Skip to main content

Cătălin Tolontan, într-un editorial postat pe Gsp.ro: "Lăsaţi-ne să iertăm!"

 
Catalin Tolontan
Catalin Tolontan

Catalin TolontanCătălin Tolontan şi Mirela Neag, jurnalişti de la Gazeta Sporturilor scriu într-un editorial intitulat "Tablou cu zei şi fulgere" despre problemele jurnaliştilor din România.

Publicitate

"Am ajuns în situaţia redată într-o glumă în ultimul număr din 'Caţavencii', care scrie că nu condamnaţii sunt închişi pe dinăuntru, ci noi sîntem încuiaţi pe dinafară", scrie Cătălin Tolontan, pe blogul său

Redactorul-şef de la Gazeta Sporturilor mai remarcă un text semnat de Sabina Fati, publicat în România liberă, dar şi relatările de la Digi 24.

"Sabina Fati a scris un text frumos în România liberă acum cîteva zile, despre riscul de a ne pierde umanitatea. Emil Hurezeanu a izbucnit omeneşte aseară la Digi24 împotriva exceselor DNA, amintindu-ne că “pe pămînt există înţelegere, clarificare, adevăr şi iertare”. Dar cum poţi să acorzi iertare cuiva care te dispreţuieşte, te atacă şi te minimizează dincolo de al 12-lea ceas? Şi care nu vrea iertare, ci răzbunare pe cei care l-au îndepărtat?! Uneori, ca să poţi ierta, te fereşti întîi de lovitură", notează tolo.ro.

Paginademedia.ro prezintă câteva detalii din materialul editorial publicat pe tolo.ro: 

"Aceasta este senzaţia care te cuprinde dacă îi asculţi. Nu ei au făcut ceva rău, ci societatea e de vină că, pentru a se apăra, folosind mijloace legale, a decis să-i ţină departe o vreme pe aceşti oameni.

Acelaşi lucru l-am scris la vremea potrivită şi despre felul în care Dan Voiculescu nu-şi înţelege condamnarea şi faţă de răul pe care A3 i-l produce. Se vede treaba că apostolii statului de drept sînt la fel de reticenţi în a accepta decizia justiţiei ca şi cei pe care-i acuzau că dau lovituri de stat.

Ca jurnalişti care şi-au dedicat ultimii 6 ani din viaţă ocupîndu-ne de cazurile Ridzi şi Gala Bute ştim destul de bine cîte mişmaşuri, cîte complicităţi şi cîte combinaţii sînt încrustate acolo. Ni se pare o nebunie a unor zei mînioşi să pretinzi că toţi sînt vinovaţi, procurori, judecători, colegi din ministere, oameni de afaceri, primari, numai tu, niciodată, tu n-ai greşit deloc!

Văzîndu-i cum îşi afişează nu căinţa, ci, bun e Horaţiu Peppine!, ”superbia unui patriot învins de duşmani”, te întrebi dacă iertare, libertate şi viaţă vor ei. Nu cumva, ei cer în continuare să fie crezuţi, admiraţi şi slăviţi?

Dacă mîine le dai drumul, se vor înfige să ne conducă din nou. După ce a fost trimisă în judecată, Ridzi s-a întors în Parlament pentru încă un mandat, iar acum strigă, şi nu poţi să nu te simţi tulburat, că tot ce-şi doreşte e să stea cu copiii.

Refuzul condamnării şi al ideii că au greşit, oricît de puţin, exprimă mai mult decît o tactică de apărare sau de emoţionare colectivă. E ca şi cum ei vor să le interpretăm cazurile aşa cum şi le interpretează ei înşişi şi, în general, să ne reducem înţelegerea lumii la numitorul comun al felului în care ei o înţeleg.

Mulţi dintre ei aşa au guvernat. Aşa au trăit. Aşa le-am permis, cei care am făcut-o, ca să fim sinceri pînă la capăt. Ca ziarist, îmi reproşez că n-am fost mai aspru pînă în 2009 cu Traian Băsescu, apoi mi-am făcut mai just treaba, pentru că de la el au învăţat aceşti curteni politici că au mereu dreptate. Şi că nu sînt datori să explice nimic.
În lupta lor cu justiţia, acuzaţii trădează sindromul celor care au mereu dreptate. Cînd ajungi să stăpîneşti tot, orice contrazicere îţi activează un gol ontologic. Dacă nu controlezi, nu mai exişti.

Ridzi, Udrea, Bica sînt nişte oameni care au ajuns la o asemenea putere asupra semenilor lor încît acum nu fac decît să mute patologia lui ”am mereu dreptate” în închisoare.

Imperfecţi şi convinşi că nu avem mereu dreptate, tot noi le sîntem datori cu ceva. Cu rugămintea: tăceţi un pic! Nu mai daţi bani ”la chestii care te apucă plânsu’, mila!“ şi nu mai folosiţi nenorocitele de tactici de PR ale consilierilor că multe dintre ele v-au dus dincolo de gratii, în goana după imagine. Lăsaţi-ne să ne vindecăm un pic, să ne treacă, să ne iertăm pe noi înşine şi, într-un fel sau altul, veţi simţi şi voi iertarea!

E mai greu să ierţi în zgomot de şenile cu breaking news. Şi Dalai Lama are nevoie de linişte cînd meditează, darămite noi, minţi încordate în căutarea compasiunii rătăcite.
Există, pe lume, erori judiciare. Dar adevărata eroare judiciară naţională se petrecea în România atunci cînd erau judecaţi doar cei mici, iar cei mari scăpau fără judecată, precum acum 10 ani. Nu întindeţi la infinit răbdarea oamenilor şi amintiţi-vă de 16 noiembrie 2014! Chiar dacă vouă vi se pare că în aceste zile vă auziţi doar voi şi partizanii ideilor voastre, că lumea vă plînge de milă, reflectaţi măcar un pic că poate nu aveţi dreptate.

Undeva se adună nemulţumirea oamenilor care asistă la acest proces de victimizare, pentru că şi ei au probleme, şi ei au bunici şi părinţi în spitale, şi ei tremură pentru locul lor de muncă şi sînt supăraţi că educaţia copiilor lor e ameninţată. Lăsaţi-ne să iertăm din inimă şi nu cu televizorul la tîmplă!" (sursa tolo.ro)

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus