Skip to main content

United Media Services va coordona contul de media al Scandia Food, care a fost până anul trecut la Media Direction

 

Foto: Strategic.ro

Publicitate

United Media Services a câștigat contul de media al Scandia Food, în urma unei licitații la care au participat șase agenții media de top din România, printre care, potrivit Paginademedia.ro, s-a aflat și Media Direction. 

Începând cu această lună, agentia United Media Services va oferi servicii de consultanță și strategie media, achiziție și planificare media cât și servicii de cercetare și analiză pentru Scandia Food, potrivit unui comunicat de presă.

Până la finalul anului trecut de contul de media s-a ocupat Media Direction.

Despre United Media Services

United Media Services este o agenție cu peste 8 ani de experiență în crearea de strategii de media complexe. Echipa de 25 de experți este specializată în dezvoltarea și implementarea de campanii de media integrate, proiecte speciale, campanii media în mediul digital, și în cercetare și analiză de media. United Media Services a câștigat, până acum, 24 de premii Effie.

Despre Scandia Food

Scandia Food este lider pe piața conservelor pe bază de carne din România, având o cotă de piață în volum de peste 46 % (sursa: AC Nielsen, total an 2014). Compania are 600 de angajați și a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de 203 milioane de lei.
Scandia Food este prezentă în România prin mărcile sale principale: Scandia Sibiu, Bucegi și Sadu.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu