Skip to main content

Gabi Jugaru va avea o emisiune nouă la Național FM: Hai acasă!

 
Gabi Jugaru va avea o emisiune nouă la Național FM: Hai acasă!
Gabi Jugaru Sunt celebru

Gabi Jugaru începe luna aprilie cu o nouă emisiune la postul Național FM. Fostul concurent la emisiunea Sunt celebru, scoate-mă de aici, de la Pro TV, va ține singur un slot orar, în fiecare zi.

Publicitate

Hai acasă se va numi emisiunea, care va fi difuzată de luni până vineri, începând cu 1 aprilie, în intervalul 16.00-17.00.

Până acum, Gabi Jugaru prezenta emisiunea Antistress la Național FM, alături de Denis Ciulinaru, în intervalul 11.00-13.00. Cuplul Jugaru-Ciulinaru a prezentat Antistress timp de patru ani.

Despre ce va fi Hai acasă?

"Va fi o emisiune interactivă și plină de umor", a declarat Gabi Jugaru pentru Paginademedia.ro.

"Va trata cu umor și ironie absolut toate subiectele pe care oamenii simt nevoia să le discute, pornind de la viața personală, până la subiectele de interes național și internațional", a continuat Jugaru.

Din emisiune nu vor lipsi invitații.

"Vor fi și invitați din multe domenii, însă mai puțin politicieni", a ținut să precizeze Gabi Jugaru, pentru Paginademedia.ro.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu