi pregăteam echipamentul de filmat, m-am trezit cu acest individ împreună cu respectiva doamnă consultant în faţa camerei, aduşi de colega mea, şi am început filmarea, neştiind ce aranjament verbal făcuse reporterul cu aceştia.

În timp ce înregistram acea ambianţă, să zicem regizată (deşi el se oferise să o ajute pe reportera fără a îi preciza calitatea în care este acolo), a intrat o bătrânică în cadrul meu şi am rugat pe cei doi dacă putem relua acea ambianţă ca să fie bună din punct de vedere al imaginii”, spunea Marius Panţu. Poziţia integrală, aici.

Marius Panţu a fost concediat de la postul Digi 24 şi a acţionat în judecată canalul de ştiri pentru această decizie.

Citeşte şi:

 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Singur Acasa Singur Acasa
    Ai dracu de frustrati si invidiosi mai sunt romanii atunci cand vad ca cineva a reusit sa-si faca dreptate.Natie de curatatori de scame.
  • mariana mariana
    @Tudorica Nu vreau sa te jignesc, dar gândești asa si nu ai nimic cu tipul, atunci chiar pot sa spun, ca ai mintea odihnita. Daca nu stii, iti spun eu. Intr-o televiziune reporterul face documentarea pe teren iar operatorul filmează ce spune si ce hotărăște acesta. in cazul de fata de ce vorbești doar ca sa te afli in treaba? Devii penibil, crede-ma.
  • Mihai Mihai
    Eu iti inteleg frustrarea Adriane. Nu inteleg ce are de-a face stirea de acum, ca a castigat un proces, cu mizeriile postate de tine pe youtube. Toata lumea din Constanta si nu numai, stie si despre tine, ce fel de"jurnalist" esti. Eu zic sa nu mai stai ascuns ca lasii dupa un nickname fictiv. Am observat ca si pe reporter virtual ai postat tot acelas comentariu. Se vede de la o posta ca te"chinui" asa cum stii tu cel mai bine sa il discreditezi pe tip. Pe cat esti pe cat de las, pe atat esti si de josnic.
  • PRO EUTANASIA PRO EUTANASIA
    @Mihai
    Prietene, hai să-ți arăt eu cine este Marius Panțu cu ceva "palpabil" nu cu o gargară ieftină cum faci tu!
    O să atașez 2 link-uri cu niște filmulețe de pe youtube.
    În primul link este o știre de la Realitatea TV cu o furtună de nisip.
    În al doilea link se observă din ce motiv se creează acea furtună de nisip.
    Apoi aștept să văd ce aberații mai aberezi!
    Ca fapt divers, cei care îl cunosc și i-au fost colegi, nu prea au cuvinte de laudă la adresa lui Marius Panțu.

    PS. Dacă îmi aduc aminte, mai era un "mihai" pe aici care abera pe tema televizării Ligii 1 și spunea că abonații RCS-RDS și-au luat țeapă că nu s-au dus la UPC sau la Romtelecom. Tare am impresia că tot tu erai acel user.

    https://www.youtube.com/watch?v=xZbL1zvRuQg
    https://www.youtube.com/watch?v=5A_OgUlMJw0
  • tudorica tudorica
    NU POT SA CRED!!!!!!!!!! CE JUDECATORI AU FOST AIA, FRATE???????????????? TRUCHEAZA STIRI IN CIRDASIE CU INTERVIEVATUL, SI ACUM PRIMESTE SI BANI? DE CE NU A VRUT SA ISI REIA ACTIVITATEA LA DIGI CONSTANTA?
  • Daniel Daniel
    Cel mai trist si ce e de observat e ca legile chiar sunt tampite, pai cum sa pui o companie sa plateasca salar unui om dat afara bani pentru care el nu a miscat un deget. Asta e drept?

    Inteleg despagubiri morale mai ales daca a fost dat afara ilegal sau o amenda DAR OAMENI BUNI ACEL OM NU A LUCRAT PENTRU BANI AIA.

    Sigur il felicit si eu ca si-a cautat dreptatea in instanta si poate fi un exemplu si pentru alti colegi de presa care sunt calcati in picioare de "patroni".
  • Mihai Mihai
    @Florin Avramescu Daca citeai mai cu atentie, ai fi vazut ca omul este cameraman nu reporter, ca sa "prefabrice" cum zici tu stiri. Sincer nu iti inteleg frustrarea.....
  • mariana mariana
    Felicitari pentru curajul pe care l-ai avut. Daca toti ar face ca tine, sigur angajatorii nu ar mai trata angajatii ca pe niste gunoaie pe care sa le arunce cand vor, la cosul de gunoi. Despre „prietenul” Adrian Boioglu, stie toata lumea ce caracter infect are. Ar merita acum sa il tarai si pe el alaturi de Dorian Hapurnea prin instante. Dar pana una alta, sa stii ca Dumnezeu nu doarme si din cate stiu l-au dat afara si de la Realitatea.

Trimite un comentariu

sus