Skip to main content

Mişcări la revistele Mediafax. Playboy s-a mutat la o companie administrată de un fost angajat Burda. GQ s-a închis

 
Loredana-Groza-Playboy
Loredana-Groza-Playboy

Loredana-Groza-Playboy

Publicitate

Mutări la revistele din portofoliul Mediafax Group, companie deţinută de Adrian Sârbu: Playboy şi-a schimbat editorul, iar licenţa pentru GQ nu a mai fost prelungită.

Echipa Playboy a fost preluată, integral, de un nou editor. Este vorba de Media Venture Capital, firmă administrată de Felician Scorobete, fost angajat al companiei Burda România. Redacţia s-a mutat deja în aceeaşi clădire cu Burda.

Sandi Apostoloiu, director general Burda România, spune că nu există nicio legătură între Burda România şi Media Venture Capital.

“Avem un contract de distribuţie cu două reviste pe care le editează ei – Casa de vacanţă şi Bucătăria de azi. Ei au un spaţiu în aceeaşi clădire cu noi, dar nu e nicio legătură”, spune Apostoloiu.

Cine este Media Venture Capital:

Felician Scorobete, cel care a preluat licenţa Playboy, a lucrat la BurdaRomânia timp de 14 ani, între 2000 şi 2014, având poziţii de conducere editorială pe mai multe titluri, de-a lungul timpului.

Compania pe care o administrează – Media Venture Capital – a preluat de la Burda revistele Casa de vacanţă şi Bucătăria de azi anul trecut, după ce Burda a cumpărat Sanoma. Consiliul Concurenţei a decis că Burda trebuie să vândă renunţe la anumite titluri pentru a nu încălca legislaţia în domeniu, după cum Paginademedia.ro a scris aici.

Media Venture Capital a mai preluat şi revista Chip, după ce fostul publisher (un editor din Braşov) a oprit revista la sfârşitul lui 2013, după cum Paginademedia.ro a scris aici.

Contactat de Paginademedia.ro, Felician Scorobete a declarat că Burda se ocupă "doar de distribuţie şi de o parte din layout". El a precizat că nu este nicio altă legătură între Burda şi Media Venture Capital, că este doar administrator al companiei, fără a detalia structura de acţionari. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Media Venture Capital este deţinută de un offshore cipriot - Rushworld Trading Limited, reprezentată în România de Felician Scorobete.

Licenţa Playboy a fost deţinută de Mediafax Group până în luna noiembrie, iar în luna decebrie titlul nu a apărut pe piaţă. Din această lună, va fi din nou la tarabe cu noul editor.

Playboy a apărut în România la începutul anilor 2000, fiind editată, la vremea respectivă, de MediaPro. Ulterior, titlul a fost preluat de Attica Media, iar în toamna lui 2011 s-a întors la Adrian Sârbu, după cum Paginademedia.ro a scris aici.

Dacă Playboy îşi continuă apariţia în România, un alt titlu – GQ – îşi încetează apariţia.

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, decizia de întrerupere a apariţiei a fost luată de licenţiatorul internaţional Conde Nast, pe fondul dificultăţilor financiare ale Mediafax şi a declarării insovenţei. În urmă cu patru ani, GQ trecuse la o apariţie trimestrială.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • niciolegatura niciolegatura
    "avem contract de distributie si impartim acelasi sediu, dar nu avem nicio legatura" - bravo, sandi, asta e declaratia zilei. :)
    oare ce mai impartiti fara nicio legatura? :)
    aaaah, da, pe susana pletea, directorul editorial de la harper's bazaar, care apare in caseta editoriala a revistei bucataria de azi , titlul care nu are nicio legatura cu burda, ca fiind director editorial. :)
    sa mai zic? hai ca va zic mai incolo si cine detine Rushworld Trading Limited. Stire bomba! Ca pionul de Scorobete este doar administrator.

Trimite un comentariu

sus